avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 305 soluții astăzi
Acasă Subiect: greva invatamant
Subiect: greva invatamant
ACCES GRATUIT

UPDATE Au apărut clarificări oficiale privind modalitatea de acordare și implementare a primelor de carieră didactică și de carieră profesională

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
29 Octombrie 2023 | 13 | 30816 | Timp de citire: 2 min.

Cadrele didactice vor primi, în această lună, o primă de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, potrivit unei ordonanțe ce se aplică deja. Pe de altă parte, personalului nedidactic va beneficia, tot în octombrie, de o primă de carieră profesională, în valoare de 500 lei/ an şcolar, bani pe care să-i folosească pentru cursuri de pregătire profesională. Confirmarea că aceste prime se vor plăti luna aceasta vine de la Guvern, care a alocat, printr-o hotărâre adoptată și oficializată la începutul lunii, banii necesari pentru acordarea primelor de carieră didactică și a celor de carieră profesională. Totuși, pentru putea respecta termenul stabilit pentru plata acestor prime, Guvernul a adoptat vineri o ordonanță, ce a fost publicată în Monitorul Oficial chiar în aceeași zi, prin care se aduc clarificări privind modalitatea de acordare și implementare a măsurilor de sprijin pentru angajații din învățământ. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Salariile profesorilor, majorate cu 1.300 de lei din iunie. Măsura e oficială

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
12 Iunie 2023 | 0 | 4480 | Timp de citire: 1 min.

Guvernul a stabilit astăzi, prin adoptarea unei ordonanțe, ca salariile personalului didactic și didactic auxiliar din școli și universități să se majoreze cu 1.300 de lei brut. La puțină vreme de la adoptare, ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial. Practic, ordonanța de astăzi o înlocuiește pe cea apărută acum câteva zile, care stabilea majorarea salariilor profesorilor cu 1.000 de lei. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Majorarea salariilor profesorilor de la 1 iunie, oficială

avocatnet.ro în Știri & Revista presei
6 Iunie 2023 | 1 | 5110 | Timp de citire: 2 min.

În urma întâlnirii de miercuri cu liderii sindicatelor din educație pentru a dialoga pe tema revendicărilor acestora în contextul grevei în derulare, Guvernul a anunțat adoptarea unor măsuri la început de iunie. Totuși, reprezentanții sindicatelor din educație au refuzat oferta Guvernului de majorare a salariilor cu 1.000 de lei brut. Cu toate acestea, ordonanța ce conține majorările salariale stabilite de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial și se aplică din 1 iunie. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Clarificări: Guvernul NU a modificat Legea dialogului social ca să-i dezavantajeze pe greviștii din educație în privința suspendării contractelor

Simona Voiculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor-șef, avocatnet.ro
29 Mai 2023 | 2 | 3213 | Timp de citire: 4 min.

Modificarea Legii dialogului social joia trecută nu-i afectează pe greviștii din educație, cu toate că acest lucru a fost afirmat în spațiul public în ultimele zile. Contextul acestei modificări, plănuite și puse în dezbatere de câteva luni de zile, prin el însuși, ar trebui să contrazică ideea că a existat o rea-credință din partea Executivului adoptând aceste modificări la Legea dialogului social tocmai acum - nu, ele erau necesare de când a apărut Legea dialogului social în Monitorul Oficial. Totodată, greviștii nu ar trebui înduplecați să creadă, în mod eronat, că decizia cu privire la suspendarea contractelor acestora de muncă e o formalitate ce stă în voința lor, în sensul că pot fi și în grevă, și considerați ca prestând activitate în același timp. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Greva și suspendarea contractelor - ce prevede legea și care sunt efectele asupra greviștilor

Simona Voiculescu în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor-șef, avocatnet.ro
28 Mai 2023 | 6 | 9087 | Timp de citire: 3 min.

Atât sub auspiciul vechii legi a dialogului social, cât și sub al actualei, participarea la grevă înseamnă neprestarea muncii, cu consecința că greviștii nu au dreptul la salariu, perioada de grevă nu constituie vechime în muncă și singurele care subzistă sunt drepturile privind asigurările de sănătate. Declanșarea grevei înseamnă, tototdată, bifarea unor obligații minimale (formalități, de fapt) stabilite de lege: comunicarea către inspectoratele teritoriale de muncă în termenul-limită și suspendarea contractelor în Revisal, cel târziu în ziua anterioară. Cu atât mai mult cu cât declanșarea grevei a fost anunțată cu câteva zile înainte, ideea că nu avea cine să opereze aceste formalități este absurdă. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Exercitarea dreptului la grevă: Zece întrebări și răspunsuri esențiale

Dan Năstase în Relații de muncă & Asigurări sociale
Consilier juridic specializat în relații de muncă,
19 Mai 2023 | 0 | 4610 | Timp de citire: 7 min.

Pentru că la orizont se ivește greva generală din învățământ, au apărut deja și primele nelămuriri ale celor din acest sector de activitate: ce se întâmplă cu contractele lor pe perioada grevei, dacă vor fi afectați la pensie ori în cazul unor medicale, cum se termină, juridic vorbind, o grevă ș.a.m.d.. Așadar, ne propunem azi, cu câteva zile înainte de debutul grevei din educație, să structurăm ideile principale din jurul acestui concept de dreptul muncii. Citește articolul

ACCES PREMIUM

În eventualitatea unei greve a cadrelor didactice, se pot cere libere plătite de către salariații-părinți? Care sunt opțiunile pe care le au ca să stea acasă cu copiii

Simona Voiculescu în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor-șef, avocatnet.ro
16 Mai 2023 | 2 | 3406 | Timp de citire: 3 min.

Legea nr. 19/2020 este cea care în prezent le permite părinților să ceară zile libere plătite pentru supravegherea copiilor în situaţiile în care activitatea şcolilor, grădiniţelor şi creşelor este suspendată sau închisă temporar. În contextul unei greve generale a cadrelor didactice, prevederile acestei legi nu sunt însă aplicabile. Citește articolul