Controale fiscale comune: Mai nou, autoritățile din România pot derula verificări la firme și împreună cu autoritățile altui stat din UE

Așadar, scopul DAC7 ar fi acela de a contribui la consolidarea cooperării administrative între administrațiile fiscale din Uniunea Europeană. În concret, prin DAC7 se modifică și completează anumite prevederi deja existente în domeniul cooperării administrative/schimbului de informații, precum și extinderea schimbului automat de informații prin includerea informațiilor comunicate de operatorii de platforme digitale. Prevederile DAC7 au fost transpuse în legislația națională prin intermediul OG 16/2023 pentru modificarea și completarea Codului de procedură fiscală, ce este în vigoare din 3 februarie 2023. 

În acest material, ne propunem să trecem în revistă principalele modificări introduse de DAC7 în domeniul cooperării administrative/schimbului de informații, rămânând să tratăm, într-un material ulterior, noua obligație de schimb automat de informații pentru platformele digitale.

Așadar, pe lângă alte prevederi, principalele modificări ale cadrului existent privind cooperarea în domeniul administrativ fiscal se referă la:

1. Crearea cadrului necesar pentru desfășurarea de controale comune

DAC7 introduce conceptul de control comun, adică a situației în care o autoritate dintr-un stat membru (autoritatea solicitantă) poate cere unei alte autorități din alt stat membru (autoritatea solicitată) să desfășoare un control comun într-un mod coordonat, convenit în prealabil, inclusiv în ceea ce privește regimul lingvistic. În mod normal, un astfel de control comun ar trebui să vizeze persoane față de care cele două (sau mai multe) autorități ar trebui să aibă interese comune sau complementare.

Conform transpunerii DAC7 în Codul de procedură fiscală, autoritatea solicitată din România poate respinge o cerere de efectuare a unui control comun din partea unei autorități solicitante din motive justificate.

În ceea ce privește concluziile/rezultatele unui control comun, DAC7 prevede că autoritățile care participă la un astfel de control comun trebuie să convină asupra faptelor și circumstanțelor relevante și trebuie să ajungă la un acord privind situația fiscală a persoanei controlate. Iar aspectele asupra cărora autoritățile competente convin sunt reflectate într-un raport final și sunt luate în considerare în cadrul instrumentelor relevante emise de autoritatea competentă din România. Din punctul nostru de vedere, această prevedere ar trebui să aibă în vedere, ca scop primordial, evitarea dublei impuneri.

Totuși, textul DAC7, implementat ca atare și în legislația noastră, nu pare să asigure, din oficiu, acest deziderat. Chiar dacă rezultatele controlului comun sunt ”luate în considerare în cadrul instrumentelor relevante emise de autoritatea competentă din România”, astfel de rezultate pot să aibă efecte juridice/fiscale diferite în fiecare jurisdicție, putând avea un impact negativ asupra posibilității adoptării unei singure linii de apărare, aplicabilă în toate jurisdicțiile, și neputând exclude, în opinia noastră, apariția unei situații de dublă impozitare. 

2. Lărgirea sferei de aplicare a schimbului automat de informații

Pe lângă schimbul, între autoritățile din state membre diferite, de informații la cerere, Directiva 16/2011 prevede, de asemenea, și categoria schimbului automat obligatoriu de informații. Așadar, Codul de procedură fiscală conținea deja, înainte de implementarea DAC7, o întreagă serie de informații care trebuie transmise, în mod automat, de autoritatea din România, către autoritățile competente ale oricărui alt stat membru. 

DAC7 lărgește sfera de aplicare a schimbului automat de informații. Mai precis, dacă înainte de implementarea DAC7 directiva prevedea, în mod tradițional, schimbul automat al ”informațiilor referitoare” la rezidenții unui stat membru, cu privire la anumite categorii de venituri (cum ar fi: venituri din muncă, remunerații ale administratorilor, pensii etc.), DAC7 introduce obligația schimbului automat al ”tuturor” informațiilor care sunt disponibile cu privire la categoriile specifice de venituri.

De asemenea, se introduce o nouă categorie de venituri subiect al schimbului automat de informații, și anume aceea a redevențelor. În plus, se prevede obligația ca, pentru perioadele impozabile care încep la 1 ianuarie 2024 sau ulterior, autoritatea competentă din România să includă în informațiile comunicate numărul de identificare fiscală emis de statul membru de rezidență.

Nu în ultimul rând, se introduce o nouă categorie de obligație de schimb automat de informații aplicabilă operatorilor de platforme digitale, pe care o vom analiza, mai în detaliu, în materialul următor.

3. Definirea noțiunii de ”relevanță previzibilă” în contextul solicitării de informații între administrațiile din state membre diferite

Ca și cadru general, amintim că, în urma implementării Directivei 16/2011 privind cooperarea administrativă în domeniu fiscal, Codul de procedură fiscală reglementează normele și procedurile potrivit cărora România cooperează cu celelalte state din cadrul Uniunii Europene în vederea realizării unui schimb de informații relevante în mod previzibil pentru administrarea și aplicarea legilor interne ale statelor membre în privința taxelor și impozitelor. 

Așadar, directiva prevede posibilitatea schimbului de informații la cerere când, la cererea unei autorități dintr-un stat membru (autoritatea solicitantă), cealaltă autoritate din alt stat membru (autoritatea solicitată) este obligată să comunice orice informații pe care le deține sau pe care le poate obține în urma anchetelor administrative.  

În acest context, DAC7 definește conceptul de ”relevanță previzibilă” și stabilește că, în sensul unei cereri de schimb de informații relevante între state membre, informațiile solicitate sunt relevante în mod previzibil dacă, la momentul transmiterii cererii, autoritatea solicitantă consideră că, în conformitate cu dreptul său intern, există o posibilitate rezonabilă ca informațiile solicitate să fie relevante pentru situația fiscală a unuia sau a mai multor contribuabili identificați și să fie justificate în scopul anchetei.

Mergând mai departe, se prevede că, în scopul demonstrării relevanței previzibile a informațiilor solicitate, autoritatea solicitantă trebuie să furnizeze autorității solicitate cel puțin scopul fiscal pentru care se solicită informația, precum și precizarea informațiilor necesare pentru aplicarea normelor legale în vigoare. 

Rațiunea introducerii acestui nou concept este clarificată în preambulul DAC7, care prevede că, în vederea asigurării eficienței schimbului de informații și în vederea prevenirii unor refuzuri nejustificate de punere la dispoziție de informații, este necesară determinarea clară a unui standard în ceea ce privește relevanța previzibilă. În acest fel, referința la ”necesitatea” informațiilor solicitate a fost înlocuită cu o cerință privind ”relevanța previzibilă” în vederea asigurării schimbului, pe cât posibil, a tuturor informațiilor, dar prevenind solicitarea de informații care ar putea fi irelevante pentru poziția fiscală a contribuabilului în cauză.

În acest fel, s-ar părea că s-a ajuns la un compromis rezonabil între, pe de-o parte, nevoile autorității solicitante de a deține informații relevante pentru anchetele sale și, de cealaltă parte, interesele celeilalte autorități care nu ar trebui să fie supusă unor proceduri administrative copleșitoare care nu au sau au puțină relevanță și care ar putea fi în contradicție cu alte valori sau principii juridice aplicabile în jurisdicția sa.