OG nr. 6/2024 a apărut joi în Monitorul Oficial și stabilește posibilitatea ca avizele de angajare sau detașare să fie comunicate direct online către angajatori, atunci când aceștia au oferit datele corespunzătoare în acest scop. Avizele emise în format electronic vor fi semnate cu semnătura electronică calificată a unităților IGI.
„Comunicarea avizului de angajare sau detașare se poate realiza, la cerere, și în format electronic, dacă solicitantul a indicat datele corespunzătoare în acest scop. Avizul de angajare sau detașare va fi semnat cu semnătura electronică calificată a formațiunii teritoriale a Inspectoratului General pentru Imigrări emitentă”, prevede ordinul, mai exact.
O altă prevedere din proiectul de ordonanță vizează completarea regimului sancționatoriu din OG nr. 25/2014, astfel încât angajatorii să nu mai fie amendați pentru primirea la muncă a străinilor cu ședere ilegală atunci când aceștia au obținut avizele de angajare sau detașare.
Conform inițiatorilor acestei ordonanțe (MAI), măsura comunicării avizului în format electronic are ca scop atât dezvoltarea serviciilor publice online, cât și reducerea costurilor implicate de varianta actuală de comunicare a avizelor. În prezent, avizul de angajare sau detașare trebuie ridicat de la unitatea IGI la care a fost depusă cererea sau, alternativ, poate fi expediat prin curier pe banii solicitantului.
„Conștientizând necesitatea utilizării noilor tehnologii informatice, la nivelul IGI se urmărește în permanență adaptarea la cerințele cetățenilor, dezvoltarea serviciilor publice online fiind un deziderat al instituției. În acest context, proiectul de act normativ prevede introducerea posibilității ca avizul de angajare/detașare să poată fi transmis solicitantului prin mijloace electronice, documentul urmând a fi securizat prin semnarea electronică calificată de către structura teritorială pentru imigrări emitentă.
Un alt beneficiu al digitalizării serviciului de comunicare a avizelor de angajare/detașare îl constituie faptul că polițiștii de imigrări implicați în mod uzual în activitățile de eliberare la ghișeu sau prin curier a acestor documente vor putea fi angrenați în alte activități de reglementare a dreptului de ședere sau în cea de combatere a șederii ilegale ori a muncii nedeclarate”, este explicat în expunerea de motive ce a însoțit proiectul de OG.
Cererile pentru eliberarea avizelor, împreună cu documentația necesară, pot fi depuse la orice unitate teritorială a IGI, soluționarea fiind făcută, de principiu, în termen de 30 de zile de la înregistrare.
„Cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detașare se depune de către angajator/beneficiarul prestării de servicii la oricare dintre formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări. Documentația necesară obținerii avizului de angajare/detașare poate fi depusă de orice persoană care are calitatea de reprezentant legal al angajatorului/beneficiarului prestării de servicii, în condițiile legii.
Cererea se soluționează în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. În cazurile în care, pentru constatarea îndeplinirii condițiilor de obținere a avizului de angajare/detașare, sunt necesare verificări suplimentare, termenul de soluționare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile. Cererea de eliberare a avizului de angajare formulată de angajatorul unui posesor de Carte albastră a Uniunii Europene obținută într-un alt stat membru se soluționează în termen de 15 zile de la data primirii”, scrie în OG 25/2014.
Cadru legal pentru portalul IGI
Avem și o a doua ordonanță publicată joia trecută în Monitorul Oficial (OG nr. 7/2024), ce vizează modificarea OG nr. 55/2007 pentru a completa atribuțiile și competențele IGI. În principal, scopul ei e de a oferi și legal celor de la IGI atributul de a pune la dispoziție aplicația informatică pentru a permite efectuarea programărilor în vederea depunerii cererilor, precum și depunerea documentelor necesare evaluării cererii - portaligi.mai.gov.ro.
„Prin intermediul aplicației informatice prevăzută la alin.(3) se colectează numele, prenumele, adresa de e-mail a solicitantului sau a reprezentantului legal, precum și datele personale ce se regăsesc în documentele anexate solicitării, prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European şi a cetățenilor Confederației Elvețiene, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 204/2020 privind stabilirea unor măsuri de aplicare a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în materie de reglementare a dreptului de intrare şi ședere pe teritoriul României respectiv Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detașarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, în funcție de scopul solicitării”, prevede OG 7, cu mențiunea că datele vor fi stocate timp de trei ani.
Comentarii articol (0)