UPDATE: Firmele vor intra în zona risc fiscal chiar și pentru întârzieri, greșeli și neconcordanțe privind obligațiile declarative

Clasificarea și administrarea în funcție de riscul fiscal al contribuabililor este o chestiune stabilită prin Legea 30/2019. Totuși, pentru ca această schimbare să poată fi pusă efectiv în aplicare, trebuie definitivată legislația secundară prin mai multe ordine ale ANAF.

În acest sens, ANAF a oficializat joi Ordinul 2.017/2022, prin care a stabilit o parte dintre regulile necesare - subcriteriile de risc fiscal (care, în esență, detaliază patru criterii generale de risc trecute în Codul de procedură fiscală). Printre subcriteriile indicate în mod expres în document se numără și unele care au o legătură directă cu întocmirea și depunerea declarațiilor fiscale:

• nedepunerea declarațiilor fiscale (și neachitarea obligațiilor fiscale);
• depunerea cu întârziere a declaraţiilor fiscale (și plata cu întârziere a obligațiilor fiscale);
• depunerea eronată a declaraţiilor fiscale;
• neconcordanțe între datele din declaraţiile fiscale și datele din alte formulare depuse de contribuabil;
• neconcordanţe între datele din declaraţiile fiscale și alte formulare depuse de contribuabil și datele și informațiile transmise de terți (de exemplu, partenerii de afaceri);
• declararea incorectă a cotei şi cuantumului impozitelor, taxelor şi contribuţiilor.

În aceste condiții, importanța întocmirii corecte și a depunerii la termen a declarațiilor fiscale crește semnificativ, din moment ce orice scăpare (voită sau nu) din partea contribuabilului îl va putea duce într-o zonă de risc fiscal mediu sau mare (încă nu știm cum vor fi corelate criteriile și subcriteriile de risc cu încadrarea la risc mic, mediu sau mare; plus că trebuie să apară și subclase de risc pentru clasele de risc mic, mediu, ridicat). Cert este că un nivel sporit de risc va putea însemna controale mai multe și poate chiar sancțiuni mai multe, față de nivelul redus de risc, de exemplu.

Creșterea importanței întocmirii corecte a declarațiilor fiscale a fost semnalată inițial de specialiștii Deloitte România, în contextul introducerii obligației de raportare a fișierului standard de audit fiscal (SAF-T) prin declarația 406. Momentan, însă, fișierul SAF-T este obligatoriu numai pentru marii contribuabili, extinderea acestei cerințe legale urmând să aibă loc în 2023 (contribuabili mijlocii) și 2025 (contribuabili mici).

„Introducerea sistemului de raportare SAF-T, una dintre cele mai importante modificări fiscale ale anului 2021, va optimiza schimbul de informații între ANAF și contribuabili, astfel încât comportamentele incorecte vor fi mai rapid identificate și combătute. Această raportare va avea caracterul unei declarații informative, însă va constitui totodată o radiografie a situației fiscale a contribuabililor. (...)

În aceste condiții, pregătirea pentru SAF-T nu trebuie să se limiteze la simpla extragere a datelor din sistemul contabil și transmiterea acestora către ANAF în formatul solicitat, ci presupune o etapă pregătitoare, în care contribuabilii trebuie să verifice acuratețea și integritatea informațiilor pe care urmează să le raporteze, pentru că de corectitudinea datelor furnizate va depinde inițierea de către ANAF a unor controale ulterioare și, implicit, riscul unor penalități”, explicau specialiștii.

Din moment ce autoritățile estimează că undeva în 2026 ar urma să devină operațională clasificarea și administrarea contribuabililor în funcție de riscul fiscal, rezultă că raportările „impecabile” vor fi esențiale pentru derularea afacerilor cu cât mai puține verificări din partea statului. Cu alte cuvinte, companiile trebuie să investească mai mult timp și poate chiar și resurse financiare suplimentare pentru a se asigura că datele comunicate Fiscului au o formă ideală. Însă n-ar fi exclus ca acest proces să implice și o colaborare mai strânsă cu partenerii de afaceri.

Context. Așa cum s-a stabilit în Codul de procedură fiscală încă din 2019, sistemul de clasificare și administrare a contribuabililor în funcție de riscul fiscal are nevoie, teoretic, de mai multe ordine ale ANAF pentru a fi complet:

• clasele principale de risc (risc mic, mediu, ridicat) trebuie dezvoltate în subclase de risc;
• criteriile generale de risc trebuie dezvoltate în subcriterii de risc;
• trebuie să existe și proceduri de stabilire a subclaselor și a subcriteriilor de risc;
• pe deasupra, este nevoie și de proceduri de administrare corespunzătoare fiecărei clase sau subclase de risc.

Astfel, prin Ordinul 2.017/2022, ANAF a stabilit una dintre componentele de legislație secundară - subcriteriile de risc fiscal. Celelalte componente încă n-au apărut nici măcar în dezbatere publică până acum.