În exercitarea obligației angajatorului de a asigura accesul angajaților săi la formare profesională periodică (o dată la doi/trei ani), Codul fiscal prevede un regim fiscal preferențial, dar e obligatoriu ca perfecționarea să fie legată de activitatea celui instruit, iar cheltuiala să fie clar trecută în numele companiei.
Angajatorii care au mai puțin de 21 de salariați au obligația de a asigura acestora accesul la programe de formare profesională cel puțin o dată la trei ani, iar în cazul în care au cel puțin 21 de salariați, accesul la formare profesională va fi asigurat fiecărui salariat la într-un interval de cel mult doi ani. Fără dar și poate, vorbim de o obligație care revine tuturor angajatorilor, diferența o face doar periodicitatea.
Formarea trebuie să se facă la inițiativa angajatorului, iar costurile sunt suportate, desigur, de acesta, în totalitate.
Partea bună e că în Codul fiscal avem un regim fiscal preferențial pentru atare cheltuieli. Astfel, codul ne spune, o dată, că nu sunt impozabile:
„cheltuielile efectuate de angajatori/plătitori pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea angajaţilor, administratorilor stabiliţi potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat şi directorilor care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pregătire legată de activitatea desfăşurată de persoanele respective pentru angajator/plătitor”.
Singura condiție impusă aici de legea fiscală e ca acele cursuri sau orice altă formă ar îmbrăca pregătirea să fie legate de ceea ce face angajatul/ administratorul/ directorul în companie. De pildă, dacă un angajat lucrează în producție, cursurile de pregătire/perfecționare să fie în legătură cu activitatea sa. Pentru un angajat din departamentul juridic, de pildă, un curs de perfecționare în zona gastronomică ar fi greu de apărat în fața in inspectorilor ca fiind ceva legat de munca sa în departamentul respectiv.
În mod similar, aceleași cheltuieli nu intră nici în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, nici în a celei de asigurări sociale de sănătate.
O precizare importantă aici e că în Codul fiscal se vorbește despre „cheltuielile efectuate de angajator” - adică nu de cele făcute de angajatul care a ales să se formeze pe cont propriu pentru că așa a vrut sau pentru că angajatorul nu a avut inițiativa, iar pe care apoi le-ar vrea „trecute prin firmă”. Chiar dacă anajatorul ar vrea să-l ajute ulterior cu suportarea cheltuielilor, beneficiul fiscal nu s-ar mai aplica aici și am vorbi de un avantaj salarial taxat integral.
Dacă tot suntem aici, e bine de știu că și un PFA poate deduce cheltuielile cu formarea sa profesională ori a angajaților săi - ne dă ca exemplu acest tip de cheltuială chiar HG nr. 1/2015.