Sancțiunile aplicate magazinelor și localurilor care vând minorilor tutun sau alcool vor fi înăsprite începând de sâmbătă, potrivit unei noi legi. În esență, firmele vor risca suspendarea activității încă de la prima abatere.
Legea 64/2022, care a apărut miercuri în Monitorul Oficial și care se va aplica din
26 martie 2022, vizează modificarea celor două acte care stabilesc interdicția de comercializare către minori a băuturilor alcoolice (Legea 61/1991) și a produselor din tutun (Legea 349/2002).
Prima modificare operată vizează înăsprirea sancțiunilor pentru
vânzarea produselor din tutun către copii. Pentru baruri, terase, restaurante, cluburi și magazine, încălcarea acestei interdicții va putea aduce, la prima abatere, o
amendă de 10.000 de lei. Tot de la prima abatere, acestea vor avea
și activitatea suspendată timp de 30 de zile. La a doua abatere, amenda va fi dublă --
20.000 de lei -- și
unitatea în cauză va fi închisă.
Până acum, Legea 349/2002 prevedea aplicarea amenzii de 10.000 de lei și a suspendării activității abia a doua abatere. Abia la a treia abatere se aplicau o amendă de 15.000 de lei și închiderea unității. La prima abatere, firmele riscau numai o amendă de 5.000 de lei. Așadar, mai nou, amenda de 10.000 de lei și suspendarea activității se vor aplica din prima, iar la a doua abatere va fi o amendă mai dură, plus închiderea unității (cu alte cuvinte, o a treia abatere nu va mai putea exista, pentru că unitatea va fi inactivă după a doua abatere).
A doua modificare este la
sancțiunile aplicate pentru vânzarea de alcool către minori. Amenda aplicată în acest caz rămâne aceeași, însă servirea minorilor cu băuturi alcoolice se introduce în rândul contravențiilor pentru care activitatea localurilor publice poate fi
suspendată pe o perioadă cuprinsă între zece și 30 de zile, încă de la prima abatere.
Legea 61/1991 prevede o
amendă între 100 și 500 de lei pentru servirea minorilor cu alcool, însă până acum suspendarea activității se aplica doar în cazul repetării abaterii, nu din prima.
În altă ordine de idei, merită amintită o decizie recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene prin care s-a stabilit că
o politică națională de suspendare din prima a activității firmelor pentru vânzarea de tutun către minori este mai mult decât corectă. Judecătorii europeni au apreciat că protejarea sănătății oamenilor este mult mai importantă, în acest context, decât dreptul companiilor de a vinde țigări. Astfel, nu vorbim de o măsură excesivă și disproporționată.
Deși speța n-are o legătură directă cu România, hotărârea indică felul în care orice instanță din UE ar trebui să gestioneze situații similare. Așadar, o firmă de la noi ar avea șanse mici de câștig dacă ar contesta suspendarea activității din prima pentru vânzarea tutunului sau a alcoolului către minori.
Comentarii articol (1)