Mai exact, Autoritatea Rutieră Română va putea autoriza în calitate de examinator orice persoană care îndeplineşte următoarele condiţii:
- deţine permis de conducere pentru categoria B, valabil, de cel puţin trei ani;
- a împlinit vârsta de 23 de ani;
- nu a avut permisul de conducere anulat;
- nu a avut suspendată exercitarea dreptului de conducere a autovehiculelor în ultimii trei ani;
- este aptă din punct medical şi psihologic pentru desfăşurarea activităţii respective;
- nu exercită o funcţie sau desfăşoară activităţi în cadrul unei şcoli de conducători auto;
- urmează cursul de formare iniţială;
- promovează examenul constând în probă scrisă, eliminatorie, şi probă practică.
- să aibă cel puţin cinci ani de conducere în categoria de vehicule pentru care solicită atestarea;
- să promoveze testul de evaluare teoretică şi practică a aptitudinilor de conducere pentru un nivel mai ridicat decât cel necesar pentru obţinerea unui permis de conducere.
Apoi, se introduce obligativitatea prezenţei instructorului la proba practică de verificare a aptitudinilor şi comportamentului, menită să inducă, potrivit inițiatorilor, un plus de corectitudine în punctare şi de confort pentru candidat.
În fine, candidații de la examenul pentru obținerea permisului de conducere vor avea libertatea de a alege centre de examinare diferite pentru cele două probe ale examenului, în funcţie de domiciliul real al acestora, nu de cel din acte.
Măsurile menționate sunt programate să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2024.
Toate schimbările propuse sunt necesare, potrivit inițiatorilor, ținând cont de “numărul insuficient de examinatori, perioade lungi între finalizarea cursurilor şi programarea datelor la care pot fi susţinute probele, reticenţa şi disconfortul psihologic al candidaţilor în prezenţa ofiţerilor sau agenţilor de poliţie, eliminarea cauzelor corupţiei actuale din sistem”.
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul legislativ trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat de președintele statului și publicat în Monitorul oficial.
Comentarii articol (0)