Sunt obligat sau nu să emit factură, în cazul în care am acceptat vouchere de vacanță?

Cadrul legal relevant

Cea mai recent publicată este OUG nr. 131 /2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, ordonanță care, printre altele, modifică OUG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă. Fără prezenta prea multe detalii, reținem punctul 6 al art I.

Importante sunt și prevederile OUG nr. 120/2021 care reglementează sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, precum şi factura electronică la nivel naţional. Art. 17 precizează că pentru facturile electronice transmise în sistemul naţional RO e-Factura se aplică în mod corespunzător prevederile art. 319 din Legea nr. 227/2015.

Art 319 din Codul fiscal se referă la aspectele fiscale privind facturarea, cum ar fi: când trebuie emisă factura, cine are obligația de a emite factura, ce trebuie să conțină factura, termene și alte aspecte.

Pe de altă parte, OUG 120/2021 transpune Directiva 2014/55/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice şi reglementează mecanismul prin care se asigură primirea şi prelucrarea facturilor electronice conforme cu standardul european privind facturarea electronică de către autorităţile contractante şi entităţile contractante.

Ca atare, sunt relevante și dispozițiile Directivei 2014/55/UE, din care reținem în primul rând obiectivele prezentate la punctul (44) din preambul: “ Deoarece obiectivele prezentei directive, și anume eliminarea barierelor existente pe piață și a obstacolelor în calea comerțului care decurg din existența unor norme și standarde naționale diferite [...]”, obiective completate și de punctul (3) care face referire explicită la „accesul la piață în domeniul achizițiilor publice transfrontaliere”.

Relevante sunt și dispozițiile punctului 35, tot din preambul unde găsim:

• obligații impuse în sarcina unor persoane (autoritățile contractante, organismele centrale de achiziție și entitățile contractante) să accepte facturile electronice și să le prelucreze;
• dreptul emitentului facturii de a alege între transmiterea unei facturi electronice sau transmiterea pe suport de hârtie;
• dreptul statelelor membre să dispună că se pot transmite numai facturi electronice în cadrul achizițiilor publice.

Punctul 37 din preambulul Directivei explică relația dintre Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată și Directiva 2014/55/CE. Astfel, statele membre trebuie să clarifice relația dintre cele două directive ținând cont că cele două au un domeniu de aplicare diferit. Explicit se menționează că Directiva 2014/55/CE nu aduce atingere dispozițiilor privind utilizarea facturilor electronice în scopuri de TVA cuprinse în Directiva 2006/112/CE

România a cerut încă de anul trecut o derogare de la Comisia Europeană pentru a putea extinde sfera operatorilor economici obligați să utilizeze factura electronică. Până în acest moment derogarea nu s-a primit, ceea ce înseamnă că se aplică regulile generale stipulate în Directiva 2014/55/CE și Directiva 2006/112/CE.

Relevante sunt, de altfel, și prevederile din art. 319 al Codului fiscal în ceea ce privește situațiile în care este obligatorie emiterea facturii, în special alineatele 6, 10 și 11. Astfel, deși este obligatorie emiterea facturii pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate sunt exceptate de la această obligație persoanele care prestează servicii către populație, pentru care este obligatorie emiterea de bonuri fiscale, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cu excepția agențiilor de turism care vând pachete de servicii turistice sau componente ale acestora, nu sunt exceptate de la obligația de a emite bonuri fiscale persoanele impozabile care acceptă tichete de vacanță.

Din toate articolele relevante prezentate sau extrase reținem că:

1. Obiectivul Directivei 2014/55/CE este de a elimina barierele existente pe piață și a obstacolelor în calea comerțului, in special de a facilita accesul la piață în domeniul achizițiilor publice transfrontaliere prin asigurarea bazei legale a unui standard european pentru modelul de date semantice al elementelor principale ale unei facturi electronice;
2. Directiva 2014/55/CE menționează că nu aduce niciun fel de atingere dispozițiilor privind utilizarea facturilor electronice în scopuri de TVA;
3. OUG 120/2021 transpune prevederile Directivei 2014/55/UEși prevede explicit aplicarea în mod corespunzător a prevederile  319 din Legea nr. 227/2015 privind facturarea;
4. Până la acest moment România nu a primit de la Comisia Europeană acceptul să deroge de la prevederile Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește impunere unor obligații extinse de a emite facturi electronice;
5. Art 319 din Legea nr. 227/2015 prevede o excepție de la obligația de a factura pentru persoanele impozabile care prestează servicii către populație și pentru care este obligatorie emiterea de bonuri fiscale;
6. OUG 131/2021, care nu derogă de la prevederile generale ale Codului fiscal, cere transmiterea eventualelor facturi emise în sistemul RO e-factura, dar nu și emiterea facturilor în cazul acceptării de vouchere de vacanță.

Considerăm că nu există obligația de a emite o factură doar pentru faptul că s-au primit vouchere de vacanță. Pe de altă parte, dacă alegerea persoanei impozabile care prestează serviciile sau încasează avansul este să emită o factură în baza alin 11 al art 319 (sau dacă i se solicită o factură de către beneficiar), atunci această factură trebuie comunicată beneficiarului potrivit art 319 din Codul fiscal (cel mai probabil, printată și înmânată) și apoi transmisă în sistemul RO e-factura.

Menținăm că, până la acest moment, nu există prevederi legale privind termenul în care trebuie transmisă în sistemul RO e-Factura o astfel de factură emisă în relația B2C, așa cum nu există nici sancțiuni prevăzute pentru neîndeplinirea acestei obligații.

De asemenea important: emitentul facturii (la alegerea sa ori la cererea clientului) nu are obligația de a se înregistra în Registrul e-factura pentru a-și putea îndeplini obligația de transmitere în sistemul RO e-factura a facturilor emise pe relația B2C în legătură cu vocherele de vacanță.

Pentru a încheia pe un ton dulce amărui, pentru amuzament, prezentăm câteva prevederi regăsite în preambulul Directivei 2014/55/UE:

 (28) Înainte de introducerea standardului european privind facturarea electronică în statele membre, aplicarea practică a standardului ar trebui să fie testată suficient. Această evaluare ar trebui să fie realizată pe parcursul elaborării standardului. Evaluarea respectivă ar trebui să implice utilizatorii finali și ar trebui să abordeze, în special, aspectele practice și ușurința în utilizare, precum și să demonstreze că standardul poate fi pus în aplicare într-un mod proporționat și eficient din punctul de vedere al costurilor.

(40) Având în vedere că autoritățile contractante și entitățile contractante vor fi în măsură să accepte facturile electronice care respectă alte standarde decât standardul european privind facturarea electronică, precum și facturile pe suport de hârtie, cu excepția cazului în care se prevede altfel în legislația națională, prezenta directivă nu introduce alte costuri sau sarcini suplimentare pentru întreprinderi, inclusiv microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii în sensul Recomandării 2003/361/CE a Comisiei (¹⁶). În plus, Comisia și statele membre ar trebui să întreprindă toate eforturile pentru reducerea la minimum a costului standardului european privind facturarea electronică pentru utilizatorii săi, în special pentru microîntreprinderi și pentru întreprinderile mici și mijlocii, astfel încât să faciliteze utilizarea sa în întreaga Uniune Europeană.

(41) La punerea în aplicare a prezentei directive, statele membre ar trebui să aibă în vedere necesitățile întreprinderilor mici și mijlocii și ale autorităților contractante și entităților contractante de dimensiuni mai mici și să ofere sprijinul necesar tuturor autorităților contractante, entităților contractante și furnizorilor, astfel încât noul standard european privind facturarea electronică să poată fi folosit. În plus, ar trebui prevăzute acțiuni de formare, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii.