Principiul continuitatii si intima convingere a instantei

Hotarare CEDO - Emilian Cutean contra RO

"Principiul nemijlocirii este o garantie importanta in procedura penala in care observatiile instantei de judecata asupra conduitei si credibilitatii unui martor pot avea consecinte importante pentru acuzat (a se vedea cauza Beraru vs. Romania, 18 martie 2014).
Curtea reaminteste ca, in conformitate cu principiul nemijlocirii, intr-o cauza penala hotararea trebuie pronuntata de judecatorii care au fost prezenti pe tot parcursul procedurii si administrarii probelor (a se vedea Mellors vs. Marea Britanie, 30 ianuarie 2003). Totusi, acest lucru nu poate fi considerat o interdictie a schimbarii componentei completului de judecata in timpul cauzei (a se vedea P.K. vs. Finlanda). Se pot ivi situatii de natura administrativa sau procedurala care sa faca imposibila participarea in continuare a unui judecator. Pot fi luate masuri prin care judecatorului care continua examinarea cauzei sa i se asigure intelegerea adecvata a probelor si argumentelor, de exemplu, prin punerea la dispozitia acestuia a transcrierilor declaratiilor sau prin reascultarea argumentelor relevante sau a martorilor in fata noului complet de judecata (a se vedea Mellors vs. Marea Britanie, P.K. vs. Finlanda, citate anterior).

Curtea observa ca este incontestabil faptul ca primul complet de judecata investit cu examinarea dosarului reclamantului a fost schimbat in timpul procedurii derulate in fata instantei de fond. In plus, judecatorul care l-a condamnat nu a procedat la audierea directa a reclamantului si a martorilor. Mai mult, instantele de apel si de recurs, care au mentinut solutia de condamnare dispusa impotriva reclamantului, au esuat la randul lor sa ii audieze direct pe reclamant si pe martori.
In plus, in timp ce condamnarea reclamantului nu s-a bazat exclusiv pe propria depozitie sau pe declaratiile martorilor, Curtea noteaza ca instantele nationale au invocat intr-o anumita masura aceste probe pentru a justifica solutia de condamnare. Mai mult decat atat, reclamantul a contestat credibilitatea a trei martori ale caror declaratii au fost retinute de instanta de fond in motivarea hotararii de condamnare si a cerut instantei de apel, fara succes, ca acestia sa fie reaudiati.
Curtea retine ca, in cursul procedurii de fond, reclamantul nu a avut posibilitatea sa conteste faptul ca nu a fost audiat direct de catre cel de-al doilea complet, care l-a condamnat. Totusi, a formulat o astfel de plangere in fata instantelor de apel si de recurs, care i-a fost respinsa. (...)
Curtea observa ca nu exista nicio dovada la dosar care sa sugereze ca schimbarea completului de fond a fost facuta cu scopul de a determina o solutie nefavorabila reclamantului – sau din oricare alt motiv impropriu – ori ca judecatorul instantei de fond nu ar fi fost independent si impartial si, de asemenea, noteaza ca judecatorul instantei de fond a avut la dispozitie transcrierile declaratiilor date de reclamant si de martori. Totusi, Curtea mai noteaza ca aceste declaratii au constituit probe decisive pentru condamnarea reclamantului, solutie dispusa fara ca acesta sa fi fost audiat direct de catre judecatorul instantei de fond. Prin urmare, Curtea considera ca disponibilitatea transcrierilor declaratiilor nu poate compensa atingerea adusa principiului nemijlocirii probelor.
In plus, Curtea intelege ca exista posibilitatea ca, in anumite circumstante, instanta de apel sau ultima instanta sa indrepte deficientele instantei de fond (a se vedea Beraru vs. Romania). In prezenta speta, Curtea noteaza ca instantele de apel si de recurs nu doar ca au mentinut hotararea instantei de fond, dar si-au si motivat aceasta decizie pe baza probelor (declaratiilor) retinute de instanta de fond fara o audiere directa.

Deci, după părerea mea, răspunsul la întrebarea pusă este „depinde”.
Depinde dacă e vorba de proces civil sau penal, depinde de felul probei pentru care se cere readministrarea, de cât de mult se bazează soluția pe acele probe, etc.

Oricum, problema s-ar pune doar în procesul penal.
În procesul civil nu se poate pune problema obligativității readministrării probelor pe motiv că s-a schimbat titularul de complet.

:) eu va multumesc pentru opinia dvs.

pulsul martorilor sau interogatilor se simte indiferent daca suntem in civil sau penal:D


e vreo diferenta intre intima convingere din penal si civil?
.

Nu e vorba de cum se simte pulsul martorilor... :)

E vorba de faptul că în practică s-a pus această problemă (inclusiv la CEDO) doar în procesele penale. Nu există practică judiciară (sau eu cel puțin nu cunosc să existe) nici la nivelul ICCJ nici la CEDO din care să se desprindă vreo opinie de urmat în civil.

În procesul civil avem disponibilitatea părților (deci se poate pune în discuție readministrarea probelor iar judecătorul are un cuvânt de spus doar dacă există opoziție între părți), pe când în procesul penal avem mai multă oficialitate.

De aici cred că apare diferența. În procesul penal ar trebui să existe o practică cât de cât unitară în ceea ce privește instanțele, iar în procesul civil e mai mult după cum vor părțile.

Bineînțeles că atât în civil cât și în penal, dacă judecătorul simte că are nevoie să administreze probe deja administrate de alt complet o poate face fără nici o problemă.
Problema ridicată era nu dacă poate face asta ci când ar fi obligat să o facă.

Iar obligat să o facă, după părerea mea, nu ar trebui să fie niciodată, atâta vreme cât ceea ce e deja la dosar îl convinge.

Patrick_ a scris:

Nu e vorba de cum se simte pulsul martorilor... :)

E vorba de faptul că în practică s-a pus această problemă (inclusiv la CEDO) doar în procesele penale. Nu există practică judiciară (sau eu cel puțin nu cunosc să existe) nici la nivelul ICCJ nici la CEDO din care să se desprindă vreo opinie de urmat în civil.

o buna tema..si poate o viitoare teza de doctorat

milika a scris:

o buna tema..si poate o viitoare teza de doctorat

Da, ar putea fi o teză de doctorat.

Totuși, concluziile unei eventuale teze de doctorat având această temă ar trebui să aibă și un oarecare ecou legislativ, deoarece în lipsa unei norme legale, ar rămâne o simplă teză de doctorat care exprimă opinii pur teoretice, instanțele neavînd nici o obligație raprortat la respectiva opinie.