UPDATE: Propunerea privind introducerea contractului de muncă cu zero ore a fost retrasă

E vorba, mai exact, de propunerea legislativă pentru completarea articolului 103 din Legea 53/2003 - Codul munciii, care a apărut în iunie la Senat și care ar fi venit să rezolve situația celor care muncesc adesea peste program, unde există o reticență angajatorilor de a plăti orele suplimentare. 

Acum, Codul muncii stabilește la art. 103 doar atât: că salariatul cu fracțiune de normă este cel al cărui număr de ore normale de lucru, calculate săptămânal sau ca medie lunară, este inferior numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu normă întreagă comparabil. 

Parlamentarii care au inițiat propunerea de față voiau ca angajatorii să poată să angajeze, „în cazurile şi în condiţiile prezentului cod, personal salariat cu contract de zero ore, munca fiind prestată doar la cererea angajatorului”. Astfel, contractul de zero ore ar fi fost acel contract prin care angajatorul nu este obligat să garanteze un număr minim de ore pe săptămână, iar angajatul poate să nu accepte munca în momentul în care i se cere, programul de muncă fiind în întregime flexibil. 

Notă: O altă propunere de anul acesta ce privește munca la cerere, aici. 

Salariul s-ar fi acordat proporţional cu timpul efectiv lucrat, conform numărului de ore consemnate de către angajator în pontaje, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru.

Ce spuneau inițiatorii propunerii, mai exact: printr-un atare contract s-ar urmări, de fapt, rezultatul orelor de muncă, iar nu numărul de ore lucrate; contractele cu zero ore oferă beneficii de bază de securitate socială, inclusib plata concediilor și asigurări de sănătate.