În tranzacțiile B2B și B2G, termenul pentru plata facturilor va fi stabilit la maximum 30 de zile în toate statele UE, fără excepții

În prezent, atunci când vine vorba de plata facturilor în relațiile B2B și B2G, sunt aplicabile regulile din Directiva europeană 7/2011, care este transpusă în România prin Legea 72/2013.

Astfel, acum există un termen maxim de plată a facturilor, pentru livrarea de bunuri și prestarea de servicii, de 60 de zile calendaristice. Deși nu poate fi depășit în cadrul relației B2G, termenul maxim poate fi depășit, prin acordul părților, în cadrul relației B2B.

Prin urmare, pentru a veni în ajutorul microîntreprinderilor și al întreprinderilor mici și mijlocii, autoritățile europene vor să impună, în viitorul apropiat, un termen maxim unic de 30 de zile calendaristice. Din moment ce măsura urmează să fie implementată printr-un proiect de regulament, aceasta se va aplica în mod direct în toate statele membre ale UE (înlocuind directiva și legea aplicabile acum).

„În tranzacțiile comerciale, termenul de plată nu poate depăși 30 de zile calendaristice, de la data primirii facturii sau a unei cereri echivalente de plată de către debitor, cu condiția ca debitorul să fi primit bunurile sau serviciile. Această perioadă se aplică atât tranzacțiilor dintre întreprinderi, cât și dintre autoritățile publice și întreprinderi”, scrie în proiectul de regulament al UE, fără a mai exista posibilitatea stabilirii de excepții între părțile contractuale.

Reprezentanții Comisiei Europene spun că, deși regulile actuale au fost gândite pentru a proteja IMM-urile, acestea nu sunt îndeajuns de stricte. De multe ori, în practică, plățile cu întârziere ajung să pună în mare dificultate afacerile mici și medii.

„Plățile întârziate au un impact major asupra IMM-urilor. Un faliment din patru intervine din cauza faptului că facturile nu sunt plătite la timp. Una dintre cauzele principale ale întârzierii plăților este asimetria puterii de negociere între un client mare sau mai puternic (debitor) și un furnizor mai mic (creditor). Acest lucru duce adesea la obligarea furnizorilor să accepte termeni și condiții de plată inechitabile. (...)

În prezent, directiva existentă prevede un termen de plată de 30 de zile în tranzacțiile B2B. Totuși, acesta poate fi extins la 60 de zile sau mai mult «dacă nu este extrem de inechitabil față de creditor». În practică, absența unui termen de plată maxim efectiv și ambiguitatea în definiția termenului «foarte inechitabil» din directivă a condus la o situație în care termene de plată de 120 de zile sau mai mari sunt impuse adesea creditorilor mai mici.

Noua propunere de regulament introduce un termen maxim unic de plată de 30 de zile pentru toate tranzacțiile comerciale, inclusiv B2B și tranzacțiile dintre autoritățile publice și întreprinderi. Acest termen va fi același în întreaga UE. Libertatea contractuală este păstrată întrucât părțile pot negocia orice termen de plată atâta timp cât acesta nu depășește 30 de zile. Propunerea nu afectează termenele de plată mai scurte prevăzute de legislația națională, pentru a asigura securitatea juridică”, explică inițiatorii măsurii, aceasta făcând parte dintr-un pachet legislativ adresat în principal IMM-urilor.

Proiectul de regulament pentru combaterea plăților întârziate în tranzacțiile comerciale ar urma să se aplice direct în toate statele UE după aproximativ un an de la oficializare.

Cum stau lucrurile acum

Potrivit Legii 72/2013, termenul de plată în raporturile dintre întreprinderi (persoane fizice și juridice care derulează activități economice) poate fi de maximum 60 de zile calendaristice. Prin excepție, părțile pot stipula în contracte un termen mai lung, însă numai dacă clauza nu este abuzivă. Cu alte cuvinte, nu există un termen maxim ferm.

În cazul relației dintre întreprinderi și autorități publice, termenele de plată pot fi stabilite tot până la maximum 60 de zile calendaristice, însă fără posibilitatea unor excepții care să depășească această perioadă.

În cazul în care termenele maxime de plată sunt depășite, creditorii au dreptul automat să ceară dobânzi penalizatoare - atât în relația B2B, cât și în relația B2G. Însă asta numai dacă creditorii (inclusiv subcontractanții lor, dacă e cazul) și-au îndeplinit obligațiile contractuale și, în ciuda acestui fapt, n-au primit sumele datorate la scadență (cu excepția cazului în care debitorilor nu le este imputabilă întârzierea la plată).

Atenție! Pentru a se aplica direct în toate statele membre UE, deci și în România, proiectul de regulament trebuie adoptat de autoritățile europene și publicat în Jurnalul Oficial al UE.