Când a fost modificată anul acesta OUG nr. 130/2020, au apărut printre solicitanții eligibili ai microgranturilor de până la 2.000 de euro și profesioniștii care exercită profesii liberale. Asta înseamnă că, de azi, cei interesați se pot ocupa să-și creeze cont în aplicația Ministerului Economiei pentru a putea să se înscrie, începând de săptămâna viitoare pentru solicitarea micrograntului.
„Profesiile liberale vor încărca în aplicația electronică documentul care atestă corespondența activității profesiei cu codul CAEN conform clasificării activităților din economia națională aprobată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007”, prevede procedura de accesare, conținută de Ordinul MEAT nr. 1642/2021.
Condițiile de accesare sunt similare cu cele ale PFA-urilor. Beneficiarii trebuie, așadar, să îndeplinească următoarele condiții:
a) să fi desfășurat activitate curentă/operațională înainte de data depunerii cererii de finanțare, cel puțin din anul 2019;
b) își mențin activitatea pe o perioadă de cel puțin șase luni de la acordarea formei de sprijin sub formă de microgrant;
c) nu erau în dificultate la 31 decembrie 2019;
d) nu depăşesc plafonul maxim impus de Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 aprobat de către Comisia Europeană.
Aceeași listă de cheltuieli eligibile este valabilă pentru toți cei care primesc ajutorul de stat - la înscriere, beneficiarii vor da o declarație pe propria răspundere cum că nu vor folosi banii în alte scopuri, cu riscul de a-i da înapoi:
- cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;
- cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;
- cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat, pentru sediul social/punctul de lucru unde se desfășoară activitatea pentru care se solicită finanțare;
- cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat, pentru sediul social/punctul de lucru unde se desfășoară activitatea pentru care se solicită finanțare;
- cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV- 2;
- cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare pentru reluarea activității curente;
- cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare pentru reluarea activității;
- cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului.
Important! Cheltuielile privind consultanța nu sunt eligibile.
Nu vor fi eligibile cheltuielile aferente salariilor nete, achiziţiilor de bunuri second-hand, nu sunt permise achizițiile în sistem leasing, iar cheltuielile cu chiria activelor corporale nu sunt eligibile, cu excepția cheltuielilor privind chiria pe bază de contract încheiat, pentru sediul social/punctul de lucru unde se desfășoară activitatea pentru care se solicită finanțare. Cât despre TVA, cheltuielile sunt eligibile doar dacă TVA-ul este nerecuperabil.
De asemenea, banii vor trebui cheltuiți în cel mult 90 de zile din momentul plății ajutorului financiar către beneficiar.
__________
RECTIFICARE (19.10.2021): Într-o formă anterioară a materialului era precizat că și avocații pot cere microgranturi, însă conform anexei 1 din OUG 130/2020, privind codurile CAEN eligibile pentru această formă de ajutor de stat, codul CAEN specific avocaților nu figurează pe listă. Avocații vor fi eligibili pentru granturile pentru capital de lucru, dacă se va organiza o a doua sesiune pentru accesarea acestora.
Comentarii articol (6)