ACCES PREMIUM
De ce premium?
UPDATE: Oficial: În viitor, autoritățile vor trebui să presteze serviciile publice fără a mai cere firmelor informații pe care deja le au
Instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor trebui, în viitor, să presteze serviciile online și la ghișee fără a mai cere firmelor informații care deja sunt deținute de stat. Legea care prevede măsura a fost publicată azi în Monitorul Oficial.
Articolul continuă mai jos
Conform
Legii 242/2022, care intră în vigoare pe
30 iulie 2022, o să apară
un registru național care să conțină registrele folosite în prezent de entitățile publice. Printre altele, sunt indicate registrul comerțului, registrele contribuabililor persoane fizice și juridice, sistemul de cadastru și carte funciară sau registrul vehiculelor înmatriculate.
Ideea este de a interconecta sistemele informatice ale instituțiilor și autorităților publice pentru a ușura schimbul de informații între acestea. În esență,
o să se elimine schimbul de date în format tipărit și birocrația atunci când firmele și persoanele fizice accesează
servicii publice online sau la ghișeu.
„Prezenta lege are ca obiectiv creșterea calității serviciilor publice prin facilitarea schimbului de date între sisteme informatice, reducerea sarcinilor birocratice și administrative ale persoanelor fizice și juridice și creșterea transparenței utilizării datelor de către autoritățile și instituțiile publice”, scrie în noul act normativ.
Registrul național va fi înființat și administrat de către Autoritatea pentru Digitalizarea României, acesta urmând să stea la baza platformei naționale de interoperabilitate (administrată tot de Autoritate). Pe scurt, platforma
va fi folosită de instituțiile și autoritățile publice pentru a obține datele de care au nevoie pentru a furniza servicii publice electronice și la ghișeu.
„Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a utiliza Platforma națională de interoperabilitate pentru accesarea datelor cuprinse în registrele administrate de către alte autorități și instituții publice, necesare furnizării serviciilor publice. Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a asigura prestarea serviciilor fără a solicita documente suplimentare care conțin exclusiv informații disponibile prin Platforma națională de interoperabilitate sau în scopul obținerii unor date care pot fi furnizate prin intermediul Platformei naționale de interoperabilitate.
Autoritățile și instituțiile publice care oferă servicii publice nu au dreptul să solicite persoanelor fizice și juridice dovezi sau certificări ale datelor deja colectate sau create de către autoritățile și instituțiile respective. Datele utilizate în furnizarea serviciilor publice trebuie preluate exclusiv din registrele de bază disponibile prin intermediul Platformei naționale de interoperabilitate”, prevede actul.
Cu alte cuvinte, informațiile disponibile în platforma de interoperabilitate vor avea
aceeași valoare juridică precum informațiile din documentele tipărite/electronice care le conțin sau confirmă (documentele tipărite originale, copiile conforme cu originalele sau documentele electronice semnate electronic calificat).
În altă ordine de idei, reamintim că de la 1 ianuarie 2022 se aplică o lege ce prevede că instituțiile și autoritățile publice
nu mai pot cere, cel puțin teoretic, copii după actele emise deja de alte entități ale statului.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.