Directiva europeană 2024/2.841, apărută joi în Jurnalul Oficial al UE, prevede introducerea cardului european pentru persoanele cu dizabilități, care va fi valabil în toate statele membre ale UE. Totodată, documentul va îmbunătăți și standardiza cardul european de parcare pentru persoanele cu dizabilități. Aceste carduri vor facilita călătoriile și accesul la drepturi speciale pentru persoanele cu dizabilități atunci când vizitează alte state membre. Directiva trebuie transpusă în România până pe 5 iunie 2027 și apoi pusă în aplicare din 5 iunie 2028.
Cardul european pentru persoanele cu dizabilități va servi ca un document de recunoaștere a dizabilității în toată UE și va permite accesul egal la condiții speciale și tratament preferențial în diferite servicii publice și private, inclusiv transport, evenimente culturale, muzee, centre de agrement și parcuri de distracții. Acest card va fi emis de autoritățile competente naționale și va completa cardurile sau certificatele naționale existente.
În ceea ce privește cardul european de parcare pentru persoanele cu dizabilități, a fost decisă îmbunătățirea acestuia, cu scopul de a oferi persoanelor cu dizabilități drepturi de parcare similare în toate statele membre. Acest card va avea un format standardizat, care va înlocui cardurile de parcare naționale și va fi recunoscut în întreaga UE.
Pentru a asigura accesibilitatea acestor carduri, statele membre vor trebui să furnizeze carduri în format fizic și digital, să ofere informații despre condițiile de eliberare și retragere a cardurilor în formate accesibile și să asigure furnizarea informațiilor despre condiții speciale și tratament preferențial pentru persoanele cu dizabilități în formate accesibile.
Această inițiativă are la bază obiectivul de a asigura drepturile persoanelor cu dizabilități la mobilitate și participare în societate, în conformitate cu convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, și se aliniază cu principiile de egalitate și includere din cadrul Uniunii Europene. Ea se bazează și pe rezultatele unui proiect pilot anterior și pe feedback-ul primit în urma unei consultări publice extinse.
În momentul de față, în Romania, persoanele cu handicap sau reprezentanții legali ai acestora pot beneficia, la cerere, de un card-legitimație pentru locurile gratuite de parcare, emis de autoritățile publice locale. De asemenea, autovehiculul care transportă o persoană cu handicap posesoare de card-legitimație beneficiază de parcare gratuită, chiar dacă nu aparține acesteia. Detalii despre aceste documente, perioada de valabilitate și modalitatea de obținere a lor puteți citi pe avocatnet.ro, aici.
Comentarii articol (0)