Despre ce liste e vorba?
Concret, este vorba de două liste de țări riscante pe care firmele din România trebuie să le monitorizeze anual, deoarece acestea le pot influența cele două obligații amintite:
1. Prima este lista țărilor riscante din punct de vedere al spălării banilor, ce este întocmită și actualizată periodic de Grupul de Acțiune Financiară pentru controlul spălării de bani. În esență, lista aceasta este împărțită în două. Avem partea „neagră”, ce cuprinde jurisdicțiile cu grad înalt de risc de spălare a banilor, și avem partea „gri”, ce cuprinde jurisdicțiile aflate sub monitorizare din cauza riscului de spălare a banilor, dar care și-au asumat că-și vor rezolva problemele.
2. A doua este lista țărilor necooperante din punct de vedere fiscal, ce este întocmită și actualizată periodic de Consiliul UE. Și aceasta este împărțită în două - avem partea „neagră”, ce cuprinde jurisdicțiile necooperante fiscal (cu risc de fraude, evaziune și spălare de bani), și avem partea „gri”, ce cuprinde jurisdicțiile aflate sub monitorizare, dar care și-au asumat că-și vor rezolva problemele de cooperare.
Ce noutăți avem privind cele două liste?
Lista țărilor riscante din punct de vedere al spălării banilor a fost actualizată recent, însă noutățile sunt numai la partea „gri”, cea cu jurisdicțiile aflate sub monitorizare - a ieșit Zimbabwe și au intrat Emiratele Arabe Unite.
Așadar, iată ce țări figurează în prezent pe:
- lista „neagră”: Coreea de Nord, Iran;
- lista „gri”: Albania, Barbados, Burkina Faso, Cambodgia, Emiratele Arabe Unite, Filipine, Insulele Cayman, Haiti, Jamaica, Iordania, Mali, Malta, Maroc, Myanmar, Nicaragua, Pakistan, Panama, Senegal, Sudanul de Sud, Syria, Turcia, Uganda, Yemen.
Așadar, iată ce țări figurează în prezent pe:
- lista „neagră”: Samoa Americană, Fiji, Guam, Palau, Panama, Samoa, Trinidad și Tobago, Insulele Virgine Americane, Vanuatu;
- lista „gri”: Anguilla, Bahamas, Barbados, Belize, Bermuda, Botswana, Costa Rica, Dominica, Hong Kong, Iordania, Israel, Jamaica, Macedonia de Nord, Malaezia, Montserrat, Qatar, Rusia, Seychelles, Thailanda, Tunisia, Turcia, Insulele Turks și Caicos, Uruguay, Insulele Virgine Britanice, Vietnam.
Ce efecte sunt pentru firmele din România?
Așa cum scriam mai sus, cele două mari liste vin cu potențiale efecte pentru firmele active în România.
Din 2021, sunt considerate nedeductibile la impozitul pe profit cheltuielile din tranzacții cu entități din statele din partea „neagră” a listei statelor necooperante fiscal, în măsura în care tranzacțiile n-au un scop economic. Deși partea „gri” nu produce efecte similare, aceasta tot ar trebui monitorizată de către companii, pentru că țările vizate pot ajunge ulterior în partea „neagră”.
Totodată, din 2022, firmele care au în acționariat entități stabilite în jurisdicții din partea „neagră” a listei statelor necooperante fiscal și/sau în jurisdicții din oricare parte a listei statelor riscante din punct de vedere al spălării banilor trebuie să depună declarația anuală privind beneficiarii reali. Conform Legii prevenirii spălării banilor, cele două mari liste de țări riscante trebuie publicate și pe site-ul Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. Practic, firmele trebuie să urmărească numai site-ul Oficiului, nu direct comunicările Grupului de Acțiune Financiară și ale Consiliului UE. În momentul de față, Oficiul încă n-a actualizat listele de pe propriul site (încă figurează situația din octombrie 2021), dar este de așteptat ca acest lucru să se întâmple în perioada imediat următoare.
În concluzie: |
|
Comentarii articol (0)