avocatnet.ro 
În 2018, CCR a venit cu o decizie prin care a spus că soluția legislativă din art. 155 alin. (1) din Codul penal care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză” este neconstituțională, „întrucât este neclară, imprevizibilă, incoerentă și lipsită de previzibilitate, de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situație juridică incertă referitoare la condițiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârșite”. De când s-au împlinit cele 45 de zile de la publicarea deciziei și până recent, legiuitorul nu a intervenit pe textul legislativ pentru modificare, considerându-se că decizia din 2018 a Curții nu ar fi avut efectul inaplicării totale a prevederii respective.
La final de mai, CCR a venit cu o altă decizie, în care sublinia că legiuitorul nu a făcut nimic în timpul care s-a scurs cu textul de lege respectiv și că, practic, în tot acel timp, nu mai putea să opereze nicio întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale pentru că art. 155 alin. (1) era inaplicabil. Când, după această decizie secundară a CCR, s-a înțeles efectul pe care l-a avut decizia din 2018, Guvernul a venit rapid cu o ordonanță care să modifice Codul penal.
Miercuri seara, CCR a publicat motivarea deciziei din mai, iar azi decizia a apărut și în Monitorul Oficial - Decizia CCR nr. 358/2022.
Iată, mai jos, câteva extrase din argumentele CCR:
„Curtea observă că, prin tăcerea legiuitorului, identificarea cazurilor de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale a rămas o operațiune realizată de către organul judiciar, ajungându-se la o nouă situație lipsită de claritate și previzibilitate, situație ce a determinat inclusiv aplicarea diferită la situații similare a dispozițiilor criticate (fapt confirmat prin constatarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a existenței unei practici neunitare). Astfel, lipsa de intervenție a legiuitorului a determinat în sarcina organului judiciar necesitatea de a se substitui acestuia prin conturarea cadrului normativ aplicabil în situația întreruperii cursului prescripției răspunderii penale și, implicit, aplicarea legii penale prin analogie (...)
Așa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancționate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018. Astfel, deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale.
În consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art.147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale”.
Așadar, întreruperea prescripției răspunderii penale nu putea opera în perioada de la împlinirea celor 45 de zile de la Decizia CCR nr. 297/2018 (9 august 2018) și până la 30 mai 2022, pentru că norma nu mai putea fi aplicată, nu mai exista, practic. În urma recentei decizii a Curții, penaliștii apreciază că se va ajunge la închiderea mai multor dosare și la achitări, întrucât această problemă procedurală, o neglijență, practic, a legiuitorului român, îi scapă pe cei inculpați de răspundere, fiind prescrisă.
monilica
Comentarii articol (2)