În 2022 se desfășoară a treia ediție a programului Start-up Nation, ce este destinat stimulării întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) nou-înființate, înscrierile fiind în derulare până joi. Prin programul relansat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), firmele nou-înființate pot să ceară până la 200.000 de lei pentru înființarea de locuri noi de muncă.
Newsletter avocatnet.ro: 10 lucruri de știut astăzi! Primești gratuit, zilnic, în căsuța ta de email, sinteza zilei avocatnet.ro cu cele mai importante noutăți, știri și analize de context.
Conform informațiilor de la MAT, companiileînființate începând din ianuarie 2020, care sunt vizate de programul Start-up Nation, se pot înscrie online între 19 iulieși 1 septembrie 2022, prin intermediul aplicației IMM Recover.
Potrivit Ordinului MAT 1.111/2022,ce conține procedura din 2022 a programului Start-up Nation,pot beneficia de ajutorul de minimis microîntreprinderile și IMM-urile care își asumă să creeze cel puțin unul sau două locuri de muncă cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată. Totodată, este necesară și o cofinanțare de cel puțin 5% din valoarea eligibilă a proiectului.
Aplicanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul programului pot cere cel mult 100.000 de lei, iar aplicanții care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă pot cere cel mult 200.000 de lei. În ambele cazuri, suma poate reprezenta cel mult 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (la care se adaugă cofinanțarea proprie), iar banii se vor acorda după efectuarea tuturor cheltuielilor eligibile pentru proiect, în sistem decont.
Printre condițiile ce trebuie îndeplinite de solicitanți se numără:
să aibă capital social integral privat;
să fie înregistrați la Registrului Comerțului și să-și desfășoare activitatea pe teritoriul României;
codul CAEN pentru care cer finanțare să fie trecut pe lista celor eligibile în Start-up Nation (anexa 1 la Ordinul MAT 1.111/2022);
să nu aibă datorii la bugetul general consolidat (nici măcar eșalonate), atât pentru sediul social, cât și pentru toate punctele de lucru;
să nu se afle în dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității;
Perioada de înscriere este de 30 de zile lucrătoare. Însă, dacă fondurile disponibile nu se epuizează până joi, autoritățile vor putea să prelungească perioada de înregistrare până la epuizarea banilor (epuizare în sens teoretic, deoarece banii se acordă ulterior; la momentul înscrierii în program, se poate considera că banii sunt doar „rezervați”).
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)