Totodată, a fost stabilit un plafon al garanţiilor care pot fi emise în anul 2021 în valoare de două miliarde de lei. Potrivit HG 766/2020, actul normativ care conține normele metodologice de aplicare a programului IMM Leasing, pentru 2020, plafonul total a fost stabilit la 1,5 miliarde de lei.
De asemenea, așa cum apare în nota de fundamentare a proiectului, “având în vedere timpul foarte scurt de la operaționalizarea programului, respectiv din octombrie 2020 și până la sfârșitul anului trecut, pentru o implementare optimă a acestui program guvernamental de către finanțatorii - instituții financiare nebancare care și-au exprimat intenția de participare în derularea acestuia și implicit pentru crearea unui cadru cât mai larg de accesibilitate a potențialilor beneficiari în cadrul programului, se propune reglementarea posibilității înscrierii și a altor finanțatori în cadrul programului”.
Programul IMM Leasing e inclus, alături de mai multe măsuri luate în contextul situației generate de pandemia de coronavirus, în planul de relansare economică stabilit de Guvern în vara lui 2020.
De principiu, acest program este similar programului IMM Invest, în sensul că statul “se obligă să garanteze finanțarea de tip leasing acordată de societatea de leasing financiar, iar beneficiarul programului își asumă obligația să ramburseze statului sumele datorate, ca urmare a executării garanției de către finanțator, în situația producerii riscului de credit”, așa cum apare în OUG 118/2020 privind aprobarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii “IMM Leasing de Echipamente și Utilaje”.
Scopul programului multianual IMM Leasing este acela de a stimula dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor afiliate care au un număr egal sau mai mare de 250 de angajaţi.
Programul e destinat achiziţionării, prin intermediul finanţatorilor, de utilaje și echipamente noi şi/sau second-hand și constă, mai exact, în acordarea de garanţii de stat:
- în procent de maximum 80% din valoarea finanţării, exclusiv dobânzile, comisioanele şi alte cheltuieli aferente finanţării garantate, pentru achiziţia, în cadrul unei operaţiuni de leasing financiar, de echipamente IT şi tehnologia informaţiei;
- în procent de maximum 60% din valoarea finanţării, exclusiv dobânzile, comisioanele şi alte cheltuieli aferente finanţării garantate, pentru achiziţia, în cadrul unei operaţiuni de leasing financiar, de utilaje şi echipamente tehnologice sau vehicule pentru transport mărfuri şi persoane (doar pentru vehiculele utilizate în scop comercial).
Firmele care vor dori să acceseze această schemă vor trebui să nu se afle în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, insolvenţă, faliment sau suspendare temporară a activităţii.
Pe de altă parte, OUG 118/2020 stabilește că “[n]u sunt eligibile pentru acordarea de garanții în cadrul programului beneficiarii din sectoarele/domeniile: intermedieri financiare și asigurări, tranzacții imobiliare, activități de jocuri de noroc și pariuri, producție sau comercializare de armament, muniții, explozibili, tutun, alcool cu excepția vinului și berii, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope, activități de închiriere și leasing, activități de investigare și protecție”.