ACCES GRATUIT
Liberele plătite pot fi cerute de părinți și pentru școala online ca urmare a numărului scăzut de profesori vaccinați
Salariații-părinți pot cere zile libere plătite inclusiv pentru situațiile în care școlile sau grădinițele funcționează doar cu predare online ca urmare a numărului scăzut de vaccinări din rândul personalului instituției de învățământ. Astfel, începând de astăzi, părinții care îndeplinesc anumite condiții pot cere angajatorului zile libere plătite pentru a-și supraveghea copiii de până în 12 ani inclusiv, dacă aceștia fac cursuri online.
Articolul continuă mai jos
Acest drept este oferit de OUG 110/2021, în vigoare din 5 octombrie, și poate fi cerut cât timp școlile sunt online, însă nu și în perioadele în care există vacanțe școlare, chiar și în cazul unei vacanțe "forțate", ca cea din
perioada 25 octombrie - 5 noiembrie.
OUG 110/2021 stabilește că aceste zile pot fi cerute în condițiile prevăzute de Ordinul ministrului educației (ME) și al ministrului sănătății (MS)
nr. 5.338/2.015/2021, care a fost modificat vineri, astfel încât activitatea de predare în format fizic să fie posibilă, din 8 noiembrie, doar instituțiilor în care
personalul este vaccinat în procent mai mare sau egal cu 60%.
În instituțiile în care procentajul personalului vaccinat este mai mic de 60%, cursurile se reiau în format online. Prevederile se regăsesc în Ordinul comun al ME și MS nr. 5.558/2.389/2021, publicat vineri în Monitorul Oficial.
Pentru a putea cere aceste zile, unul dintre părinți trebuie să depună la angajatorul său o cerere și o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, împreună cu o serie de documente, precum: copia certificatului/certificatelor de naștere al/ale copilului/copiilor sau copia documentului care atestă calitatea de reprezentant legal al copilului, copia certificatului de încadrare în grad și tip de handicap, dacă este cazul, precum și alte documente medicale și adeverința școlară în cazul copilului încadrat într-o grupă de risc.
Părinții care vor sta acasă au dreptul la
o indemnizație brută de 75% din salariul de bază al unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut (adică maximum 4.035 de lei).
Zilele libere plătite nu pot fi cerute de cei aflați în telemuncă sau munca la domiciliu.Mai multe despre condițiile de solicitare a acestor zile libere găsiți
în acest articol.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (2)