„RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A., administratorul Sistemului Garanție-Returnare (SGR), anunță toți comercianții care comercializează băuturi din categoriile apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase, în ambalaje primare nereutilizabile din plastic, sticlă sau aluminiu, cu dimensiuni între 0,1 litri și 3 litri și care s-au înregistrat deja în Sistemul Garanție Returnare, pe platforma www.returosgr.ro, că în următoarele 20 zile pot consulta Contractul pentru Comercianți direct în platformă.
Contractul poate fi accesat din contul de utilizator, la secțiunea “Consultare contract”, iar comercianții înregistrați în baza de date a Sistemului Garanție-Returnare sunt rugați să trimită toate observațiile și recomandările pe care le au cu privire la conținutul documentului pe adresa consultare@returosgr.ro până pe data de 16 octombrie 2023” este anunțul transmis astăzi de ReturRo.
La acest moment, anunțul îi vizează în primul rând pe cei care deja s-au înregistrat în sistem. Deși producătorii și comercianții de produse din categoriile apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase, în ambalaje primare nereutilizabile din plastic, aluminiu sau sticlă, cu dimensiuni între 0,1 l și 3 litri, au avut obligația legală să se înregistreze online în baza de date a SGR până pe data de 28 februarie, înregistrarea în baza de date încă se mai poate face - și e obligatorie, cei care nu o fac riscând amenzi între 20.000 și 40.000 de lei.
„Până în prezent, peste 60.000 de operatori economici s-au înregistrat în platforma SGR. Companiile vizate să se înregistreze sunt producătorii și importatorii de băuturi, dar și comercianții care comercializează băuturi către consumatorii finali, inclusiv magazinele online, operatorii care vând prin intermediul automatelor, industria HoReCa sau cei care comercializează aceste produse ca și gamă complementară (ex. librării, magazine de electrocasnice și electronice etc)”, reamintește ReturRo cu ocazia comunicatului transmis astăzi.
Niciun comerciant nu e exceptat, indiferent de dimensiune
Deși în implementarea practică a mecanismului de garanție-returnare vor exista diferențe între comercianții mici și cei mari, aceste diferențe nu există și în privința înregistrării în sistem și încheierii contractelor despre care scriem astăzi.
Atâta timp cât comercializează produsele vizate, comercianții sunt obligați să intre în „hora” SGR.
Primul pas a fost / este înregistrarea în platformă (aici), cu datele societății și ale persoanei de contact, urmând ca, după crearea contului, să fie transmisă administratorului SGR o notificare ce cuprinde mai multe informații privind structurile de vânzare, produsele vândute și estimat a fi vândute anul acesta, cum vor fi preluate ambalajele și care sunt punctele de returnare.
În cel mult 90 de zile de la transmiterea notificării vine obligația de a încheia un contract cu administratorul SGR.
Comentarii articol (2)