ACCES GRATUIT
Studiu: Scenarii pentru asigurarea unei pensii decente, de 75% din venit, fără majorarea contribuțiilor
Cu menținerea condițiilor actuale, cumulând veniturile din Pilon I și Pilon II (presupunând distribuirea sumelor din Pilon II în rate egale lunare timp de zece ani) nu se realizează obiectivul de înlocuire de 75% din salariul net de la pensionare cu pensia. Rata de înlocuire realizată de cele doi piloni de pensie publică este de 65%, reiese dintr-o analiză CFA România.
Articolul continuă mai jos
Nivelul de 75% s-ar putea obține cu suportarea diferențelor din alte surse de finanțare ale bugetului de stat, suplimentar celor din bugetul asigurărilor sociale. În această situație, de la un deficit al bugetului asigurărilor sociale de aproximativ 1% din PIB cât avem în prezent, deficitul bugetului se cvadruplează, atingând valori de peste 4% din PIB.
O astfel de creștere este nesustenabilă, avertizează specialiștii, întrucât:
- fie costul finanțării va fi unul împovărător sau chiar prohibitiv,
- fie vor crește alte impozite și taxe care să finanțeze acest deficit,
- fie vom renunța la investiții în alte domenii, precum infrastructură, educație și investiții în general, ceea ce ar avea un efect puternic negativ pe termen lung.
Scenariul pensiei decente, finanțată de creșterea contribuțiilor de asigurări sociale
În acest scenariu, pensia decentă atinge, de asemenea, nivelul dorit (de 75% din venitul mediu, care în 2056 ar însemna 7.300 de lei), însă, pentru a diminua presiunea asupra bugetului asigurărilor sociale, contribuția de asigurări sociale crește de la 25% cât este în prezent, la 30%.
”Chiar și în această situație, în care statul convinge contributorul să facă acest efort pe perioada vieții active de a plăti contribuții la un nivel de 30% din salariul brut în schimbul creșterii pensiei până la nivelul identificat de respondenții la acest sondaj ca fiind unul «decent», deficitul bugetului asigurărilor sociale tot poate să depășească 3% din PIB, iar efortul bugetar rămâne unul semnificativ și nesustenabil”, se arată în studiu.
Citește articolul integral pe cursdeguvernare.ro.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)