Cererea pentru atribuirea terenului trebuie depusă la consiliul local al comunei, oraşului ori municipiului (sector) în care solicitantul are domiciliul și trebuie să fie însoțită de mai multe documente, printre care și o copie de pe certificatul de naștere și una de pe actul de identitate.
Prin HG 748/2023, apărută azi în Monitorul Oficial, se elimină din normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 15/2003 obligația de a depune declarația părinților solicitantului, pe propria răspundere, că nu dețin sau că nu au deținut în proprietate, în ultimii 10 ani, un teren în suprafața mai mare de 500 mp în mediul urban și de 5.000 mp în mediul rural, indiferent de localitatea în care este situat terenul.
Acum, după apariția hotărârii amintite, mai trebuie depuse doar următoarele acte:
- copie de pe certificatul de naștere;
- copie de pe actul de identitate;
- declarația solicitantului, pe propria răspundere, că nu deține sau că nu a deținut în proprietate o locuință ori un teren destinat construirii unei locuințe.
Apoi, legea stabilește că dimensiunile terenurilor care pot fi atribuite tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală sunt în directă legătură cu tipul localității în care se află acestea. Mai precis, suprafeţele de teren care pot fi date tinerilor sunt:
- între 150 m² şi 300 m² - în municipii şi sectoarele municipiului Bucureşti;
- între 250 m² şi 400 m² - în oraşe;
- între 250 m² şi 1.000 m² - în comune şi sate.
- au împlinit vârsta de 18 ani;
- la data depunerii cererii, precum şi la data rezolvării acesteia nu au avut sau nu deţin în proprietate o locuinţă ori un teren destinat construirii unei locuinţe proprietate personală, atât în localitatea în care se solicită atribuirea în folosinţă a unui teren, cât şi în alte localităţi.
Dacă i se aprobă atribuirea unui teren pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, beneficiarul acestuia este obligat să înceapă construcţia locuinţei în termen de un an de la data atribuirii terenului și, la construirea ei, să respecte prevederile Legii construcțiilor nr. 50/1991.
Comentarii articol (27)