Modificări importante pe plan personal
Legea nr. 198/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice și pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 681 din 7 iulie 2022
- Portarea numărului de telefon mobil și schimbarea furnizorului de internet trebuie să se facă, de-acum, în maximum o zi lucrătoare. Pe lângă amenzile pe care le pot primi operatorii pentru nerespectarea acestor termene, clienții vor putea fi despăgubiți când apar probleme la schimbarea furnizorului. Totuși, cuantumul despăgubirilor și procedura de acordare a acestora vor trebui elaborate de ANCOM printr-o decizie.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 10 iulie 2022.
Legea nr. 199/2022 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 682 din 08 iulie 2022
- Soluționarea contestației privind tergiversarea procesului civil va veni, începând de azi, de la instanța ierarhic superioară, nu de la aceeași instanță care este criticată pentru întârziere. Schimbarea era necesară ca urmare a unei decizii de neconstituționalitate emisă în 2020.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 11 iulie 2022.
Legea nr. 197/2022 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 677 din 6 iulie 2022
- Au apărut noi reguli la intervențiile pentru combaterea atacurilor urșilor bruni. Printre altele, s-a stabilit că intervențiile cu acest scop se vor putea face și în afara localităților, nu doar în interiorul lor, iar metodele pot varia de la alungarea, tranchilizarea și relocarea ursului periculos până la împușcarea acestuia.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 9 iulie 2022.
Hotărârea Guvernului nr. 836/2022 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 294/2015 privind aprobarea Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 670 din 5 iulie 2022
- Activitatea de cadastrare gratuită din cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF) a fost prelungită până la finalizarea tuturor acestor activități. Dacă nu ar fi fost prelungit, PNCCF s-ar fi încheiat, potrivit prevederilor anterioare, la finalul lui 2023.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 5 iulie 2022.
Hotărârea Guvernului nr. 841/2022 pentru completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 579/2016, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 667 din 4 iulie 2022
- Spre sfârșitul anului 2020, legislația privind adopția a fost modificată major, una dintre schimbările apărute atunci fiind introducerea posibilității de decontare a cheltuielilor de transport și cazare pentru adoptatorii care stau într-un alt județ decât cel în care stă copilul ce urmează să fie adoptat, însă măsura nu s-a putut aplica până la oficializarea acestui HG. Astfel, de-acum adoptatorii în această situație vor putea deconta cheltuielile de transport și cazare efectuate în vederea participării la procedura potrivirii practice.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 4 iulie 2022.
Legea nr. 196/2022 privind completarea art. 28 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 668 din 4 iulie 2022
- Cu excepția cazurilor în care a intervenit reabilitarea, amnistia sau dezincriminarea, persoanele condamnate definitiv la pedepse cu închisoarea pentru infracțiuni săvârșite cu intenție nu vor putea candida pentru funcția de președinte al României.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 7 iulie 2022.