Regulile privind cecurile vor fi modernizate, în 23 iunie 2022, în baza unei legi apărute azi în Monitorul Oficial. Majoritatea modificărilor țin de ajustarea limbajului din legislația specifică, însă există și unele noutăți de care ar trebui să știe contribuabilii. Același demers de modernizare a fost operat recent la Legea cambiei și biletului la ordin.
Modernizarea Legii asupra cecului (
nr. 59/1934) este făcută prin
Legea 182/2022. Documentul a apărut azi în Monitorul Oficial și intră în vigoare pe
23 iunie 2022. Aceasta este o nouă lege de modernizare, după ce recent
alta a modificat Legea cambiei și biletului la ordin.
Iată câteva dintre principalele noutăți:
1. Completări la prezentarea cecului la plată prin trunchiere. Regulile actuale referitoare la prezentarea unui cec la plată prin trunchiere vor fi ajustate astfel încât să existe și posibilitatea ca cecurile să fie remise la încasare, de către beneficiar, printr-un canal electronic securizat. Practic, trunchierea va fi transpunerea în format electronic a informațiilor relevante din cecul original (se aplică acum) sau din cecul remis la încasare de către beneficiar printr-un canal electronic securizat (noua regulă) și apoi reproducerea imaginii cecului original (se aplică acum) sau a imaginii cecului remis la încasare printr-un canal electronic securizat (noua regulă). În plus, noua lege precizează clar că cecul original este cel tipărit și semnat olograf și că imaginea cecului reprezintă copia electronică a originalului. Astfel, prezentarea la plată a unui cec prin trunchiere (deci, inclusiv remiterea printr-un canal electronic securizat) are aceleași efecte juridice precum prezentarea la plată a cecului original.
2. Reguli noi pentru emiterea cecului la încasare prin canale electronice securizate. În completarea celor de la punctul 1, parlamentarii au prevăzut și reguli speciale pentru această situație. Concret, remiterea unui cec la încasare printr-un canal electronic securizat poate fi făcută de beneficiarii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate stabilite de bănci prin normele și politicile interne ale acestora. Totodată, este subliniat că transmiterea imaginii cecului original în format electronic trebuie făcută prin mijloace și procedee tehnice care asigură autenticitatea și integritatea acestuia, în conformitate cu standardele de securitate internaționale sau europene.
3. Regulă specială pentru cecurile în valută. Referitor la plata cecurilor emise în valută și plătibile în lei, se prevede o regulă specială nouă că pentru achitare se face conversia valutară a sumelor la cursul Băncii Naționale a României valabil în ziua prezentării la plată a cecului. Aceasta nu există acum în Legea cecului.
4. Dispar anumite prevederi actuale. În primul rând, vor fi abrogate în mod expres regulile care acum sunt prinse la articolele 38, 39 și 40 din Legea cecului. La acestea scrie despre faptul că trăgătorul sau posesorul unui cec poate să-l bareze (și consecințele aferente) sau că poate interzice plata în numerar. În al doilea rând, o să fie abrogate în mod expres articolele 64 și 65 din Legea cecului - acestea se referă la posibilitatea ca cecurile emise în România, ce sunt plătibile în alt stat, să fie trase în mai multe exemplare identice. În al treilea rând, o să dispară și articolele 79 - 83 și 85 - conțin acum prevederile legate de cecurile circulare.
5. Protestul, întocmit și de alți specialiști. În prezent, legislația prevede că protestul este întocmit numai de executori judecătorești, însă noul act normativ va extinde această activitate pentru a cuprinde și notarii publici sau avocații. În plus, se prevede că protestul va putea fi întocmit și la orice judecătorie, iar acesta nu va mai trebui să cuprindă cercetările făcute.
6. Normele de aplicare, emise de Banca Națională. La fel ca în cazul Legii cambiei și biletului la ordin, și în cazul Legii cecului se prevede că Banca Națională a României capătă competența de a veni cu norme de aplicare. Prevederea este nouă.
7. Modernizarea limbajului din legislație. În fine, trebuie precizat că majoritatea modificărilor operate de parlamentari sunt pentru modernizarea limbajului din legislația specifică cecului. Asta deoarece prevederile inițiale au fost date în anul 1934 și de atunci au suferit numai mici modificări punctuale.