Modificarea, deosebit de importantă pentru cei care trebuie să primească bani, în baza asigurărilor RCA (și nu numai) de la City Insurance, a intrat în vigoare vineri, fiind adusă de OUG nr. 102/2021.
Dacă legislația ar fi rămas nemodificată, cei cu dosare de daună în curs de plată sau soluționare la City Insurance ar fi trebuit să aștepte până când aveam o hotărâre definitivă privind deschiderea falimentului societății - termen care, la acest moment, nu poate fi apreciat exact.
„În termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existenței indicilor stării de insolvență a asiguratului, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale legale, după parcurgerea de către creditorul de asigurări (asiguratul, terțul păgubit de cel asigurat la City Insurance ș.a.m.d. - n.red.) a procedurii administrative de plată reglementată de prezenta lege”, prevede recenta ordonanță.
Bine de știut: Azi, 27 septembrie, a apărut în Monitorul Oficial și Decizia ASF nr. 1148/2021 privind retragerea autorizației de funcționare a City Insurance și promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia. Avem nevoie însă de o hotărâre judecătorească definitivă care să declare deschis falimentul. Prin urmare, FGA va publica, în curând, informații privind pașii pe care trebuie să-i facă cei interesați să obțină sumele cuvenite de la Fond.
Aceasta nu e însă unica modificare ce va fi adusă Legii FGA (Legea nr. 213/2015) care să grăbească procedurile de desdăunare pentru asigurații și terții păgubiți de cei asigurați la societatea falimentară. Practic, mai multe termene ce vizează procedurile la FGA au fost modificate în avantajul celor care trebuie să-și recupereze banii. Numitorul comun al acestor modificări e că nu se mai așteaptă acea decizie privind deschiderea procedurii falimentului societății de asigurare - în speță, City Insurance - ci termenele încep să curgă de la publicarea în Monitor a deciziei ASF privind societatea respectivă.
A doua modificare importantă e că urmează să crească cu 50.000 de lei plafonul maxim de garantare - astfel, daunele acoperite per dosar de către FGA vor fi de 500.000 de lei, odată ce ordonanța apare în Monitorul Oficial, dar dacă sumele ce reprezintă despăgubiri sunt evaluate în dosarul de daună mai sus de această sumă, păgubiții vor trebui să se alăture tuturor celorlalți creditori ai societății în faliment pentru a încerca să recupereze restul de bani.
Comentarii articol (2)