Imposibila ușurătate a unei minciuni în balanță cu un adevăr de nerostit

Suntem la un ceas distanță de ultima conversație. Două, probabil, după ce voi fi isprăvit de scris. Nevoia de sinceritate e ca un mecanism care se activează singur din când în când; e ca reflexele involuntare. Dar nu acum; nu azi, nu aici; nu - poate niciodată. 

Am înșfăcat sinceritatea de gât și-am aruncat-o, pentru că aici, în pătratul în care se învârtea blocată, nu mai e loc acum decât de umbra ei. Tu ai ucis-o, dar nu te neliniști - aici nimeni nu condamnă pe nimeni și nimic. Suntem doar martori, neobligați să participăm la un proces și-așa măsluit; nu doar că nu mai e rost de sinceritate, victimă doar, aici minte și instanța, și procurorul, și grefierul de ședință, și femeia care mătură sala, la final. Aici, singurul care e sincer ești tu. 

Sinceritatea mi-a dat adesea unele excese de adrenalină. „Aruncă-te de gât cu mine, hai să-i spunem”, îmi șoptea, „n-ai nimic de pierdut”. M-am aruncat în tren, așadar, la dus; și m-aș fi aruncat în fața lui la întors... Pesemne că excesul n-a funcționat, căci am ajuns într-o gară în care nu mai era nimeni, într-un loc pustiit.

Zic: „altădată, mai așteaptă puțin”. A doua oară, a treia, a patra și tot așa, ocazii infinite ca să-ți spun au fost. Instinctual și din orgoliu, n-am vorbit. Anii ne-au învățat nu doar pe noi că minciunile nu fac întotdeauna rău, nu rănesc și nu merită nici chiar atenția lui Dumnezeu; mi-e greu să cred într-o contabilitate divină a lucrurilor de acest fel, că cineva stă sus, la Poartă, și-mi spune mie să fac stânga-mprejur pentru că te-am mințit. Și dacă știi, și dacă nu, ție îți va fi totuna; dar mie, nu. 

Mi-ai dat cel mai greu lucru de stăpânit: o hidră care-și taie singură capetele; o fiară mai periculoasă pentru sine decât pentru ceilalți. Suntem zilnic uimiți de curajul ei, dar și de tragica ei soartă. Am vrea s-mblânzim, din milă, dacă nu altceva, căci, așa cum e acum, nu pune pe niciunul în primejdie decât pe ea. Am să te-anunț atunci când se va întâmpla s-o potolim. Din priviri, în glumă, am să-ți spun ce ți-am ascuns acum. O să râzi și tu, o să râd și eu, mai bine atunci decât acum, când plâng eu.

---

Din seria „30 de fragmente”