În Codul fiscal, la regulile de stabilire a venitului net anual din activități independente, determinat în sistem real (art. 68), sunt stabilite „condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activității independente, pentru a putea fi deduse, în funcție de natura acestora”, iar una dintre acestea este „să fie efectuate în cadrul activităților independente, justificate prin documente”. Același articol, ceva mai jos, specifică faptul că nu sunt deductibile cheltuielile ce reprezintă „sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale”.
Dar unde scrie exact că se pot deduce chiriile? În normele de punere în aplicare ale Codului fiscal, acolo unde, la explicitarea art. 68 din Cod, scrie că este deductibilă „chiria aferentă spațiului în care se desfășoară activitatea, cea aferentă utilajelor și altor instalații utilizate în desfășurarea activității, în baza unui contract de închiriere”. Mai regăsim în lista de exemple și cheltuielile cu energia și apa. De asemenea, mai prevăd normele de aplicare:
„Sunt cheltuieli deductibile și cele efectuate pentru întreținerea și funcționarea spațiilor folosite pentru desfășurarea afacerilor chiar dacă documentele sunt emise pe numele proprietarului, și nu pe numele contribuabilului”.
În ceea ce privește deductibilitatea integrală, o să regăsim că în Codul fiscal, la același art. 68, cheltuielile parțial deductibile sunt limitativ listate - or, dacă nu găsim pe această listă cheltuielile privind chiriile și deja am stabilit, cu ajutorul normelor de punere în aplicare, că acestea sunt deductibile, asta înseamnă că nu pot fi decât integral deductibile.
Evident, este necesar un contract de închiriere, perfect valabil ca înscris sub semnătură privată între PFA și cel care dă în chirie spațiul respectiv, doar că fiscaliștii atrag atenția că nu e suficient și că trebuie să existe o mențiune cu privire la utilizarea acelei locații ca spațiu de lucru, la Registrul Comerțului. De pildă, explica acum ceva vreme în forumul avocatnet.ro pe acest subiect un contabil: „Puteți declara la ONRC spațiul respectiv ca fiind alocat pentru activități de birouri (emitere facturi, arhivare), deci fără activitate economică. Nu plătește nimic în plus la taxe locale în varianta asta. Este însă necesar poate, să justificați necesitatea unui asemenea spațiu, a plății chiriei. Dacă vă desfășurați activitatea acolo, chiria e platită în scopul activitătți economice, perfect justificabilă, dar trebuie actualizat și la ONRC în paralel. Plata chiriei are logică dacă declarați sediu cu activitate”.
Întrebarea e dacă acest contract ar trebui înregistrat la Fisc. De ceva vreme, obligația înregistrării contractelor de acest fel nu mai există în legea fiscală pentru cei care obțin veniturile din chirii - prin urmare, nu ar trebui ca cel care oferă spațiul să se ocupe de această formalitate neapărat. Contractul respectiv este perfect valabil și dacă are forma unui înscris sub semnătură privată.
Notă: Chiar și în cazul celor ce folosesc, în locul sistemului real, sistemul normelor de venit, legislația fiscală permite corecția normei pe criteriul că „activitatea se desfășoară într-un spațiu proprietate a contribuabilului sau închiriat”.
Comentarii articol (0)