Utilizarea camerelor de bord în trafic nu e totdeauna o chestiune în scop personal. Când ar putea deveni relevant GDPR pentru șoferi

Numeroși șoferi au montate în autoturisme camere care surprind traficul - exteriorul mașinii - și/sau interiorul autoturismului și pe pasageri, unele dintre acestea fiind prevăzute și cu înregistrarea sunetului, nu doar a imaginilor. Cert e că pe piață sunt în uz diverse tipuri de dispozitive și sunt folosite de șoferi în mașinile personale, folosite în scop personal sau profesional, respectiv în mașinile de serviciu. În orice caz, cei mai mulți le folosesc pentru a avea o dovadă clar în cazul producerii unui accident (deși practica legală ne arată că nu prea servesc, de fapt, la nimic), însă a spune din start că toate camerele de bord sunt, în esență, similare și surprind același lucru ori că sunt folosite în același scop sau doar în uz personal/domestic este incorect - pentru că, în practică, nu e deloc așa.

I-am întrebat acum doi ani pe cei de la autoritatea română de protecția datelor personale (ANSPDCP) cum consideră folosirea camerelor de bord - ca intrând sau nu sub incidența GDPR? În răspunsul oferit atunci, ANSPDCP ne-a spus că nu: „În ceea ce privește situația în care, în traficul rutier, se utilizează o cameră montată în interiorul unui autoturism personal pentru a proba în fața autorităților statului (poliției) și ale asiguratorului eventualele incidente în trafic care ar putea să afecteze o persoană fizică, raportat la scopul declarat, apreciem că situația prezentată intră sub incidența dispozițiilor art. 2 alin. 2 lit. c) din Regulamentul general de protecția datelor”.

Acum, dacă reflectăm mai bine la răspunsul Autorității, pare că ori nu au vrut să intre în detaliu și să nuanțeze răspunsul, ori au omis cu totul să o facă. Pentru că realitatea e că răspunsul este mai nuanțat de atât. De ce? Pentru simplul motiv că nu toate situațiile în care sunt folosite camerele de bord sunt similare. 

Pentru a exemplifica asta, avem în față un ghid referitor la GDPR și folosirea camerelor de bord (în engleză, „dash-cams”) de la autoritatea de protecția datelor din Irlanda. Din start, autoritatea irlandeză pleacă și ea de la aceeași premisă cu a autorității române: nu se aplică GDPR pentru că vorbim de o prelucrare de date în scop personal sau în context domestic, nu comercial sau profesional, doar că nu se opresc aici și nuanțează discuția - nu toate camerele de bord pot fi puse sub umbrela uzului personal sau domestic, iar un exemplu foarte bun în acest sens este acela al șoferilor de taxi, ridesharing, livratorilor ș.a.m.d.

În toate aceste situații când, chiar dacă se folosesc mașinile proprietate personală (cum e în cazul transportului în regim de taxi sau ridesharing), șoferul este în tipul activității sale profesionale, fie că lucrează pe cont propriu, fie că e angajatul cuiva, folosirea camerelor de bord nu mai poate fi considerată în scop personal - ci profesional. Prin urmare, se aplică GDPR, subliniază autoritatea irlandeză de protecția datelor în ghidul său, care amintește de o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, din 2014 (Rynes vs. Urad), care ar putea fi extinsă și în cazul camerelor de bord (în speța respectivă era vorba de un sistem de supraveghere video care surprindea, chiar dacă parțial, și imagini de pe domeniul public, nu doar din zona privată a celui care folosea sistemul și care-l orientase și înspre domeniul public).

În aceste situații, utilizatorii camerelor - inclusiv potențialii șoferi și/ori angajații sau orice persoană care e implicată în decizia de a utiliza aceste camere - trebuie să aibă în vedere obligațiile impuse de GDPR ca operatori de date personale.

De pildă, arată autoritatea irlandeză, transparența față de cei ale căror date sunt prelucrate. Asta înseamnă un sticker sau orice alt semn vizibil care anunță celelalte persoane că în acea mașină există o cameră de bord care înregistrează.

Chiar și în cazul unui accident, celorlalte părți implicate trebuie să li se spună că s-a înregistrat accidentul respectiv.

De asemenea, filmările ar trebui șterse după ce nu mai servesc scopului pentru care au fost făcute. De fapt, ar trebui șterse chiar zilnic, dacă nu sunt necesare unei investigații în curs a autorităților, de exemplu. Iar lista obligațiilor poate continua lejer, însă nu ne propunem să trecem acum prin toate.

Notă: Ghidul autorității irlandeze este atașat mai jos.

Alte poziționări și ghiduri ce merită aduse în discuție:

• vicepreședinta Comisiei Europene, Věra Jourová, spunea în 2018 că imaginea unei persoane captată pe camerele de bord trebuie considerată ca intrând în sfera datelor personale, atâta timp cât permite identificarea acelei persoane;
• un punct de vedere al autorității britanice de protecția datelor privind folosirea camerelor de bord pentru business-urile mici, unde autoritatea subliniază același deziderat ca cea irlandeză - trebuie să-i anunți pe ceilalți că filmezi, ai responsabilități față de datele prelucrate ș.a.m.d.;
• Schönherr Austria, despre utilizarea camerelor de bord într-un material în care amintește că folosirea acelor camere de bord care înregistrează în continuu (în opoziție cu cele care salvează doar înregistrarea în caz de accident) sunt problematice întrucât pietonii sau alți participanți la trafic nu se așteaptă, în mod rezonabil, să fie surprinși în trafic de filmările unor șoferi.

Ce facem cu filmările care ajung în social media?

Aici vorbim deja de o altă utilizare decât cea declarată și de un alt act de procesare a datelor personale. Spunem că avem o cameră de bord care să ne servească în cazul unui incident în trafic, dar, de fapt, ajungem să publicăm porțiuni din filmare sau capturi pe rețelele sociale ori de câte ori dăm peste ceva interesant, captivant, strigător la cer sau care ni se pare că ar putea fi popularizat cu prietenii sau chiar să ajungă la știrile de după-amiază.

În mod cert aici nu mai poate fi vorba de o prelucrare în scop personal sau de uz domestic, ci de o veritabilă prelucrare care atrage responsabilitatea pe GDPR a celor care au filmat și/sau postat filmarea pe social media - considerat la nivel jurisprudențial și în România drept spațiu public. În acest caz avem inclusiv de la ANSPDCP amenzi în acest sens.

Cu alte cuvinte, cei care se află în posesia acestor filmări ar trebui să se abțină de la a le face publice și, dacă consideră că e vorba de o faptă contravențională ori penală, să se ducă cu filmarea la autorități, nu să o distribuie pe WhatsApp, Facebook, TikTok, YouTube ș.a.m.d..

Și simpla distribuire a filmării unor persoane apropiate reprezintă o încălcare a regulamentului european, subliniază irlandezii.

Când ANSPDCP spunea de camerele de corp purtate de poliţişti că sunt contrare GDPR

Ne amintim, în acest context, că în 2020 Direcţia Generală de Poliţie Locală din Cluj-Napoca a fost sancţionată cu avertisment de către ANSPDCP pentru camerele video purtate de poliţişti pentru că nu a putut face dovada că persoanele înregistrate şi-au dat consimţământul pentru prelucrarea datelor personale - art. 6(1) din GDPR fiind încălcat:

„(1) Prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care se aplică cel puțin una dintre următoarele condiții: 

a) persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice”.

În mod cert, dată fiind inegalitatea de poziții între contravenient și organul de poliție, consimțământul nu ar avea de ce să intre în discuție aici. Aici este cât se poate de evident că prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice, dar ar trebui să avem stabilit în legislație, într-o lege, ordonanță sau hotărâre de Guvern ABC-ul acestui tip de prelucrare de date: scopul prelucrării, cât se păstrează filmările, drepturile persoanelor vizate de prelucrări ș.a.m.d.. Or, la acest moment, o atare reglementare lipsește.

Notă: Până la acest moment, ANSPDCP nu a publicat un ghid pentru cei interesați de folosirea camerelor de bord și incidența GDPR.