Ce se poate face fara acordul FMI

de Razvan Voican
 De ce a abandonat Romania acordul cu FMI? Guvernul vroia deficit bugetar pentru finantarea investitiilor, in timp ce Fondul cerea buget echilibrat, adica deficit zero, pentru reducerea inflatiei. Cand a tras linie dupa sapte luni din 2006, ministrului finantelor i-a dat cu plus.
 
 FMI n-a mai avut ocazia sa-l felicite pe Sebastian Vladescu pentru respectarea cu brio a recomandarii de a fi zgarcit cu cheltuielile publice dupa mai multe runde de negocieri in care ministrul pledase cauza deficitului - avem excedent de aproape 1,7% din PIB dupa primele sapte luni ale anului, nicidecum deficitul proiectat. De fapt Fondul, dar si analistii si investitorii straini in general au fost pusi in mare incurcatura: sa se alarmeze urmarind avalansa anunturilor de la Bucuresti privind majorarea tintei de deficit bugetar pe 2006 sau sa laude cresterea excedentului de la o luna la alta a executiei?
 In februarie, cand inca facea tentative de resuscitare a acordului pe care FMI il declarase „deraiat“ in toamna lui 2005, Vladescu incerca sa obtina acceptul pentru un deficit de numai 0,5% din PIB. In aprilie, tinta urcase deja la 0,9% - argument mai mult decat suficient pentru ca FMI si Guvernul Tariceanu sa accepte tacit ca nu mai e nimic de discutat pe tema acordului. In rastimpul acesta, bugetul inregistra excedente.
 
 Imperturbabil, Vladescu a continuat revizuirea tintei de deficit si a ajuns la 2,5% din PIB dupa cea de-a treia rectificare. Dintr-o data, plafonul maxim de 3% acceptat de UE a devenit foarte apropiat. Ba chiar Finantele au vehiculat si o a patra varianta de buget cu deficit de 2,7%. Noroc insa ca si cresterea PIB a depasit programul, ceea ce a permis inca o majorare nominala a deficitului fara ca aceasta sa se reflecte in cresterea indicatorului obtinut prin raportare la produsul intern brut. Un asemenea tablou nu lasa loc prea multor interpretari.
 In mod evident, probeaza incapacitatea Ministerului Finantelor de a realiza o proiectie a veniturilor pe care le poate incasa in decursul anului, pe langa deja clasica incapacitate administrativa de cheltuire a fondurilor alocate. Ca si cum nu ar fi fost de-ajuns schimbarea aiuritoare a tintei de deficit, bugetul a continuat sa acumuleze sume cu mult peste nivelul cheltuielilor prevazute, ducand in ridicol cearta cu FMI din toamna trecuta pana in primavara.
 
 Pana la urma, nici BNR nu se mai sperie atat de tare de rectificarile bugetare de la Palatul Victoria, dupa frisoanele provocate la inceputul verii de anuntul privind majorarea tintei de deficit de la 0,9% la 2,5% din PIB. Daca a vazut ca si dupa jumatatea anului veniturile incasate depasesc vizibil cheltuielile programate, banca centrala s-a gandit firesc ca va fi greu totusi ca Guvernul sa cheltuiasca intr-o toamna cat intr-un an intreg, chiar si stimulat de perspectiva anticipatelor.
 Inainte de a ajunge insa la problema asa-numitelor echilibre macroeconomice de care se preocupa BNR, Ministerul Finantelor si implicit Guvernul au demonstrat ca nu stiu nici ce venituri pot incasa, nici ce cheltuieli pot realiza. Ba mai creeaza si ingrijorari inutile la Bruxelles, pe la institutii ca FMI sau in randul analistilor straini. Ba antreneaza si dezbateri sterile, mai mult sau mai putin nervoase, privind majorarea TVA sau a cotei unice pentru strangerea unor sume suplimentare la buget. Cat despre constructia de bugete multianuale, nici nu incape discutie.
 
 De fapt, motivul de ingrijorare nu sta atat in majorarea constanta a tintei de deficit spre 3% din PIB, cat in haosul calculelor bugetare. Cine il mai crede pe ministrul finantelor de la Bucuresti cand spune ca deficitul bugetar pe 2007 va fi de 2%? O asemenea afirmatie poate fi catalogata drept „orientativa“ - dupa experienta din 2006 numai la 31 decembrie 2007 va putea fi cunoscut nivelul deficitului pe anul viitor. Nici nu mai intra la socoteala faptul ca executia bugetara nu seamana defel cu legea bugetului aprobata de Parlament toamna.
 Desigur, Finantele au o explicatie - neoficiala insa - pentru surprinzatoarea bogatie a bugetului: ministerele vin cu solicitari de finantare foarte mari, care le sunt respinse; li se cere apoi sa-si ierarhizeze proiectele pe prioritati; in mod plauzibil, in aceasta faza circuitul se blocheaza, ordonatorii de credite preferand sa nu-si mai bata capul si sa tina stranse cheltuielile aprobate initial. Iar banii se aduna mai departe in Trezorerie, in timp ce soselele, spitalele si scolile asteapta investitiile pentru care creste deficitul socotit pe hartie.
 
 Ramane de vazut cat va mai tolera Bruxellesul brambureala bugetara de la Bucuresti. Mai rapide in reactii ar putea fi pietele financiare, obisnuite sa ciuleasca urechile cand un ministru de finante rosteste o cifra privind deficitul bugetar. Iar odata cu trecerea leului la convertibilitate deplina - echivalent cu indepartarea tuturor barierelor din calea miscarilor de capital -, vorbele ministrului pot cantari mult mai greu decat pana acum, provocand ingrijorare sau linistind investitorii. Evident, leul nu are nevoie de astfel de socuri, cu atat mai putin de situatii in care investitorii straini sa fie alarmati degeaba prin anuntarea unei majorari de deficit care nici macar nu e executata in cele din urma.