„În cazul voucherelor de vacanță emise pe orice tip de suport, unitățile afiliate sunt obligate, începând cu data de 1 aprilie 2022, să transmită în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura facturile emise titularilor voucherelor”, prevede actul normativ.
„Unități afiliate” este denumirea folosită pentru firmele autorizate (de Autoritatea Națională pentru Turism) care activează în domeniul turistic și dețin unități de cazare clasificate și/sau agenții de turism licențiate, dacă acceptă voucherele de vacanță ca modalitate de plată.
Conform ordonanței, facturile transmise de firmele de turism prin sistemul e-Factura trebuie să fie într-un format electronic structurat de tip .XML care respectă prevederile cadrului legal al facturării electronice (alineatele 1 și 2 ale articolului 4 din OUG 120/2021). Totodată, aceste companii sunt obligate să transmită facturile emise destinatarilor așa cum o fac și în prezent (adică în conformitate cu articolul 319 din Codul fiscal).
Cum funcționează e-Factura pentru firme
Conform legislației facturării electronice de stat, factura electronică se întocmește în format .XML, acesta fiind considerat exemplarul original odată ce primește semnătura electronică a Ministerului Finanțelor.
„În România, contribuabilii vânzători se vor putea conecta la sistemul e-Factura cu ajutorul certificatul digital calificat utilizat pentru accesarea spațiului privat virtual. Similar cu modelul italian, factura va fi întocmită în format .XML, acesta fiind considerat și exemplarul original al facturii, dacă este însoțit de semnătura electronică a Ministerului Finanțelor. Transmiterea acesteia se va putea efectua fie prin interconectarea aplicației disponibile la nivelul emitentului, utilizând o interfață (subiect de preautorizare), fie prin utilizarea aplicațiilor puse la dispoziție în mod gratuit de către Ministerul Finanțelor”, au explicat, într-un articol remis azi redacției noastre, Ramona Țariuc, Director, Victoria Dobre, Manager Senior, și Alexandru Stancu, Manager Senior, toți de la Deloitte România.
Practic, după ce se transmite factura electronică în e-Factura, sistemul autorităților face anumite verificări automate și, dacă totul este în regulă, aplică semnătura electronică a Ministerului Finanțelor.
„După transmiterea facturii electronice, sistemul va efectua operațiuni de verificare și validare de structură, de sintaxă și de semantică, ulterior generând un mesaj automat de răspuns. În cazul în care factura respectă structura, se aplică semnătura electronică a Ministerului Finanțelor (aspect care atestă primirea acesteia în sistemul național privind facturarea electronică) și se comunică destinatarului. În situația în care factura nu respectă structura, emitentul primește un mesaj cu erorile identificate. După corectarea acestora, factura se retransmite prin același sistem”, au adăugat specialiștii.
Deși este o măsură care cu timpul va ajuta la simplificarea activității companiilor, este de așteptat inițial ca aceasta să aducă greutăți în procesul de implementare, a mai precizat sursa citată:
„Deși teoria sună încurajator, din practică a rezultat, de-a lungul timpului, că, în fazele de implementare a unei astfel de măsuri, apar diverse neconcordanțe din cauza cărora întregul proces devine anevoios. Și de această dată, fie că analizăm din punct de vedere comercial sau din punctul de vedere al resurselor care trebuie alocate pentru utilizarea sistemului, este de așteptat ca noua măsură să genereze o povară administrativă suplimentară pentru mediul de afaceri, cel puțin în faza inițială. Aspectele comerciale și tehnice care ridică semne de întrebare pentru contribuabili ar trebui discutate și lămurite cu autoritățile fiscale (...).”
În afară de obligativitatea de a folosi e-Factura, de la 1 aprilie 2022, în cazul voucherelor de vacanță, sistemul va fi opțional, de la aceeași dată, pentru cei care vând, în relația B2B, produse cu risc fiscal ridicat. Ulterior, și pentru aceste produse riscante va deveni obligatoriu sistemul, dar de la 1 iulie 2022. Specialișii apreciază, astfel, că tot cei din domeniul turismului (printre alții) sunt vizați de măsură, cel puțin în primă fază.
„Astfel, începând cu luna aprilie, opțional, și cu luna iulie, obligatoriu, contribuabilii care furnizează altor companii (B2B) bunuri încadrate în categoria celor care prezintă risc ridicat de evaziune fiscală vor emite facturile în sistemul e-Factura, indiferent dacă beneficiarii sunt sau nu înrolați. Bunurile în cauză sunt specific menționate, și anume legumele, fructele, băuturile alcoolice, produsele minerale precum apă minerală naturală, nisip și pietriș, dar și articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte. Pe lista autorităților au fost, de asemenea, înscrise construcțiile noi.
Prin urmare, primii contribuabili afectați de această măsură vor fi comercianții, urmați de jucătorii din industria ospitalității (HoReCa) și dezvoltatorii imobiliari. Însă, cum autoritățile par decise să generalizeze această obligativitate, și celelalte categorii de contribuabili ar trebui să se pregătească pentru implementarea acestui sistem cât de curând”, au mai spus cei de la Deloitte.