Legea 301/2024 privind modificarea și completarea Legii notarilor publici și a activităților notariale nr. 36/1995, ce va intra în vigoare pe 6 decembrie, este rodul mai multor consultări cu notari din toată țara, care au prezentat problemele cu care se confruntă în activitatea curentă.
Concret, în privința exercitării funcției, noua lege vizează clarificarea faptului că notarul le poate delega anumite atribuții administrative angajaților săi și personalului auxiliar, conform regulamentului profesional.
Apoi, legea vizează procedurile succesorale. Mai exact, se stabilește o extindere a competenței notarilor publici în privința deschiderii procedurii notariale succesorale, din circumscripția teritorială a judecătoriei în care își au biroul individual sau societatea profesională notarială, în cea a unui tribunal. Inițiatorii spun că extinderea e necesară pentru a facilita accesul persoanelor interesate la serviciile publice notariale și soluționării cauzelor într-un interval mai scurt de timp, precum și evitarea aglomerării acelor birouri din localitățile cu populație redusă și potențial economic redus.
„procedura succesorală notarială este de competența notarului public din biroul notarial situat în circumscripția teritorială a tribunalului în care defunctul și-a avut ultimul domiciliu și se soluționează numai la sediul biroului notarial”, este noua formă stabilită a art. 15. lit. a) din Legea notarilor publici. Aceeași modificare vizează și moștenirile succesive.
Mai departe, legea va da dreptul înscrierii la concursul de schimbări de sedii notarilor în funcție la data depunerii cererii de înscriere la concurs.
Numirea notarilor se va face la propunerea Biroului Executiv al Consiliului Uniunii, iar suspendarea din funcție pentru neachitarea obligațiilor bănești profesionale va ține exclusiv până la achitarea debitului și, după caz, a penalităților aferente, însă propunerea specifică și care sunt acele obligații bănești ce duc la suspendare: „cota de contribuţie profesională datorată Uniunii Naţionale a Notarilor Publici şi Camerei Notarilor Publici, contribuţia la sistemul propriu de pensii datorată Casei de Pensii a Notarilor Publici, contribuţia de răspundere civilă datorată Casei de Răspundere Civilă a Notarilor Publici, tariful datorat pentru serviciile furnizate de Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale şi alte obligaţii băneşti profesionale”.
Tot la suspendare se va ajunge și cazul neachitării integrale, la scadență, a impozitelor, tarifelor şi a oricăror alte obligaţii băneşti datorate bugetului de stat sau bugetului local, în legătură cu exercitarea profesiei, până la achitarea integrală a debitului şi, după caz, a penalităţilor aferente acestuia.
În fine, legea prevede și impunerea unei obligații în plus Biroului Executiv al Consiliului Uniunii: aceea de a furniza la cererea notarilor sau a altor persoane ce justifică un interes date și informații legate de activitatea Uniunii, cu excepția celor care aduc atingere protecției datelor personale ori care ar încălca obligația păstrării confidențialității și a secretului profesional.
Comentarii articol (1)