ACCES GRATUIT
Au început negocierile informale cu Bruxelles-ul pe PNRR: Cele mai avansate componente, cine și cum negociază și cine decide alocarea de grant sau credit
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis Comisiei Europene, în week-end-ul care tocmai s-a încheiat, toate componentele extinse din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Articolul continuă mai jos
În următoarele trei săptămâni se vor derula negocieri informale pe marginea acestui plan, luni fiind, de exemplu, prevăzute discuții ale oficialilor MIPE cu comisarii responsabili cu Digitalizarea (Margrethe Vestager), Transporturile (Adina Vălean) și Coeziune și Reforme (Elisa Ferreira).
Scopul negocierilor informale este acela de îndruma statele membre în adaptarea planurilor naționale la cerințele Comisiei, pentru a ușura și garanta succesul negocierilor oficiale care încep la data de 1 mai.
Cum arată PNRR-ul românesc în acest moment
Planul românesc este construit pe 6 piloni, relativ inegal ”consolidați” – fiecare componentă extinsă a fost trimisă în primul draft, dar jumătate se află la a doua sau a treia variantă, care includ feedback-ul Comisiei la versiunile trimise anterior. Cele mai avansate componente sunt educația, sănătatea și transporturile.
Puteți citi articolul integral pe
cursdeguvernare.ro.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)