Autorecenzarea online în cadrul recensământului populației mai e posibilă până pe 15 mai, iar cei care îndeplinesc acest demers online au dreptul la o zi liberă din partea angajatorului, fie el din zona privată ori din zona publică. Dreptul la această zi liberă se acordă în baza dovezii privind autorecenzarea, pe care cei care se recenzează online o primesc la câteva zile după, verificând site-ul oficial al recensământului. Și firmele pot verifica dacă angajații s-au autorecenzat doar introducând CNP-urile acestora pentru a obține dovada. În contextul în care această etapă a recensământului se termină în curând, iată ce ar trebui să știe angajatorii: Citește articolul
Salariații din țara noastră, fie că vorbim despre cei angajați la stat sau despre cei din mediul privat, beneficiază, începând de azi, cu ocazia Paștelui, de o minivacanță de patru zile. De ceva vreme s-a stabilit că liberele legale de Paște care se dublează, adică acordate și pentru Paștele catolic, și pentru cel ortodox, se recuperează ulterior. Cei care sunt nevoiți să lucreze în aceste zile trebuie să fie recompensați de către angajator. Citește articolul
Ziua liberă plătită pentru doza de vaccin împotriva COVID-19 pentru cei care s-au vaccinat începând cu data de 9 martie 2022 nu se mai acordă, potrivit unei clarificări primite de redacția noastră din partea Inspecției Muncii (IM). Citește articolul
Doar pentru că salariații au primit un nou drept conferit prin OUG 19/2020, respectiv o zi liberă plătită dacă se autorecenzează online în cadrul recensământului populației, metodă disponibilă din 14 martie, asta nu înseamnă că angajatorul nu poate reacționa proactiv și să-și informeze salariații despre acest beneficiu și să stabilească, de comun acord cu ei, perioada sau zilele potrivite pentru acordarea acestor libere plătite. Citește articolul
Unitățile de învățământ preuniversitar revin la regulile și condițiile de predare de dinainte de pandemie, după ce un ordin al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății care a stat la baza regulilor de predare în anul școlar 2021-2022 a fost abrogat marți, în ultima zi a stării de alertă. Totodată, zilele libere plătite acordate părinților când școlile erau închise din cauza îmbolnăvirilor de COVID-19 nu mai pot fi acordate pentru că la oferirea lor stă exact ordinul comun care a fost anulat. Citește articolul
Cei care vor alege metoda autorecenzării online în cadrul recensământului populației și locuințelor din acest an vor primi o zi liberă în plus de la angajator, însă această zi nu poate fi compensată în bani, în situația în care nu-și pot lua liber, din anumite motive, în perioada de un an stabilită de legislație. Totodată, salariații primesc o singură zi liberă, indiferent dacă au făcut autorecenzarea online doar pentru ei sau şi pentru alţi membri ai gospodăriei. Citește articolul
Cei care vor alege metoda autorecenzării online vor primi o zi liberă în plus de la angajator, însă este important de știut că aceasta poate fi acordată doar după completarea formularului, nu în avans, după cum stabilește legislația. Deși procesul recensământului a început oficial pe 1 februarie, etapa de autorecenzare online va debuta pe 14 martie. Citește articolul
În 2021 ar fi trebuit să se desfășoare un nou recensământ al populației și locuințelor, dar, din cauza situației epidemiologice și a riscului implicat de vizitele recenzorilor în case, el a fost amânat pentru acest an. Chiar dacă recensământul a fost amânat, regulile de desfășurare rămân, de principiu, aceleași. Una dintre regulile recensământului din acest an stabilește că salariaţii care vor alege să se autorecenzeze online vor primi o zi liberă suplimentară de la angajator. Acum, printr-o hotărâre publicată marți în Monitorul Oficial, s-au stabilit clarificări și simplificări în activitatea de recenzare, dar și forma și conținutul chestionarului de recensământ. Citește articolul
Numărul tot mai mare de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2 a dus și va duce la închiderea a tot mai multe clase de școală sau grupe de grădiniță ori creșă. În aceste condiții, prezentăm ce soluții au la îndemână părinții care sunt salariați pentru a avea grijă de copiii lor. Citește articolul
Potrivit legislației în vigoare, părinții ce lucrează în anumite sectoare și care nu pot beneficia de zile libere la închiderea școlilor pot cere o majorare salarială. Conform unui ordin al Ministerul Sănătății oficializat luni, au fost stabilite condițiile prin care se acordă majorarea salarială personalului din sănătate și ce trebuie făcut pentru a beneficia de ea. Este vorba de o singură majorare, indiferent de numărul copiilor înscrişi în cadrul unei școli, gradinițe sau creșe. Citește articolul