avocatnet.ro 
Perioada maximă de 24 de luni în care un angajat poate fi ținut pe salariul minim brut pe țară va începe să curgă de la 1 ianuarie 2022, a stabilit Executivul în ședința de marți, adoptând un proiect de ordonanță care să modifice ceea ce tot Guvernul adoptase prin OUG nr. 130/2021 - o modificare a Codului muncii prin care firmele erau obligate, peste noapte, să majoreze salariile minime ale celor care deja lucrau pe salariul minim mai bine de doi ani - mai multe detalii despre noua OUG, aici.
„Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată (...) poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, timp în care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi încadrat cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Prevederile (...) se aplică și pentru salariatul încadrat cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă, perioada de maxim 24 de luni fiind calculată începând cu data de 1 ianuarie 2022”, scrie în proiect.
Între timp rămâne și o întrebare fără un răspuns clar: ce facem cu contractele de muncă mai vechi de 24 de luni pentru perioada cuprinsă între 18 decembrie 2021 și momentul publicării noii ordonanțe în Monitorul Oficial?
Așa cum menționam, OUG 130/2021, cea care a obligat firmele să crească salariile minime „mai vechi de doi ani”, a intrat în vigoare în momentul publicării în Monitor, adică în 18 decembrie 2021, moment de la care a produs efecte juridice, iar o modificare ulterioară, cum e cea adoptată marți de Guvern, nu ar putea fi aplicată retroactiv. Așadar, între momentul intrării în vigoare a OUG 130 și momentul intrării în vigoare a modificărilor acesteia, cel puțin teoretic, salariile ar fi trebuit majorate.
Notă: Termenul de 20 de zile lucrătoare pentru transmiterea modificărilor salariale este una, iar alta este momentul în care se aplică dispozițiile legale.
Legea 24/2000 prevede și situația în care „În situații temeinic justificate (...) actele normative de importanță și complexitate deosebită pot fi modificate, completate sau, după caz, abrogate de autoritatea emitentă și în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, și data prevăzută pentru intrarea lor în vigoare, cu condiția ca intervențiile propuse să între în vigoare la aceeași dată cu actul normativ supus evenimentului legislativ”, însă aceasta nu se aplică în cazul OUG 130/2021.
Deși termenul pentru transmiterea modificărilor salariilor nu s-a împlinit, se presupune că dispozițiile art. XLVI din OUG 130/2021 s-au aplicat corespunzător, iar „eroarea” Executivului a fost în vigoare în această perioadă.
Așa cum dispune art. 6 alin (1) din Codul civil, „Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare”, iar art. 278 alin (1) din Codul muncii confirmă că dispozițiile sale „se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.”.
Concluzionând, deși angajatorii ar putea fi obligați să majoreze salariile angajaților care au peste doi ani vechime pentru perioada în care art. XLVI din OUG 130/2021 a produs efecte și o modificare unilaterală ulterioară în sensul diminuării acestuia ar fi imposibilă, majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2022 la 2.550 de lei va fi „portița” prin care salariații respectivi vor reveni la salariul minim.
Astfel, angajatorii și-ar putea îndeplini obligația prevăzută de art. 164 alin (21) din Codul muncii între momentul publicării în Monitor și momentul publicării modificării, singura consecință fiind acordarea salariului minim prevăzut pentru 2022 din 18 decembrie, adică o diferență de 113,64 de lei/salariat, dacă luăm în calcul că se aplică pentru 10 zile lucrătoare din cele 22 ale lunii decembrie, precum și un singur document - fie decizie, dacă se evită negocierea, fie un act adițional încheiat în urma negocierii.
De interes ar fi și un eventual punct de vedere / comunicat al Inspecției Muncii, instituție „care asigură exercitarea controlului în domeniile relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă și supravegherii pieței” și care ar putea fi sesizată în cazul în care dispozițiile legale nu sunt sau nu au fost respectate.
Dacă s-ar considera că art. XLVI din OUG 130/2021 nu a produs efecte în perioada în care a fost în vigoare, s-ar ajunge în situația în care dispozițiile legale ar deveni, practic, opționale și, în așteptarea unora mai favorabile, orice persoană, fizică sau juridică, ar putea alege dacă și cum le va respecta.
Oricum, așa cum arătam anterior, măsura dată de Guvern prin OUG 130 nu oferea perspective foarte clare în privința ierarhizării salariilor, fiind mai mult un nou motiv de nemulțumire pentru salariați, dar și pentru angajatori și în special pentru salariații în sarcina cărora se află gestionarea relațiilor de muncă, de la întocmirea documentelor necesare și până la completarea și transmiterea lor în registrul electronic în termenul legal.
O normă imprecisă pe care trebuie să o aplici din secunda în care s-a publicat în Monitorul Oficial și care, în fapt, nu numai că nu rezolvă nimic, ci chiar agită spiritele și complică lucrurile, nu aduce nici bunăstare și nici nu corespunde principiilor constituționale, în sensul că nu transformă România într-un stat care asigură cetățenilor dreptul la măsuri de protecție socială.
De asemenea, litera și spiritul art. 23 alin (3) din Declarația universală a drepturilor omului („Orice om care muncește are dreptul la o retribuire echitabilă și satisfăcătoare care să-i asigure atât lui, cât și familiei sale, o existență conformă cu demnitatea umană și completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecție social”) pare „dintr-un alt tablou”, în niciun caz din cel în care, prin lege, se aplică o salarizare „cu două viteze” - cea din sectorul bugetar și cea din privat.
Pe bună dreptate ne-am revoltat atunci când se discuta în spațiul public, prin 2016, de o „Europă cu două viteze”, însă uitând de realitățile din propria ogradă.
Cert este că soluția nu trebuie să se bazeze strict pe vechimea în muncă și, probabil, nici pe cea în profesie, fiind importanți și alți factori/alte elemente.
Analiza comentariilor și a discuțiilor din spațiul public, aici incluzând și rețelele sociale (sau mai ales rețelele sociale), demonstrează atât amploarea fenomenului de „plată la nivelul salariului minim”, cât și faptul că art. 8 din Codul muncii reprezintă strict un text introdus pentru a se ajunge la 281 de articole și a nu-l lăsa cu 280, fără a cântări prea mult în economia relației de muncă.
Aminteam cu altă ocazie că majorarea salariului minim în funcție de vechime nu reprezintă nici pe departe soluția, dar și că măsura ar fi fost ineficientă în prima formă, fiind la fel de ineficientă și în forma actualizată (salariul minim diferențiat 2.0), mai ales în cazul în care va fi adoptată o formulă de calcul la nivel european.
Astfel, fără o minimă ierarhizare a salariilor, din ianuarie 2022 vom avea o creștere a numărului de contracte de muncă la nivelul salariului minim, luând în calcul numărul celor care au contestat public o astfel de măsură.
Cu alte cuvinte, majorarea salariului este obligatorie pentru angajații plătiți astăzi cu salarii între 2.300 de lei și 2.550 de lei, iar pentru cei care au în prezent 2.550 și peste și nu sunt plătiți din fonduri publice o majorare proporțională cu cea a salariului minim depinde strict de rezultatul unei eventuale negocieri.
În aceste condiții este relativ simplu de anticipat că numărul celor plătiți la nivelul salariului minim va crește, dar și că o concentrare a salariilor în zona celui minim va duce atât la scăderea salariului median, cât și la diminuarea interesului pe care-l vor manifesta salariații pentru productivitatea muncii lor.
Da, varianta importului de forță de muncă este, probabil, o plasă de siguranță, însă nu pe termen lung, România fiind de cele mai multe ori o „haltă” a lucrătorilor imigranți în drumul lor către vest.
valentinaanghel 
Andreea Tricu