ACCES PREMIUM
De ce premium?
Petrecerile de Crăciun cu angajații: Evenimentele private sunt în continuare interzise
De obicei, firmele organizează pe final de an petreceri cu angajații, însă acest tip de evenimente, care ar intra în categoria celor private, laolaltă cu nunțile și botezurile, sunt în continuare interzise prin actul normativ care a prelungit starea de alertă până pe 7 ianuarie.
Articolul continuă mai jos
HG nr. 1.242/2021 a relaxat
o serie de măsuri ce vizau atât persoanele fizice, cât și firmele, însă a menținut interdicția organizării petrecerilor:
“pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARSCoV-2 sunt interzise (…) organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea)”.
Chiar dacă accesul persoanelor fizice este permis în restaurante, cafenele sau terase, de-acum, și dacă prezintă un test negativ, indiferent că este rapid sau PCR, pe lângă certificatul verde prin care să se ateste vaccinarea cu schema completă sau vindecarea, organizarea de petreceri în astfel de localuri nu este permisă.
Subliniem că și barurile, cluburile și discotecile sunt în continuare închise.
Varianta legală care ar putea poate fi abordată de către angajator pentru a reuși să aducă laolaltă o parte sau toți angajații înainte de Crăciun ar fi organizarea unui festival privat, într-un spațiu exterior, ce ar presupune un program muzical, sau a unui concert. Festivalurile private și concertele sunt permise, în aer liber, cu participarea a până la 50% din capacitatea maximă a spațiului închiriat, la care trebuie să participe până în 1.000 de persoane și să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană. Toți participanții trebuie să poarte mască, iar aceștia trebuie să facă dovada vaccinări, vindecării sau testării recente pentru depistarea virusului SARS-CoV-2.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)