De la publicarea sa în 2015 și până astăzi, Codul fiscal (aprobat prin Legea nr. 227/2015, care a înlocuit vechiul Cod fiscal din 2003) a fost modificat prin aproape o sută de acte normative, ceea ce face tot mai greoaie consultarea și înțelegerea sa. Prin recenta OG nr. 16/2022, care urmează să modifice substanțial legislația fiscală începând din 2023, Guvernul propune inclusiv renumerotarea și republicarea Codului fiscal.
Proiectul de OG publicat zilele trecute de Ministerul Finanțelor prevede la art. XII: „
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele aduse prin prezenta ordonanță, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.”
Aceasta ar fi prima republicare a Legii Codului fiscal de când a fost apărut prima oară în Monitorul Oficial în 2015. În ultimii șapte ani, de când a fost adoptat, „noul” Cod fiscal (denumire care i-a dată pentru că, la momentul apariției sale, a înlocuit cu totul vechiul Cod Fiscal aprobat prin Legea 571/2003) a fost modificat de zeci de ori prin legi sau ordonanțe simple ori de urgență.
O simplă numărătoare în programul de legislație ne arată că,
până acum, Codul fiscal a fost modificat prin aproape 100 de acte normative. Spre exemplu, au fost cinci acte normative care l-au modificat în 2015 (înainte practic ca noul Cod fiscal să intre în vigoare, el fiind publicat în 2015, dar programat să se aplice începând din 2016) și tot atâtea în 2016.
Ulterior, începând din 2017, numărul actelor normative modificatoare a crescut sesizabil: în 2017 au fost 14 legi și ordonanțe de modificare a Codului fiscal, în 2018 și 2019 - câte 15, iar
recordul a fost în 2020, când au fost publicate 23 de acte normative care au intervenit pe forma textului de Cod.
În ultimii doi ani, 2021 și 2022, numărul de acte normative care au modificat Codul fiscal a depășit 20, iar numărătoarea poate continua, având în vedere că anul 2022 este încă în curs, iar în Parlament sunt în lucru mai multe legi care conțin intervenții punctuale asupra Codului fiscal.
Atenție! Statisticile de mai sus se referă la
acte normative punctuale care au modificat Codul fiscal (legi, ordonanțe simple, ordonanțe de urgență) în ultimii șapte ani. Fiecare dintre aceste acte normative a modificat, de fapt, zeci de prevederi din legislația fiscală - introducând articole sau aliniate noi, modificând conținutul și formularea celor existente sau abrogând ori suspendând prevederi. Numărul modificărilor efective de articole din Codul fiscal este probabil de ordinul miilor.
Consultarea Codului fiscal este în prezent extrem de dificilă, pentru că în ultimii ani au fost introduse noi articole și aliniate, iar sistemul lor de notare creează cu ușurință confuzie chiar și pentru specialiști.
Ordonanța de modificare a Codului fiscal, publicată vineri în Monitorul Oficial, aduce numeroase modificări în toate ariile fiscalității, atât în ceea ce privește taxarea muncii și a afacerilor, cât și în ceea ce privește cotele de TVA aplicabile, impozitarea veniturilor sau a proprietăților.
O sinteză și un calendar de aplicare pentru noutățile cuprinse puteți găsi în acest articol publicat de redacția noastră.