ACCES PREMIUM
De ce premium?
Concediu paternal: Toți salariații trebuie informați despre dreptul la concediu, nu doar bărbații
Așa cum atenționam recent, angajatorii sunt obligați de-acum să-și informeze salariații cu privire la existența dreptului la concediul paternal. Însă este important de precizat că firmele trebuie să informeze atât bărbații, cât și femeile, din moment ce obligația se referă la angajați în general.
Articolul continuă mai jos
Noua obligație pe care o au angajatorii în relația cu propriii salariați este prevăzută în
OUG 117/2022, act normativ care a modificat, pe
29 august 2022,
regulile concediului paternal.
„Angajatorul are obligația de a aproba concediul paternal (...) și de a informa angajații cu privire la dreptul stabilit potrivit prezentei legi”, scrie în ordonanță, cu precizarea că neîndeplinirea acestor două obligații poate aduce, în cazul unui control al inspectorilor muncii,
amenzi între 4.000 și 8.000 de lei.
În acest context, specialiștii atrag atenția că angajatorii trebuie
să informeze despre drept și femeile, nu doar bărbații. Astfel, firmele au la dispoziție variante multiple prin care să-și informeze toți salariații.
„Plecând de la dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea 210/1999, scopul concediului paternal este de a «asigura participarea efectivă a tatălui la îngrijirea copilului nou-născut», deci se referă în mod direct la bărbați. Sigur, așa cum am precizat de fiecare dată, o informare în sensul art. 8 din Codul muncii vizează toți salariații, bărbați și femei, iar sintagma «de a informa angajații cu privire la dreptul stabilit potrivit prezentei legi» nu distinge între femei și bărbați.În privința unei eventuale sancțiuni aplicate ca urmare a nerespectării obligației de informare a tuturor angajaților, includerea acestor aspecte în regulamentul intern, precedată de consultarea salariaților și urmată de informarea acestora, potrivit dispozițiilor Codului muncii, acoperă și [noua obligație de informare pentru angajatori]. Aceeași situație o avem și atunci când discutăm despre contractul colectiv de muncă, despre afișarea la avizier ori pe o pagină de intranet sau chiar prin mijloace electronice de comunicare”, a lămurit consilierul juridic
Dan Năstase.
Specialistul a detaliat pe larg,
în articolul de aici,
ce variante au angajatorii pentru a-și informa salariații despre dreptul la concediul paternal și
ce dovezi pot folosi, la controalele inspectorilor muncii, pentru a demonstra că și-au îndeplinit obligația.
Citește mai mult despre
concediu paternal,
concedii salariati,
angajatori,
salariati,
relatii de munca,
OUG 117/2022,
controale firme,
controale firme 2022,
controale inspectia muncii
Specialiști citați în acest articol
Dan Năstase
Consilier juridic specializat în relații de muncă
Consilier juridic inca din 2003, specializat in relatii de munca, drept comercial, infiintarea, autorizarea si fuctionarea personelor juridice, securitate si sanatate in munca, contabilitate financiar-fiscala, drept administrativ, migratia fortei de munca.
Principalele surse de informare folosite
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)