În primul rând, se stabilește că un act fiscal emis în format electronic se consideră comunicat la data punerii sale la dispoziția contribuabilului prin SPV. Înainte, comunicarea se considera făcută după trecerea unui termen de 15 zile de la transmiterea documentelor, iar autoritățile spuneau că acest lucru avea un impact negativ în cazul eșalonărilor la plată:
„În practică, s-a constatat că sunt situații în care suspendarea executării silite produce efecte juridice de la data comunicării deciziei de eșalonare la plată, în timp ce această decizie se consideră comunicată în termen de 15 zile de la data transmiterii prin mijloace electronice de transmitere la distanță (SPV). În acest interval de timp, organul fiscal poate începe sau continua măsurile de executare silită, chiar dacă statul a aprobat o astfel de înlesnire la plată, ceea ce conduce la afectarea lichidităților contribuabililor. De asemenea, în cazul pierderii eșalonării la plată, în termenul de 15 zile de la data transmiterii prin SPV a deciziei nu se pot începe sau continua măsurile de executare silită.”
În al doilea rând, dispare mențiunea ce prevedea că actele fiscale emise electronic sunt comunicate prin SPV doar în măsura în care contribuabilul vizat a optat în mod expres pentru această modalitate de comunicare. Autoritățile au lămurit că au existat cazuri în care popririle au fost comunicate prin SPV și contribuabilul vizat a obținut în instanță anularea lor, pe motiv că s-a făcut o comunicare nelegală în lipsa acordului său de a primi prin SPV asemenea documente:
„În practică, s-a mai constatat și faptul că actele de executare, respectiv popririle, au fost anulate în instanță pe motiv că acestea au fost comunicate prin SPV, considerându-se ca fiind o comunicare nelegală. Instanța a avut în vedere faptul că art. 47 alin. 15 din Codul de procedură fiscală reglementează că, pentru comunicarea prin mijloace electronice a actelor administrativ-fiscale/de executare silită, contribuabilul trebuie să opteze, în caz contrar nu se consideră a fi comunicat acel act.”
Astfel, autoritățile rezolvă ambele probleme prin reformularea alineatului 15 al articolului 47 din Codul de procedură fiscală. Iată mai jos comparația între dispoziția veche și cea nouă, cu mențiunea că cea din urmă acoperă și comunicarea actelor fiscale în relația autorităților locale cu contribuabilii.
Forma aplicabilă până la 2 septembrie 2022: | Forma aplicabilă începând cu 3 septembrie 2022: |
„Actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanță ori de câte ori contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate de emitere și de comunicare, iar acesta se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data transmiterii actului către contribuabil/plătitor ori împuternicitul sau curatorul acestora.” | „Actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanță potrivit alin. (16) (prevedere ce face referire la comunicarea prin SPV - n. red.) sau (17) (prevedere ce face referire la comunicarea online între autoritățile fiscale locale și contribuabili - n. red.), după caz, iar acesta se consideră comunicat la data punerii la dispoziția contribuabilului/plătitorului prin aceste mijloace.” |
Schimbarea era necesară mai ales în contextul în care din martie 2022 s-a trecut la o comunicare exclusiv online între Fisc, pe de o parte, și persoanele juridice, profesioniști, PFA-uri și întreprinderi individuale sau familiale, pe de altă parte.