„Pentru atingerea obiectivelor asumate prin PNRR, este necesară aprobarea unor măsuri legislative care să conducă la implementarea mai rapidă a proiectelor de infrastructură de transport de interes național”, scrie în nota de fundamentare a OUG nr. 26/2022, apărută luni în Monitorul Oficial nr. 272.
„Am lucrat în aceste săptămâni cu colegii din Ministerul Transporturilor la un pachet de modernizare a acestei legislații în domeniul achizițiilor publice, pe care l-am prezentat atât în coaliția de guvernare, cât și premierului Ciucă și președintelui Klaus Iohannis. Aceste modificări, aprobate astăzi în Guvern, erau, din punctul nostru de vedere, absolut necesare pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din România. Până acum, 80% din timpul alocat unui proiect era consumat de birocrație, iar dacă, spre exemplu, reziliai un contract, era nevoie de aproximativ 2 ani pentru a relua proiectul. Prin aceste măsuri, pe care le-am adoptat astăzi, consider că au fost înlăturate o bună parte din principalele motive pentru întârzierea și blocarea proiectelor”, a susținut ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu.
Astfel, vorbim de modificări la Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, de modificări la Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, la Legea nr. 101/2016, la Legea apelor, Legea nr. 50/1991 și legislația privind exproprierile. Iată câteva dintre chestiunile prinse în ordonanță:
- atunci când din motive de extremă urgență determinate de evenimente care nu puteau fi prevăzute de către autoritatea contractantă, termenele pentru procedurile de licitație deschisă, licitație restrânsă, negociere competitivă sau procedură simplificată nu pot fi respectate, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare; într-o atare situație autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară pentru a face faţă situaţiei de urgenţă care a determinat aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă;
- pentru anumite proiecte de infrastructură de transport, autoritatea contractantă are dreptul de a stabili, în documentele achiziției, în mod justificat, durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară pentru a face faţă situaţiei neprevăzute;
- în cazul contestațiilor, se instituie o derogare de la termenul general prevăzut pentru depunerea întâmpinării, de 15 zile, mai exact, de la data comunicării pârâtului a cererii de chemare în judecată de către instanță și se va aplica doar în cazul proceselor şi cererilor care decurg din executarea contractelor administrative care se soluționează în primă instanță;
- taxarea cu 2% din valoarea estimată a contractului, dar nu mai mult de 100.000.000 lei, în procesele şi cererile care decurg din rezilierea sau încetarea anticipată a contractelor de achiziție publică din motive independente de autoritatea contractantă;
- procedura ordonanței președințiale să nu fie admisibilă în materia suspendării rezilierii sau încetării anticipate a contractelor de achiziție publică, din motive independente de voință autorității contractante;
- la exproprieri, terenurile din proprietatea publică a statului și în administrarea entităților publice se vor transfera în administrarea expropriatorului odată cu hotărârea Guvernului, prin care este aprobată declanșarea procedurii de expropriere;
- se instituie un termen de 15 zile calendaristice de la depunerea solicitării pentru eliberarea certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire - 15 zile și 10 zile calendaristice pentru emiterea avizelor solicitate prin certificatele de urbanism
„În primul rând - la faza de licitație eliminăm blocarea contractelor în faza de implementare, din cauza creșterii prețurilor. Cum? Introducem obligația ajustării prețurilor pentru contractele cu o durată mai mare de șase luni în funcție de evoluția prețurilor în piață, în baza unei formule bine determinate. Eliminăm tot acel tăvălug al contestațiilor nejustificate. Cum? Autoritatea va reține în mod obligatoriu cauțiunile firmelor care pierd aceste contestații.
În faza de implementare, a doua, a proiectelor, eliminăm șantajul anumitor companii care, după semnarea contractelor, nu se mobilizează și nu respectă termenele contractuale (...) Eliminăm mare parte din claimuri, din acele notificări, de care știți cu toții, depuse chiar de la începutul contractelor. Cum? Introducem o ordine de începere separată pentru faza de proiectare și pentru faza de execuție. Paranteză: aici este vorba de acele contracte care se află pe /.../ galben, unde s-a licitat proiectare plus execuție, în același timp, și de multe ori nu au fost foarte clar delimitate cele două segmente. Antreprenorul nu va mai putea pretinde cheltuieli suplimentare pe motiv că și-a mobilizat în mod inutil resursele”, a explicat în urma ședinței de Guvern în care a fost adoptată ordonanța ministrul transporturilor.