Cinci situații în care trebuie să apelezi la un psiholog pentru copii

Articol scris de Cristina Muntean, psihoterapeut

De multe ori părinții amână solicitarea ajutorului de specialitate, amână să ceară părerea unui psiholog în legătură cu dificultățile pe care le au copiii lor sau în relația cu ei, așteptând să le ”treacă” de la sine, odată cu vârsta. Sau se învinovățesc în legătură cu ceva ce presupun ei că au făcut greșit. Acest lucru doar amână înțelegerea unei suferințe și vindecarea ei.

Motive să apelezi la un psiholog pentru copii. De la dificultăți de adaptare la grădiniță, la frica de ”bau- bau”

Iată care sunt cele mai frecvente situații în care trebuie să iei în considerare varianta de a apela la un psiholog pentru copii:

1. Dificultăți de adaptare la grădiniță/școală – este frecvent întâlnită situația în care, la început, copilul plânge după părinți atunci când intră în colectivitate. Dacă însă această perioadă se prelungește foarte mult (mai mult de 2-3 luni), poate fi un indiciu că acel copil are dificultăți de adaptare.

La fel si dacă este prea tăcut, cuminte, nu interacționează cu ceilalți colegi sau dacă, dimpotrivă, este prea ‘’zgomotos’’ și atrage atenția prin diverse năzbâtii.

2. Agresivitate, încălcarea regulilor – pe măsură ce copiii cresc, își pot doza tot mai bine agresivitatea, vor ști când e momentul să riposteze pentru a se apăra sau când să se retragă. De asemenea, regulile devin tot mai mult parte din viața lor, tolerând destul de bine frustrarea inerentă lor.

Există însă și copii cărora le este foarte dificil să-și gestioneze agresivitatea, să accepte limitele, să recunoască autoritatea (părinților, educatoarei, profesorilor).

În aceste cazuri, un psiholog îi poate ajuta pe copii și pe părinții lor să înțeleagă ce stă la baza acestor comportamente și să-i ajute să dea o formă mai blândă unor emoții foarte puternice.

Copilul retras, care comunică puțin, ar putea avea nevoie de psiholog

3. Tristețe – tristețea este o emoție sănătoasă și firească în viața oricărei persoane. Un copil care nu plânge niciodată, care este mereu vesel, care nu se întristează sau supără că i s-a stricat jucăria preferată, nu este nicidecum un model de dorit.

Când însă, în mare parte a timpului copilul stă trist, retras, comunică puțin, nu găsește plăcere în joacă sau activități specifice vârstei, poate fi un semnal de alarmă ce ar necesita o evaluare psihologică.

4. Durere/disconfort fizic fără o cauză medicală – este clasică durerea de burtă când copilul nu vrea să meargă la școală, nu vrea să facă teme sau să evite altă situație care nu-i face plăcere.

Dacă are doar ocazional acest comportament, iar în scurt timp renunță la el, nu este motiv de îngrijorare. Dacă însă, acuzele somatice devin persistente, îl doare capul, burta, vomită sau are alte manifestări de durere, care în urma unor investigații medicale nu sunt justificate, copilul poate arăta prin acest comportament că are o suferință emoțională la care nu-i găsește altfel o expresie.

5. Temeri, frici – de la frica de bau-bau, până la neliniști înaintea unui examen, există o plajă foarte mare de normalitate a trăirii temerilor. Dacă acestea ajung însă, să afecteze buna funcționare a copilului (nu mai vrea să doarmă, să meargă la școală, evită anumite situații etc.) sau este preocupat majoritatea timpului de frica sa, copilul poate fi copleșit de ceea ce simte și nu găsește în el resursele necesare de a traversa cu bine momente mai generatoare de anxietate.

Psiholog pentru părinți de bebeluși

Am vorbit mai sus despre situații întâlnite mai des la copii de grădiniță și școală. Mai există o categorie la care arareori părinții își pun problema de a apela la un psiholog : bebelușii.

Relația pe care bebelușul o dezvoltă cu părinții săi este crucială. Iar această relație este uneori dificilă, cu neliniști, cu neputințe. De ambele părți. Iar un bebeluș care nu se simte confortabil în această relație, va plânge excesiv, poate avea crize puternice de colici sau dificultăți de somn, de hrănire si se liniștește cu greu.

Cu alte cuvinte, devine un „bebeluș dificil” pentru părinți. Desigur, abordarea psihologică îi va avea în vedere pe părinți, împreună cu bebelușul lor, în încercarea de a susține etapa delicată prin care trec.

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.