Conform Codului de procedură fiscală, aranjamentele fiscale transfrontaliere discutate sau implementate începând cu data de 1 ianuarie 2021 se raportează la Fisc în 30 de zile, fie de către fiscaliști (ca intermediari), fie de către contribuabili. În cazul fiscaliștilor, pe de o parte, termenul respectiv începe să curgă:
- din ziua următoare datei la care aranjamentul transfrontalier raportabil este pus la dispoziție pentru implementare; sau
- din ziua următoare datei la care aranjamentul transfrontalier raportabil este pregătit pentru implementare; sau
- din momentul în care a fost făcut primul pas în demersul de implementare a aranjamentului transfrontalier raportabil.
- aranjamentul transfrontalier raportabil este pus la dispoziția respectivului contribuabil pentru implementare;
- aranjamentul transfrontalier raportabil este pregătit pentru implementarea de către contribuabil;
- momentul în care a fost făcut primul pas în procesul de implementare în legătură cu contribuabilul.
Am venit cu aceste explicații în contextul în care cele două termene unice pentru raportările retroactive au expirat. Primul a fost la 1 februarie 2021 (aranjamentele fiscale implementate între 1 iulie și 31 decembrie 2020), iar al doilea a fost la 1 martie 2021 (aranjamentele fiscale implementate între 25 iunie 2018 și 30 iunie 2020). De-acum, începând cu aranjamentele transfrontaliere discutate sau implementate începând cu 1 ianuarie 2021, se aplică termenul permanent de 30 de zile, despre care am scris mai sus.
Cei obligați să raporteze optimizările fiscale transfrontaliere din care există câștiguri directe sau indirecte sunt fiscaliștii care sfătuiesc firmele, adică avocații, notarii, contabilii sau consultanții fiscali (ca intermediari), dar, uneori, și companiile în sine. Mai precis, obligația revine firmelor atunci când n-au folosit un intermediar pentru a implementa o schemă transfrontalieră sau dacă intermediarul nu face raportarea dintr-un motiv sau altul.
Pentru a raporta optimizările fiscale transfrontaliere, specialiștii și firmele au la dispoziție un formular electronic de la Fisc (transmiterea se face prin e-Guvernare.ro).
Comentarii articol (0)