Marți, în cadrul ediției din mai 2021 a conferinței juridice avocatnet.ro, s-a discutat exact despre avantajele și dezavantajele acordului de restructurare. Această procedură pare să fie, din tendințele pieței, exact ceea ce-i trebuie mediului de afaceri de la noi, spun specialiștii.
„Aceste date arată clar că mediul antreprenorial începe să se îndrepte din ce în ce mai mult către o restructurare în afara insolvenței. Însă același mediu de afaceri susține că ar fi necesar să avem un instrument de restructurare mai suplu, confidențial, extrajudiciar. Și, tocmai în susținerea acestei tendințe de accesare a măsurilor de restructurare, prin raportare la standardele directivei pe care încercăm să o implementăm cu acest proiect de lege, aceste standarde s-au dovedit deja eficiente și acestea vor fi adaptate specificului pieței românești și integrate în sistemul nostru de drept”, a declarat Anca Băițan, Managing Associate la MPR Partners | Maravela, Popescu & Asociații.
Avantajele procedurii
Specialista spune că avantaje ale procedurii sunt păstrarea de către datornic a controlului afacerii și a averii și păstrarea dreptului de administrare sau de reprezentare legală.
„Un alt avantaj foarte important, din punctul nostru de vedere, este etapa extrajudiciară de negociere a acordului de restructurare propus de debitor. În sensul în care, înaintea formulării cererii de confirmare a acordului de restructurare, nu avem o perioadă limită în care societatea debitoare, împreună cu administratorul restructurării, poate negocia cu creditorii afectați măsurile propuse prin acord. Așa încât, dacă pe parcursul negocierilor nelimitate în timp vor interveni mai multe modificări asupra acordului inițial, acest acord modificat poate fi supus de fiecare dată votului creditorilor afectați”, a spus Anca Băițan.
Mai departe, alte avantaje sunt că mecanismul de negociere a acordului de restructurare are un grad sporit de confidențialitate (protejează datornicul de stigmatul insolvenței) și că acest caracter confidențial și parțial extrajudiciar încurajează abordarea timpurie a stării de dificultate în care se poate afla compania. De asemenea, în avantajul datornicului mai sunt flexibilitatea acestui instrument de restructurare și adaptabilitatea sa în funcție de dimensiunea companiei și a masei sale credale.
„Un alt avantaj ar fi caracterul de suplețe al acordului, care implică costuri reduse de derulare și care face această procedură să fie prietenoasă cu întreprinderile mici și mijlocii care au o cifră de afaceri sub un milion de euro. Acestea beneficiază de o soluție integral extrajudiciară, față de societățile debitoare cu o cifră de afaceri care depășește un milion de euro, care trebuie să supună confirmării judecătorului sindic acordul de restructurare votat de creditori”, a punctat Anca Băițan. Pentru firmele cu cifra de afaceri sub un milion de euro, planul aprobat de creditori trebuie avizat doar de un practician în insolvență.
Lipsa unei durate maxime a perioadei de implementare a acordului de restructurare și faptul că derularea procedurii împiedică deschiderea procedurii de insolvență sunt, iarăși, avantaje consistente pentru datornici.
În fine, specialista a mai amintit și că nu există vreo sancțiune pentru eșecul unuia sau a mai multor acorduri de restructurare. Acest lucru permite datornicului să treacă la alte proceduri de prevenire a insolvenței sau de insolvență, iar nu direct la faliment.
Dezavantajele procedurii
După prezentarea avantajelor, Anca Băițan a trecut apoi la prezentarea dezavantajelor, acestea din urmă fiind, însă, mai puține la număr.
„Cred că cel mai important dezavantaj este că nici cererea de confirmare și nici hotărârea judecătorului sindic de confirmare a acordului de restructurare nu determină suspendarea executărilor silite sau înghețarea creanțelor la valoarea nominală. Așa încât ar fi o posibilitate de neutralizare a șanselor de reușită a acordului prin prerogativa creditorilor neafectați prin acordul de restructurare de a demara sau de a continua proceduri de executare silită împotriva debitorului”, a punctat specialista de la MPR Partners | Maravela, Popescu & Asociații.
Alt dezavantaj ar fi termenul foarte redus (zece zile) pentru analiza prevederilor acordului de restructurare în vederea exprimării votului. Aici, sursa citată a indicat că acesta ar trebui dublat ca să fie cu adevărat util. De asemenea, în defavoarea datornicului mai este gradul redus de transparență, față de caracterul confidențial al procedurii, care nu asigură opozabilitatea actelor de procedură prin publicarea acestora în Buletinul procedurilor de insolvență.
În fine, Anca Băițan a mai adus în discuție „posibilitatea creditorului de a solicita închiderea procedurii acordului de restructurare în măsura în care acesta susține că desfășurarea activității de către debitor produce pierderi și că nu sunt perspective rezonabile de menținere a viabilității afacerii, fără ca proiectul de lege să reglementeze un element obiectiv - un indice financiar sau orice alte condiții pe care creditorul să le urmărească înainte să solicite judecătorului sindic încetarea procedurii.”
Atenție! Proiectul de lege trebuie aprobat de Guvern, adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial pentru a se aplica.