Modificări importante pentru afaceri sau pe plan profesional
Legea 169/2022 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 9/2021 privind stabilirea unor măsuri de facilitare a utilizării informațiilor financiare și a analizelor financiare în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a anumitor infracțiuni, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 548 din 06 iunie 2022
- Parchetele de pe lângă curțile de apel și tribunale au primit acces direct la registrul cu conturile bancare ale contribuabililor, pe care-l ține Agenția Națională de Administrare Fiscală. Până la apariția legii, aceste entități n-aveau acces direct la registru, ci puteau obține informații din el numai prin intermediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 9 iunie 2022.
Ordonanța de urgență nr. 79/2022 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 566 din 09 iunie 2022
- Persoanele juridice ale căror fonduri sau resurse au fost înghețate pe fondul conflictului armat din Ucraina și care au fost astfel afectate economic semnificativ vor putea obține deblocarea fondurilor și resurselor cu o singură condiție: să accepte supravegherea statului, printr-un terț care va monitoriza și va avea acces la toate ședințele și documentele firmei și pe care va trebui să-l plătească cu cel puțin 10.000 de lei brut.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 9 iunie 2022.
Ordinul nr. 1.329/2022 al Ministerului Finanțelor privind procedura şi condiţiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistraţi, a expeditorilor înregistraţi şi a importatorilor autorizaţi, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 559 din 08 iunie 2022
- În contextul preluării activității vamale de la Fisc la Ministerul Finanțelor, a apărut o procedură nouă pentru autorizarea firmelor care desfășoară activități cu produse accizabile în regim suspensiv de accize. Astfel, companiile se vor adresa, mai nou, direcțiilor regionale vamale din subordinea Autorității Vamale Române. Precizăm că acest act normativ nu abrogă regulile vechi din Ordinul Ministerului Finanțelor 2.482/2017, ci abrogarea va veni mai târziu, după ce sunt soluționate cererile de autorizare înregistrate până pe 17 martie 2022.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 8 iunie 2022.
Modificări importante pe plan personal
Ordinul nr. 3.948/2022 al Ministerului Educației privind pilotarea evaluării digitalizate a lucrărilor scrise din cadrul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a desfășurate în județul Dâmbovița și al examenului național de bacalaureat - 2022 organizat în județul Călărași, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 552 din 06 iunie 2022
- În acest an școlar, o parte dintre lucrările scrise de la evaluarea națională de clasa a VIII-a și examenul de bacalaureat vor fi evaluate digital, în cadrul unui proiect-pilot. Mai exact, evaluarea acestor lucrări se va face prin aplicația informatică dedicată în Dâmbovița, în cazul lucrărilor scrise de la evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, și în Călărași, în cazul lucrărilor scrise de la bacalaureat. Totodată, în ordin este prevăzut că profesorii implicați în acest proces de evaluare digitală vor fi plătiți suplimentar.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 6 iunie 2022.
Ordinul nr. 3.947/2022 al Ministerului Educației privind aprobarea Listei nominale a beneficiarilor Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare și venitul maxim brut lunar pe membru de familie pentru care se acordă ajutorul financiar, pentru anul 2022, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 552 din 06 iunie 2022
- Ordinul conține lista beneficiarilor Programului Euro 200 din acest an, prin intermediul căruia tinerii cu vârsta de până la 26 de ani (elevi sau studenți) pot primi 200 de euro de la stat în vederea cumpărării unui calculator nou de tip desktop, laptop sau netbook.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 6 iunie 2022.
Legea nr. 170/2022 pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 548 din 06 iunie 2022
- Legea a modificat art. 369 din Codul penal, extinzând sfera de acoperire a infracțiunii de instigare împotriva unei persoane sau a unei categorii de persoane pentru a acoperi și violența, nu doar ura și discriminarea.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 9 iunie 2022.
Legea nr. 176/2022 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2021 privind instituirea unor măsuri pentru derularea Programului naţional de dezvoltare locală etapa a II-a şi pentru modificarea art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice, pentru reglementarea unor măsuri referitoare la Programul naţional de dezvoltare locală, precum şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 567 din 10 iunie 2022
- Începând de azi, prelungirea valabilității autorizației de construire va fi posibilă pe o perioadă de până la 24 de luni, nu de 12, ca înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. Totodată, termenul în care se va putea cere prelungirea valabilității autorizației s-a extins de la 15 zile lucrătoare la 45.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 13 iunie 2022.
Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 565 din 09 iunie 2022
- Decizia de la finalul lui mai a CCR, a doua, practic, ce vizează un articol din Codul penal referitor la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, a venit într-un mod nu neapărat așteptat să spună că, de fapt, din vara lui 2018 și până atunci, în Codul penal nu mai exista întreruperea cursului prescripției. Miercurea trecută, CCR a publicat și motivarea deciziei sale recente, chestiune care ar trebui să ofere legiuitorului o lecție de constituționalitate și de responsabilizare, întrucât efectele pasivității sale se vor vedea acum, când inculpații vor profita de această situație pentru a scăpa de răspunderea penală.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 9 iunie 2022.
Norma nr. 18/2022 a Autorității de Supraveghere Financiară pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 571 din 10 iunie 2022
- Formularul de constatare amiabilă de accident necesar în cazul asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA) va putea fi completat, din toamnă, și electronic, nu doar pe hârtie. Formularul electronic va avea același model grafic și informații precum cel tipărit și va avea aceeași valoare juridică.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 8 septembrie 2022.
Comentarii articol (0)