Din toate aceste coduri CAEN puse în actul constitutiv, doar o parte erau autorizate pentru a fi desfășurate efectiv de către societate, prin completarea unei declarații-tip (Declarația model 3). Prin urmare, multe societăți aveau autorizate (,,active”) doar câteva activități economice, deși în actul constitutiv unele aveau prevăzut aproape tot Codul CAEN.
Acest lucru era posibil, întrucât potrivit vechilor reglementări, respectiv art. 15 alin. (1) lit. (b) din Legea 359/2004:
,,În vederea eliberării de către biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal a certificatului de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare sau, după caz, a certificatului de înscriere de menţiuni, solicitantul are obligaţia să depună, o dată cu cererea de înregistrare şi actele doveditoare, declaraţia-tip pe propria răspundere, semnată de asociaţi sau de administratori, din care să rezulte, după caz, că:
(...) b) persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii, pentru activităţile precizate în declaraţia-tip.”
Motivul pentru care exista această practică era acela că procedura era una mai simplificată în cazul în care societatea decidea, pe parcursul existenței sale, autorizarea unor activități suplimentare. Într-o astfel de situație, societatea trebuia să înregistreze la Registrul Comerțului doar o nouă declarație-tip semnată de administratorul societății care să cuprindă și noile activități ce se doreau a fi autorizate (deja existente în actul constitutiv, dar neautorizate/inactive).
Deci, această operațiune nu presupunea și adoptarea unei hotărâri a Adunării Generale. Prin urmare, nici nu existau taxe de publicare în Monitorul Oficial de achitat. În cazul în care optai să ridici documentele direct de la Registrul Comerțului, această înregistrare putea fi făcută în mod gratuit.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii 265/2022 (26 noiembrie 2022), această practică nu mai e posibilă.
Art. 122 alin. (3) al acestei legi prevede că noua declarație-tip ce se depune în vederea autorizării activitățile economice desfășurate de societate va conține toate activitățile prevăzute în obiectul de activitate:
,,Declaraţia este semnată olograf sau cu semnătură electronică calificată de asociaţi, administratori, reprezentantul persoanei juridice care se ocupă nemijlocit de activităţile sucursalei, persoana fizică care solicită înregistrarea ca persoană fizică autorizată, titularul întreprinderii individuale, reprezentantul desemnat al întreprinderii familiale, din care să rezulte că persoana juridică, sucursala, persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală sau întreprinderea familială desfăşoară toate activităţile declarate în obiectul de activitate la sediul social sau profesional şi/sau la sediile secundare, după caz, la terţi, cu îndeplinirea condiţiilor de funcţionare prevăzute de legislaţia în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii.”
În consecință, în prezent, nu mai este posibilă autorizarea în parte a activităților economice prevăzute în actul constitutiv, fiind necesară completarea în declarația-tip a tuturor activităților declarate în obiectul de activitate.
Comentarii articol (1)