Studenții facultăților private au drepturi similare celor de la stat, conform noilor legi ale educației. Care sunt diferențele?

În România, universitățile private au apărut ca instituții care absorb o cerere mai mare decât oferta acoperită de mai vechile instituții de stat similare. În principiu, acest statut a rămas neschimbat, ele servind în principal studenții care nu au reușit să obțină un loc la o universitate de stat. Cu toate acestea, ponderea universităților particulare în cadrul sistemului românesc de învățământ superior a devenit suficient de importantă pentru ca noua Lege 199/2023 să le includă, pe picior de egalitate cu cele de stat, atunci când vine vorba de reglementările în materie:

„Instituțiile de învățământ superior pot fi de stat, particulare și confesionale. Aceste instituții au personalitate juridică, au caracter nonprofit și sunt apolitice. Statutul juridic de instituție de învățământ superior se dobândește în urma înființării și acreditării prin lege”. Deși vechea lege a învățământului recunoștea, la rândul său, statutul și rolul universităților particulare, referirile la acestea erau făcute în mod separat, spre deosebire de actuala normă, care nu face distincție între stat și privat.

Legea învățământului superior face o diferențiere între sistemul de stat și cel particular, dar numai în ceea ce privește sursele de finanțare ale acestora și, evident, asupra aspectelor care decurg din această principală diferență dintre cele două. Însă, conform acesteia, „diplomele și certificatele acordate în învățământul superior particular acreditat și confesional particular acreditat au valoarea și produc efectele actelor de studii eliberate în învățământul de stat”.

Noua lege prevede și o situație în care o universitate particulară poate fi finanțată de stat „în cazul în care în cadrul învățământului superior de stat nu există învățământ teologic pastoral specific (unui cult religios – n.r.) recunoscut drept cult conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor”.

Fiind finanțate de stat, universitățile publice își pot scuti studenții de plata taxelor de școlarizare și finalizare a studiilor (dacă au organizat un regim de taxare a scestora), în funcție de cifrele de școlarizare aprobate anual. Pe de altă parte, studenții universităților particulare și confesionale particulare plătesc taxe de școlarizare și finalizare a studiilor, stabilite de instituția de învățământ superior respectivă.

Sigur, universitățile particulare pot decide subvenționarea studenților cu merite deosebite, în cadrul unui sistem bursier asemănător celui de la stat, dar cu o pondere bugetară și numerică mult mai mică, tocmai din cauza modului în care instituțiile particulare își asigură finanțarea (taxe de școlarizare, contribuțiile fondatorilor, donații și sponsorizări). In consecință, spre deosebire de colegii lor de la stat, cei de la universitățile private nu au acces la facilități de cazare sau alimentație sau, dacă au, trebuie să plătească pentru acestea.

O altă consecință derivată din sistemul de finanțare este aceea că universitățile publice sunt mai accesibile studenților provenind din familii cu venituri mai mici și, în același timp, au o gamă mai largă de programe și cursuri, în timp ce universitățile private au clase mai mici și o atenție mai personalizată a profesorilor asupra studenților. Această trăsătură, specifică universităților particulare, în parte din motivele enunțate mai sus, se dorește a fi implementată și în învățământul de stat, dovadă fiind o prevedere a legii, care stipulează că „în învățământul superior sunt promovate principiile învățământului centrat pe student, punându-se accentul pe student și pe nevoile sale de învățare”.

Bursele sunt domeniul în care diferențele provenite din modul de finanțare sunt cele mai evidente. Studenții universităților de stat pot beneficia de burse de la bugetul de stat, în funcție de performanța academică, sportivă sau culturală, situația socială, precum și de burse din fonduri externe nerambursabile sau din venituri proprii ale instituției de învățământ superior. În schimb, studenții universităților particulare și confesionale particulare pot beneficia doar de burse din venituri proprii ale instituției de învățământ superior sau din fonduri externe nerambursabile.

Și în domeniul facilităților de transport, legislația tratează în mod egal studenții celor două forme de învățământ, astfel că studenții români cu vârsta de până în 30 de ani, care studiază în instituții de învățământ din țară, indiferent de forma de organizare a instituției de învățământ, vor beneficia de reduceri de 90% la transportul cu toate categoriile de trenuri, la clasa a II-a, și de gratuitate pe transportul urban.

În ceea ce privește reprezentarea în structurile de conducere, studenții universităților de stat au dreptul la reprezentare în structurile de conducere ale instituției de învățământ superior, în proporție de 25%, și la participare la luarea deciziilor privind asigurarea calității, curriculumul, evaluarea și finanțarea. Spre deosebire de colegii lor de la stat, studenții universităților particulare și confesionale particulare nu au acest drept de reprezentare și participare.