Hotarare CEDO in cauza Ilisescu si Chiforec impotriva Romaniei

Hotarare din 01/12/2005 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 782 din 15/09/2006 in Cauza Ilisescu si Chiforec impotriva Romaniei

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
SECTIA A TREIA


HOTARAREA din 1 decembrie 2005, definitiva la 1 martie 2006, in Cauza Ilisescu si Chiforec impotriva Romaniei


(Cererea nr. 77.364/01)
Strasbourg


Aceasta hotarare va ramane definitiva in cazurile definite in articolul 44 alin. 2 din Conventie. Ea poate fi supusa unor modificari de forma.
In Cauza Ilisescu si Chiforec impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din domnii B.M. Zupancic, presedinte, L. Caflisch, C. Birsan, V. Zagrebelsky, doamnele A. Gyulumyan, R. Jaeger, I. Ziemele, judecatori, si din domnul V. Berger, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 10 noiembrie 2005, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:


PROCEDURA


1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 77.364/01) indreptata impotriva Romaniei, prin care 2 cetateni ai acestui stat, doamna Ioana Ilisescu si domnul Daniel Chiforec (reclamantii), au sesizat Curtea la data de 28 aprilie 2001 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de doamna Beatrice Ramascanu, subsecretar de stat.
3. Reclamantii se plang de lipsa de echitate a procedurii in fata Judecatoriei si a Tribunalului Iasi, datorita faptului ca au fost condamnati fara sa fie audiati personal.
4. Cererea a fost atribuita Sectiei a doua a Curtii (art. 52 alin. 1 din Regulament). In cadrul acesteia, camera insarcinata cu examinarea cauzei (art. 27 alin. 1 din Conventie) a fost formata in conformitate cu art. 26 alin. 1 din Regulament.
5. Prin decizia din 6 ianuarie 2004, Curtea a declarat cererea admisibila.
6. Atat reclamantii, cat si Guvernul au depus observatii scrise privind fondul cauzei (art. 59 alin. 1 din Regulament).
7. La data de 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat compozitia sectiilor sale (art. 25 alin. 1 din Regulament). Prezenta cauza a fost atribuita Sectiei a treia astfel remaniate (art. 52 alin. 1).


IN FAPT


I. Imprejurarile cauzei
8. Prima reclamanta, doamna Ioana Ilisescu, este cetatean roman, nascuta in anul 1950. Cel de-al doilea reclamant, fiul sau, domnul Dan Gabriel Chiforec, este cetatean roman, nascut in anul 1977. Ei locuiesc la Iasi.
9. La data de 14 octombrie 1998, S.T. a depus o plangere penala impotriva reclamantilor pentru lovire, amenintare si insulta. El a cerut despagubiri in valoare de 55 milioane lei. Cauza a fost amanata de 13 ori din cauza unor probleme legate de procedura de citare si a cererilor de amanare a termenului formulate de catre parti.
10. Conform incheierilor de sedinta din dosar, prima reclamanta a fost prezenta la termenele din 3 decembrie 1998, 21 ianuarie, 26 februarie, 9 aprilie, 29 octombrie si 3 decembrie 1999 si din 7 ianuarie 2000. Cel de-al doilea reclamant a fost prezent la termenele din 29 octombrie 1999 si 7 ianuarie 2000. La data de 29 octombrie 1999, instanta, la cererea procurorului B.D., a hotarat sa amane judecarea cauzei, avand in vedere lipsa unui raport de expertiza medicala. La data de 7 ianuarie 2000, instanta a hotarat sa amane cauza datorita lipsei martorilor acuzarii, a unei cereri formulate de catre cel de-al doilea reclamant, care dorea sa angajeze un avocat, si a unei cereri formulate de catre reprezentantul partii vatamate, care a cerut o expertiza medicala. Desi cei 2 reclamanti au fost prezenti la termene, judecatorul nu i-a audiat.
11. Conform Guvernului, la data de 26 februarie 1999 prima reclamanta a cerut amanarea cauzei pentru a putea fi asistata de un avocat, iar la data de 2 aprilie 1999 a semnat un contract de asistenta juridica cu avocatul T.M. Conform acelorasi informatii furnizate de Guvern, la termenul din 9 aprilie 1999 prima reclamanta a fost asistata de avocatul sau, iar la termenul din data de 2 iulie 1999 ea nu s-a prezentat, insa a fost reprezentata de avocatul sau. Guvernul indica faptul ca, la data de 10 septembrie 1999, avocatul a reziliat contractul de asistenta juridica pe care il incheiase cu clienta sa.
12. La termenul din 17 martie 2000, reclamantii nu s-au prezentat, partea civila a fost asistata de avocatul sau, iar martorii acuzarii au fost si ei prezenti. Judecatorul a considerat ca adeverintele medicale ale partii civile si declaratiile martorilor acuzarii dovedeau vinovatia reclamantilor.
13. Prin sentinta pronuntata in aceeasi zi, Judecatoria Iasi a condamnat-o pe prima reclamanta la 3 luni de inchisoare pentru lovire si a aplicat o amenda de un milion de lei pentru amenintare. Prin aceeasi sentinta, instanta l-a condamnat pe cel de-al doilea reclamant la 3 luni de inchisoare pentru lovire. Instanta i-a achitat pentru savarsirea infractiunii de insulta si i-a condamnat sa-i plateasca lui S.T. suma de treizeci de milioane lei, cu titlul de prejudicii materiale si morale, si trei milioane cinci mii lei cheltuieli de judecata. Instanta si-a motivat hotararea dupa cum urmeaza:
"[...] Inculpatii nu s-au prezentat in instanta pentru a formula probe in aparare si au solicitat termen pentru a-si angaja aparator. Desi dosarul este inregistrat pe rolul Judecatoriei Iasi incepand cu data de 14 octombrie 1998 pana la pronuntare, 17 martie 2000, si legal citati in conformitate cu dispozitiile art. 177-179 din Codul de procedura penala, inculpatii nu s-au folosit de beneficiile acordate de lege pentru a-si apara pozitia procesuala [...]"
14. Reclamantii au formulat recurs impotriva acestei sentinte, plangandu-se de faptul ca nu au avut posibilitatea sa fie audiati personal de catre primii judecatori, drept care nu si-au putut dovedi nevinovatia.
15. La termenul din 26 septembrie 2000, reclamantii au fost prezenti si asistati de un avocat. La 28 noiembrie si 31 octombrie 2000, prima reclamanta a fost prezenta, iar al doilea reclamant a fost reprezentat de avocatul sau. Desi prezenti la termene, reclamantii nu au fost audiati personal. De fiecare data, cauza a fost amanata pe motiv de neindeplinire a procedurii de citare in ceea ce priveste partea vatamata.
16. La data de 30 ianuarie 2001, Tribunalul Iasi a respins recursul ca nefondat. Tribunalul a considerat ca judecatoria a administrat toate probele necesare pentru a solutiona cauza si ca declaratiile martorilor si certificatele medicale erau suficiente pentru a judeca cauza.
17. La data de 7 aprilie 2001, reclamantii au formulat o cerere in vederea promovarii unui recurs in anulare la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie, cerere care a fost respinsa prin adresa din 17 mai 2001.
II. Dreptul si practica interna pertinente
A. Codul de procedura penala
18. Dispozitiile pertinente ale Codului de procedura penala stabilesc urmatoarele:


Articolul 6

"Dreptul de aparare este garantat invinuitului, inculpatului si celorlalte parti in tot cursul procesului penal.
In cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute de lege si sa le administreze probele necesare in aparare."


Articolul 291

"Judecata poate avea loc numai daca partile sunt legal citate si procedura este indeplinita.
Neprezentarea partilor citate nu impiedica judecarea cauzei [...]".


Articolul 321

"Instanta poate dispune unele schimbari ale ordinii, cand aceasta este necesar pentru buna desfasurare a cercetarii judecatoresti. Cand inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi dispusa decat dupa ascultarea acestuia."


Articolul 322

"Presedintele dispune ca grefierul sa dea citire actului de sesizare a instantei, dupa care explica inculpatului in ce consta invinuirea ce i se aduce."


Articolul 323

"Instanta procedeaza apoi la ascultarea inculpatului.
Inculpatul este lasat sa arate tot ce stie despre fapta pentru care a fost trimis in judecata, apoi i se pot pune intrebari de catre presedinte si ceilalti membri ai completului, precum si de catre procuror, de partea vatamata, de partea civila, de partea responsabila civilmente, de ceilalti inculpati si de aparatorul inculpatului a carui ascultare se face [...]
Inculpatul poate fi reascultat ori de cate ori este necesar."


Articolul 324

"Daca sunt mai multi inculpati, ascultarea fiecaruia dintre ei se face in prezenta celorlalti inculpati. Cand interesul aflarii adevarului cere, instanta poate dispune ascultarea vreunuia dintre inculpati, fara ca ceilalti sa fie de fata.
Declaratiile luate separat sunt citite in mod obligatoriu celorlalti inculpati, dupa ascultarea lor.
Inculpatul poate fi din nou ascultat in prezenta celorlalti inculpati sau a unora dintre ei."


Articolul 197

"Incalcarile dispozitiilor legale care reglementeaza desfasurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci cand s-a adus o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin anularea acelui act."
#PAGEBREAK#

Articolul 3856

"[...]
(3) Recursul declarat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevazute de art. 3859, iar instanta este obligata ca, in afara temeiurilor invocate si cererilor formulate de recurent, sa examineze intreaga cauza sub toate aspectele."


Articolul 3859

"Hotararile sunt supuse casarii in urmatoarele cazuri:
[...]
10. instanta nu s-a pronuntat asupra unei fapte retinute in sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esentiale pentru parti, de natura sa garanteze drepturile lor si sa influenteze solutia procesului."


Articolul 38515

"Instanta, judecand recursul, pronunta una din urmatoarele solutii:
[...]
2. admite recursul, casand hotararea atacata si
[...]
d) dispune rejudecarea de catre instanta de recurs in celelalte cazuri decat cele prevazute la lit. c)."


Articolul 38516

"Cand instanta de recurs caseaza hotararea si retine cauza spre rejudecare potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d), se pronunta si asupra probelor ce urmeaza a fi administrate, fixand termen pentru rejudecare [...]"


Articolul 38519

"Rejudecarea cauzei dupa casarea hotararii atacate se desfasoara potrivit dispozitiilor cuprinse in partea speciala, titlul II, capitolele I si II, care se aplica in mod corespunzator."
B. Jurisprudenta
19. Prin Decizia nr. 753 din 5 noiembrie 1998, Curtea de Apel Cluj, sesizata cu recursul unui acuzat condamnat fara sa fi fost audiat de primii judecatori si nici de judecatorii din apel, a casat hotararile instantelor inferioare si a trimis cauza spre rejudecare, dispunand ca primii judecatori sa audieze reclamantul personal. Invocand art. 322 din Codul de procedura penala, curtea a estimat ca audierea unui inculpat, impusa de respectarea drepturilor la aparare, reprezenta o obligatie pentru instantele interne. In fine, aceasta a estimat ca hotararile instantelor inferioare nu se bazau pe fapte incontestabile si stabilite in mod concret, deoarece ele se bazau numai pe declaratiile inculpatului din faza urmaririi penale.


IN DREPT


I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie
20. Reclamantii pretind ca nu au beneficiat de un proces echitabil in fata Judecatoriei si a Tribunalului Iasi, incalcandu-se art. 6 alin. 1 din Conventie, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale, de catre o instanta [...] care va hotari [...] asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa."
21. Reclamantii se plang de faptul ca au fost condamnati de catre Judecatoria si Tribunalul Iasi fara ca acestea sa-i fi audiat personal.
22. Guvernul considera ca, in speta, se disting doua chestiuni diferite: cea legata de asistarea reclamantilor de catre un avocat si cea a prezentei lor la sedintele de judecata.
23. In ceea ce priveste primul aspect, Guvernul reaminteste ca, in speta, asistarea de catre un avocat din oficiu nu era necesara deoarece reclamantii nu se aflau in situatia prevazuta de art. 171 alin. 3 din Codul de procedura penala (infractiune pedepsita cu pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani).
24. In ceea ce priveste cel de-al doilea aspect, Guvernul considera ca procedura trebuie analizata in ansamblul ei si ca, avand in vedere circumstantele cauzei, faptul ca reclamantii nu au fost audiati personal de catre instanta inainte de a fi condamnati este rezultatul comportamentului lor "culpabil" si al frecventelor lor absente. Acesta adauga ca reclamantii nu au facut nimic pentru a-si dovedi nevinovatia si a contesta argumentele partii vatamate.
25. Conform celor aratate de Guvern, chiar daca reclamantii au fost prezenti la termenele din 29 octombrie 1999 si 7 ianuarie 2000, judecatorii au fost impiedicati de motive obiective sa-i audieze personal.
26. Guvernul afirma ca, in ceea ce priveste termenele din 5 noiembrie si 3 decembrie 1998, 21 ianuarie, 26 februarie, 9 aprilie, 28 mai, 2 iulie si 10 septembrie 1999, judecatorul de prima instanta a hotarat amanarea pe motiv ca reclamantii nu s-au prezentat la aceste sedinte de judecata. Conform celor aratate de Guvern, la termenul din 9 noiembrie 1998 judecarea cauzei a fost amanata din cauza solicitarii de informatii formulate de instanta catre politia municipala. La data de 21 ianuarie 1999, instanta a ordonat grefei sa repete procedura de citare, din cauza unei erori in ceea ce priveste numele reclamantului. La data de 26 februarie 1999, reclamantii au cerut amanarea judecarii cauzei pentru a-si putea angaja un aparator. In sfarsit, la data de 2 iulie 1999, instanta a amanat judecarea cauzei pentru 10 septembrie 1999, data la care partile ar fi trebuit sa fie audiate si sa li se ofere posibilitatea de a administra probe.
27. Conform celor aratate de Guvern, amanarile repetate ale instantei se datoreaza diverselor chestiuni prealabile, cum ar fi verificarea identitatii partilor, procedura de citare a inculpatilor, precum si cererile de amanare formulate de catre parti. Guvernul invoca art. 291 alin. 2 din Codul de procedura penala si reaminteste faptul ca absenta partilor nu impiedica judecarea cauzei. In fine, acesta considera ca reclamantii nu au facut niciun demers pentru a-si dovedi nevinovatia, deoarece nu au furnizat "nici cea mai mica dovada in favoarea lor".
28. Guvernul reaminteste ca un stat nu poate fi considerat raspunzator atunci cand un inculpat, citat legal si informat despre motivele acuzarii sale, renunta in mod expres la dreptul de a se prezenta in instanta si de a se apara (Cauza Poitrimol impotriva Frantei, Hotararea din 23 noiembrie 1993, seria A nr. 277-A, p. 13, ± 31). Atitudinea reclamantilor ar echivala cu o renuntare la dreptul de a aparea in instanta si de a se apara.
29. In ceea ce priveste echitatea procedurii in fata instantei de recurs, Guvernul subliniaza faptul ca art. 6 alin. 1 nu impune dreptul la o audiere publica sau prezenta acuzatului in persoana (Cauza Sigurthor Arnarrson impotriva Islandei, nr. 44.671/98, 15 iulie 2003, ± 30).
30. In sfarsit, Guvernul subliniaza ca situatia este diferita de cea a Cauzei Constantinescu impotriva Romaniei (nr. 28.871/95, CEDO 2000-VIII) deoarece, in prezenta cauza, instanta sesizata cu solutionarea recursului reclamantilor nu a facut altceva decat sa confirme hotararea de condamnare initiala.
31. Reclamantii contesta argumentele Guvernului. Ei arata ca, conform art. 69 din Codul de procedura penala, declaratiile inculpatilor au ca scop descoperirea adevarului. Conform art. 70 alin. 2 din acelasi cod, instanta trebuie sa informeze inculpatul despre motivele acuzarii sale si sa-i ceara sa furnizeze toate informatiile legate de faptele ce constituie baza acuzarii. Reclamantii afirma ca, in speta, inechitatea procedurii este "evidenta" deoarece probele pe care acestia le-au furnizat atesta faptul ca instantele interne i-au privat de dreptul de a fi audiati personal inainte de a-i condamna.
32. Conform celor declarate de reclamanti, de-a lungul a 13 sedinte de judecata, amanata din diferite motive, in 29 octombrie, 3 decembrie 1999 si 7 ianuarie 2000 judecatoria avea posibilitatea si datoria legala de a-i audia personal. Ei afirma ca in timpul procedurii in recurs, tribunalul a omis sa verifice legalitatea sentintei de condamnare si a considerat ca dovezile administrate la dosar sunt suficiente pentru a solutiona cauza.
33. Curtea reaminteste faptul ca prezentarea la proces a unui acuzat are o importanta capitala atat din punctul de vedere al dreptului acestuia de a fi audiat, cat si al necesitatii de a verifica exactitatea afirmatiilor sale si de a le confrunta cu declaratiile partii vatamate, ale carei interese trebuie protejate, cat si cele ale martorilor (Cauza Poitrimol citata mai sus, p. 13, ± 35).
34. Curtea reaminteste faptul ca o procedura care se desfasoara in lipsa acuzatului nu este, in principiu, incompatibila cu Conventia, daca acuzatul poate obtine ulterior ca o instanta sa statueze din nou, dupa ce l-a audiat, asupra temeiniciei acuzatiei in fapt si in drept (Cauza Colozza impotriva Italiei, Hotararea din 12 februarie 1985, seria A nr. 89, p. 15, ± 29).
35. Asadar, Curtea trebuie sa analizeze daca, in circumstantele cauzei, particularitatile procedurii nationale, privita in general, ar justifica o derogare de la acest principiu.
36. Curtea observa ca nu se contesta faptul ca reclamantii au fost condamnati de catre Judecatoria Iasi fara a fi fost audiati personal (paragraful 10 de mai sus). Aceasta observa ca, in conformitate cu dispozitiile pertinente din Codul de procedura penala, instanta ar fi trebuit sa-i audieze personal inainte de a-i condamna (paragraful 18 de mai sus). De asemenea, aceasta observa ca, in dreptul roman, incalcarea dispozitiilor privitoare la desfasurarea examinarii cauzei (art. 321, 322 si 323 din Codul de procedura penala) constituie o incalcare a drepturilor la aparare, sanctionata prin nulitatea hotararii in cauza (paragrafele 18 si 19 de mai sus).
37. Curtea observa ca modalitatile de aplicare a art. 6 in caile de atac depind de caracteristicile procedurii de care este vorba; trebuie tinut cont de intreaga procedura interna si de rolul cuvenit instantei de control in ordinea juridica nationala (Cauza Botten impotriva Norvegiei, Hotararea din 19 februarie 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-I, p. 141, ± 39).
38. Curtea reaminteste ca, in cauza de fata, competenta Tribunalului Iasi, in calitate de instanta de recurs, este stabilita in art. 38515 si 38516 din Codul de procedura penala. Conform art. 38515, instanta respectiva nu era obligata sa pronunte o noua hotarare pe fond, dar avea aceasta posibilitate.
39. Curtea a declarat ca, atunci cand o instanta de control este competenta sa examineze cauza in fapt si in drept si sa analizeze per ansamblu chestiunea vinovatiei sau nevinovatiei, aceasta nu poate, din motive de echitate a procesului, sa se pronunte asupra acestor chestiuni fara o apreciere directa a marturisirilor prezentate in persoana de catre acuzat, care sustine ca nu a comis fapta considerata a fi o infractiune (Cauza Ekbatani impotriva Suediei, Hotararea din 26 mai 1988, seria A nr. 134, ± 32).
40. Curtea conchide ca, in virtutea atributiilor conferite de Codul de procedura penala, tribunalul avea posibilitatea sa corecteze viciul neaudierii reclamantilor in prima instanta, fie anuland sentinta si trimitand cauza primei instante, fie statuand asupra temeiniciei acuzatiilor ce li s-au adus, dupa ce a facut o apreciere completa a chestiunii vinovatiei sau nevinovatiei celor in cauza, procedand, daca era cazul, la readministrarea probelor (paragraful 18 de mai sus, in special art. 38515 si 38516). Prin urmare, Curtea considera ca o audiere in fata instantei de recurs ar fi permis reclamantilor sa-si confrunte argumentele cu cele ale partii vatamate, sa administreze probe si sa interogheze eventuali martori.
41. In ceea ce priveste comportamentul reclamantilor si eventuala lor "renuntare la dreptul de a se apara", Curtea reaminteste faptul ca o renuntare la exercitarea unui drept garantat de Conventie trebuie sa fie stabilita in mod neechivoc (Cauza Colozza citata mai sus, ± 28). Or, Curtea nu identifica niciun element care sa ateste o eventuala renuntare a reclamantilor de a se apara.
42. Curtea reaminteste ca deja a constatat incalcarea art. 6 alin. 1 din cauza condamnarii unui acuzat fara ca acesta sa fi avut posibilitatea sa administreze probe si sa se apere (conform, mutatis mutandis, Cauzei Constantinescu citate mai sus, ± 56-61).
43. In aceste conditii, Curtea considera ca s-a incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie.
II. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
44. Conform prevederilor art. 41 din Conventie,
"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciu
45. Cu titlu de prejudiciu material, reclamantii solicita rambursarea amenzii penale pe care au platit-o in urma condamnarii lor, adica 33.500.000 lei (ROL). Ei pretind ca au suferit un prejudiciu moral considerabil, cu "consecinte negative asupra vietii lor sociale, familiale si profesionale", pentru reparatia caruia ei solicita fiecare 500.000 euro (EUR).
46. In ceea ce priveste amenda penala aplicata reclamantilor, Guvernul sustine principiul potrivit caruia Curtea nu poate specula asupra solutiei procedurii penale in cazul in care reclamantii ar fi fost audiati de catre instantele interne (Cauza Sigurthor Arnarrson citata mai sus, ± 42). In ceea ce priveste daunele morale, Guvernul considera suma solicitata de reclamanti ca "nejustificata" si face referire la cauze similare, in care Curtea a acordat 4.000 EUR (Cauza Forcellini impotriva Saint-Marin, nr. 34.657/97, ± 41, 15 iulie 2003) sau 15.000 franci francezi (Cauza Constantinescu citata mai sus, ± 82).
47. Curtea releva ca singurul fundament ce trebuie retinut pentru acordarea unei reparatii echitabile consta, in cauza de fata, in faptul ca reclamantii nu au beneficiat de un proces echitabil in fata instantelor interne. Desigur, Curtea nu poate specula asupra solutiei procesului in cazul contrar, insa nu considera nerezonabil sa creada ca partile in cauza au suferit o reala pierdere de sansa in procesul respectiv (Cauza Pelissier si Sassi impotriva Frantei [GC], nr. 25.444/94, ± 80, CEDO 1999-II).
48. Ca atare, statuand cu echitate, conform art. 41, Curtea acorda reclamantilor impreuna suma de 3.000 EUR.
B. Cheltuielile de judecata
49. Reclamantii solicita 4.683.000 ROL, pentru cheltuieli de judecata, onorariu avocatial si cheltuieli cu traducerile.
50. Guvernul reaminteste faptul ca cheltuielile de judecata pot fi acordate daca au fost intr-adevar impuse reclamantilor si daca sunt in limite rezonabile si exista raport de cauzalitate cu incalcarea constatata. Acesta citeaza in special hotararile in Cauza Cvijetic impotriva Croatiei din 26 februarie 2004, ± 63, si in Cauza Jasiuniene impotriva Lituaniei din 6 martie 2003, ± 55.
51. Conform jurisprudentei Curtii, reclamantul nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care s-au stabilit veridicitatea lor, necesitatea lor si caracterul lor rezonabil. In speta si tinand seama de elementele pe care le detine si de criteriile mai sus mentionate, Curtea considera ca suma de 162 EUR este rezonabila cu titlu de cheltuieli de judecata ale procedurii si o acorda reclamantilor.
C. Dobanzile moratorii
52. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de pret marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE:

1. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie;
2. hotaraste:
a) ca statul parat sa plateasca reclamantilor impreuna, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 3.000 EUR (trei mii euro) cu titlu de daune morale, precum si 162 EUR (una suta saizeci si doi euro) drept cheltuieli de judecata, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
b) ca, incepand de la expirarea termenului respectiv si pana la plata efectiva, aceasta suma sa fie purtatoare de dobanda simpla, a carei rata sa fie egala cu cea a facilitatii de pret marginal a Bancii Centrale Europene aplicabile in aceasta perioada, majorata cu trei puncte procentuale;
3. respinge cererea de reparatie echitabila pentru surplus.
Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 1 decembrie 2005, in conformitate cu art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.