Din delegația guvernamentală care l-a însoțit pe premier au făcut parte:
Sorin Grindeanu – vicepremier și ministru al transporturilor,
Sebastian Burduja – ministrul cercetării, inovării și digitalizării,
Florin Spătaru – ministrul economiei,
Virgil Popescu ministrul energiei,
Angel Tîlvăr – ministrul apărării naționale,
Ligia Deca – ministrul educației,
Cosmin Ghiță – directorul general al Nuclearelectrica SA.
Scopul vizitei la Seul – a 10-a economie a lumii
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă și ceilalți membri ai delegației au avut mai multe întâlniri cu oficiali coreeni și au vizitat mai multe companii din zona de energie, industria de apărare, investiții și educație.
Scopul principal al delegației române în Coreea de Sud a fost atragerea investițiilor coreene în economia locală.
Înainte de vizita oficială, premierul Ciucă declara că este optimist că întrevederile din țara asiatică, a zecea economie a lumii și singura țară asiatică cu care România colaborează în cadrul unui Parteneriat Strategic, vor contribui la dezvoltarea cooperării bilaterale și la evidențierea unor oportunități noi.
K-EXIM Bank și Korea Hydro Nuclear Power, invitate să investească în domeniul nuclear și construcția de hidrocentrale
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat, pe Facebook, că a avut discuţii, cu ocazia vizitei în Coreea de Sud cu reprezentanţii K-EXIM Bank despre cooperare în vederea dezvoltării programului nuclear românesc, în construirea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, dar şi în proiectul SMR-uri-lor.
„Este necesar să oferim un nou impuls pentru atingerea obiectivelor Parteneriatului nostru Strategic, singurul pe care România îl are cu o ţară asiatică. Sperăm să celebrăm în cursul anului viitor 15 ani de colaborare în cadrul Parteneriatului Strategic prin vizita în România a omologului meu sud-coreean, domnul prim-ministru Han Duck-soo, şi prin noi proiecte care să relanseze cooperarea noastră în plan politic, economic şi sectorial”, a transmis premierul României, Nicolae Ciucă.
Portul Busan – model pentru dezvoltarea portului Constanța
”Alături de premierul Nicolae Ciucă, am arătat că România este interesată în dezvoltarea unor proiecte economice majore alături de marile companii coreene în domenii esențiale precum transporturile, energia, industria IT&C și semiconductorii. De altfel, importante concerne coreene sunt investitori de capital în proiectul american NuScale, al reactoarelor modulare pe care România urmează să le instaleze în câțiva ani”, a anunțat și Marcel Ciolacu.
Șeful Camerei Deputaților a efectuat o vizită în portul Busan, unde s-a întâlnit cu membrii din conducerea Autorității Portului pe tema dezvoltării și modernizării unui asemenea obiectiv strategic important.
Citește integral articolul pe www.cursdeguvernare.ro.
Comentarii articol (0)