Modificări importante pentru afaceri sau pe plan profesional
Ordonanța nr. 31/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 857 din 31 august 2022
- Autoritățile au adus mai multe modificări importante Codului de procedură fiscală. Printre altele, au apărut noutăți ce țin de comunicarea actelor administrativ-fiscale și de controalele derulate de Fisc, introducerea listei contribuabililor care-și declară și achită la timp obligațiile fiscale, o nouă situație de suspendare a prescripției privind dreptul de a stabili creanțe fiscale, o regulă nouă privind sesizările din controlul antifraudă, dar nu numai.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 3 septembrie 2022.
Ordonanța de urgență nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 864 din 01 septembrie 2022
- Schema de sprijin prin care Guvernul menține reduse facturile de energie electrică și gaze naturale pentru companii a fost prelungită cu cinci luni, fiind valabilă până în august 2023. Măsura acoperă, începând de luna aceasta, numai 85% din consumul de energie electrică, iar firmele pot continua să beneficieze de facilitate numai dacă depun o cerere la furnizor. Schema se aplică și clienților casnici, dar nivelul până la care se acordă compensările a fost redus.
- Detalii aici și aici.
- În vigoare de la 1 septembrie 2022.
Modificări importante pe plan personal
Ordonanța 37/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi stabilirea unor alte măsuri în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 857 din 31 august 2022
- Actul normativ a modificat semnificativ Legea sănătății, iar una dintre cele mai importante schimbări stabilite vizează modificarea pachetului minimal de servicii care se acordă persoanelor neasigurate, care vor beneficia de asistență medicală în cabinetele medicilor de familie cu condiția înscrierii pe lista unuia dintre acești profesioniști. De asemenea, a fost introdusă o prevedere potrivit căreia cei ce vor dona, începând cu 18 septembrie 2022, celule stem hematopoietice (extrase din măduva osoasă sau sânge) vor beneficia de scutire de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) timp de zece ani de la donare.
- Detalii aici și aici.
- În vigoare de la 3 septembrie 2022.
Ordonanța de urgență nr. 117/2022 pentru modificarea și completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 845 din 29 august 2022
- Actul normativ a modificat Legea concediului paternal, prin implementarea în legislația noastră a unei directive europene din 2019. Printre principalele noutăți apărute sunt prelungirea duratei concediului paternal, care a crescut de la cinci zile lucrătoare, cât era înainte, la zece zile lucrătoare și faptul că de-acum acest concediu poate fi prelungit, în baza atestatului de absolvire a cursului de puericultură, de fiecare dată când salariatul are un nou-născut, nu doar pentru primul copil. Cât despre cei care fac un curs de puericultură (metode de creștere și dezvoltare armonioasă a copiilor în primii ani de viață), prelungirea duratei concediului paternal nu se mai face cu zece zile lucrătoare, ci doar cu cinci zile, dar prelungirea se acordă acum la fiecare copil nou-născut, nu doar o singură dată, cum era anterior.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 29 august 2022.
Ordinul nr. 2.520/2022 al Ministerului Sănătății, pentru aprobarea Normelor de funcţionare şi autorizare a serviciilor de îngrijiri la domiciliu, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 852 din 31 august 2022
- Prin acest ordin au fost introduse noi norme de funcționare și autorizare a serviciilor de îngrijiri la domiciliu. În articol vă spunem ce servicii pot primi, de-acum, pacienții acasă.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 31 august 2022.
Ordonanța de urgență nr. 114/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 844 din 29 august 2022
- Din 2024, beneficiarii venitului minim de incluziune vor primi mai mulți bani, însă dacă refuză să presteze muncă sezonieră vor risca să rămână fără ajutoare. Venitul minim de incluziune se va compune din unul sau din două ajutoare financiare: ajutorul de incluziune și ajutorul pentru familia cu copii, care va fi acordat familiilor care au copiii înscriși și care frecventează o formă de învățământ).
- Detalii aici și aici.
- În vigoare de la 1 ianuarie 2024.
Ordonanța nr. 36/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 856 din 31 august 2022
- Începând de sâmbătă, persoanele fizice pot cere bani de la stat pentru protejarea terenurilor cu perdele forestiere. Până acum, legislația stabilea că este posibilă doar finanțarea perdelelor forestiere destinate protecției drumurilor importante din țară, respectiv a drumurilor naționale și a autostrăzilor.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 3 septembrie 2022.
Ordonanța de urgență nr. 116/2022 pentru reglementarea unor măsuri temporare privind ocuparea funcțiilor publice prin transfer la cerere, precum și pentru completarea art. 364^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 845 din 29 august 2022
- Pentru o mai bună organizare și planificare a resurselor umane din administrația publică, Guvernul a stabilit introducerea unei reguli temporare la procedura de transfer la cerere aplicabilă funcționarilor publici. Astfel, în cazul în care vor să se transfere la o altă instituție publică, funcționarii trebuie să obțină de-acum, pe lângă acordul șefului instituției la care vor să se mute, și acordul șefului de la actualul loc de muncă. Prevederile acestui OUG sunt valabile numai până la finalul anului 2022.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 29 august 2022.
Ordonanța de urgență nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 844 din 29 august 2022
- Actul normativ conține modificări la salarizarea bugetară și vine să acorde, începând cu veniturile aferente lunii august, pentru toți bugetarii care n-au ajuns încă la salariile din grilele Legii salarizării bugetare stabilite pentru 2022, o pătrime din diferenţa între salariul din grilă şi salariul actual - potrivit ministrului muncii, creșterea va fi de circa 150 de lei pentru fiecare angajat sau chiar mai puțin.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 29 august 2022.