Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Salariul mediu net în România se apropie de 4.000 de lei, în luna martie (INS)Câştigul salarial mediu brut a fost de 6.401 lei în luna martie, cu 342 de lei (+5,6%) mai mare decât în februarie, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Câştigul salarial mediu net s-a situat la 3.937 de lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 216 lei (+5,8%).
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) - 9.968 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante - 2.079 lei.
Comparativ cu luna martie a anului precedent, în martie 2022 câştigul salarial mediu net a crescut cu 11%, potrivit datelor INS, consultate de Agerpres.
În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 100,8% în luna martie 2022 faţă de luna martie 2021. Indicele câştigului salarial real a fost 103,8% în luna martie 2022 faţă de luna februarie 2022.
Comisia Europeană va elimina cadrul care permitea țărilor să acorde ajutoare de stat pentru domeniile afectate de COVID-19Comisia Europeană va elimina treptat cadrul temporar privind ajutoarele de stat pentru domeniile grav afectate de pandemia de COVID-19.
Cadrul temporar privind ajutoarele de stat acordate în contextul pandemiei de COVID-19 nu va fi prelungit după data de expirare actuală, și anume 30 iunie 2022, în cazul majorității instrumentelor puse la dispoziție, anunță un comunicat al Comisiei Europene.
Planul existent de eliminare treptată și de tranziție nu se va modifica, inclusiv posibilitatea ca statele membre să furnizeze măsuri specifice de sprijin pentru investiții și solvabilitate până la 31 decembrie 2022 și, respectiv, 31 decembrie 2023.
„Încă de la începutul pandemiei de COVID-19, Cadrul temporar privind ajutoarele de stat acordate în contextul acesteia le-a permis statelor membre să ofere în timp util un sprijin specific și proporțional întreprinderilor aflate în dificultate, menținând totodată condiții de concurență echitabile pe piața unică și condiții orizontale aplicabile tuturor”, a spus Margrethe Vestager, comisarul european pentru concurență.
BNR a majorat prognoza de inflaţie la 12,5% pentru finalul anuluiBanca Naţională a României (BNR) a majorat la 12,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 6,7% pentru sfârşitul anului viitor, potrivit datelor prezentate joi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
BNR estima în februarie 2022 o inflaţie de 9,6% pentru finalul acestui an şi de 3,2% pentru 2023, scrie Agerpres.
Conform BNR, pe termen mediu presiunile inflaţioniste asociate costurilor de producţie sunt anticipate a se diminua gradual, dar efectele acestora vor persista pe o perioada de 12 luni la nivelul ratei anuale a inflaţiei IPC.
Comentarii articol (0)