Formarea profesională poate fi făcută și la nivel intern, în cadrul companiei, nu doar de terți. Ce reguli trebuie respectate

„Formarea profesională a salariaţilor se poate realiza prin următoarele forme:

a) participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de formare profesională din ţară ori din străinătate;
b) stagii de adaptare profesională la cerinţele postului şi ale locului de muncă;
c) stagii de practică şi specializare în ţară şi în străinătate;
d) ucenicie organizată la locul de muncă;
e) formare individualizată;
f) alte forme de pregătire convenite între angajator şi salariat.”, scrie în Codul muncii.

Doar că formarea în sensul cursurilor organizate de angajator nu se poate face chiar oricum - mai exact spus, nu orice chestiune pe care angajatul o învață în firmă poate intra în sfera formării profesionale, așa cum e înțeleasă în Codul muncii și, astfel, angajatorul „să bifeze” cerința formării profesionale periodice. Dacă formarea vrea să o asigure intern, atunci trebuie să urmeze căile legale.

Prima întrebare și, poate, cea mai importantă: are nevoie angajatorul de o autorizare ca furnizor de formare profesională?

Codul muncii reglementează în mod expres contractele speciale de formare profesională - contractul de calificare profesională şi contractul de adaptare profesională. Contractul de calificare profesională este cel în baza căruia salariatul se obligă să urmeze cursurile de formare organizate de angajator pentru dobândirea unei calificări profesionale, scrie în cod și pot încheia contract de calificare numai angajatorii autorizaţi în acest sens de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Iar contractul de adaptare profesională se încheie în vederea adaptării salariaţilor debutanţi la o funcţie nouă, la un loc de muncă nou sau în cadrul unui colectiv nou. Aici, cerința autorizării nu apare în cod.

A doua întrebare: chiar oricine din firmă se poate ocupa de formarea lui X sau Y angajat? Nu tocmai. E nevoie de un formator, numit de angajator dintre salariaţii calificaţi, cu o experienţă profesională de cel puţin doi ani în domeniul în care urmează să se realizeze formarea profesională. Și care, oricum, nu poate forma mai mult de trei oameni în același timp - limita e impusă chiar de Codul muncii.

„Trebuie să fie formator, să fie calificat, adică el să aibă deja calificare recunoscută în condițiile legii pentru programul de formare pe care urmează să îl susțină și să aibă o experiență profesională de cel puțin doi ani în domeniul în care urmează să se realizeze formarea profesională. Nu e suficientă numai calificarea și calitatea de pe diploma de formator, ci trebuie să aibă și această vechime, o experiență de doi ani în domeniul respectiv (...)Tot formatorul mai are niște obligații: trebuie să asigure cooperarea cu alte organisme de formare și să participe la evaluarea salariatului care a beneficiat de această formare profesională, pentru că spuneam, se finalizează cu un examen. În momentul în care se obține acea autorizare din partea Ministerului Muncii și al Educației, nu angajatorul este cel care stabilește comisia de evaluare, ci  instituția respectivă desemnează comisia de evaluare (...) În momentul în care eu sunt autorizat ca angajator, trebuie să comunic instituției care m-a autorizat cine va fi formatorul pentru că, normal, trebuie să se verifice dacă sunt îndeplinite toate condițiile”, a punctat consilierul juridic în cadrul recentului webinar avocatnet.ro.

Mai departe, tot la capitolul formării „in-house” (interne) regăsim și contractul de ucenicie la locul de muncă, doar că aici, deja, vorbim de un contract particular de muncă și de un ucenic, nu de un salariat. Toate condițiile uceniciei la locul de muncă sunt stipulate în Legea nr. 279/2005, ultima oară modificată în 2019.